Alunecă năluci de pânze către poluri

[gabriel cristea]

Cuprinsă-i marea de-ntuneric și furtună;

Catargele se mișcă-n semnul infinit;

S-a pogorât urgia pe pămánt și tună;

Străinul solitar pe țărmuri a murit…

În pumnul de nisip a strâns o poezie

Ce-a scris-o mai demult, când nu era străin;

Mototolită,-acum, e-un petic de hârtie, 

Purtat de vântul surd prin ierburi de pelin.. 

Străfulgeră pe cer albastra rădăcină;

Răsuflul său de un răstimp s-a risipit:

I-a curs din ochiul mat o ambră hialină;

Poetul nemișcat visează c-a trăit… 

A colindat stingher prin lumi necunoscute, 

Scriind cu pana lui pe vânturi călător;

Privea titanice talazuri,  să asculte

Profundele tăceri de suflet și izvor…

Acum se răzvrătesc  fosforescente zboruri

Căzute în istov, pe trupul de coral;

Alunecă năluci de pânze  către  poluri;

Și-i sufletul de scoici risipă unui val...

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Monica, pentru expresivele cuvinte! 

[Rădița Răpeanu]

Efemeră clipa, dar nu şi viața! Un cumul de trăiri cu sclipiri fosforescente! Te citesc cu plăcere şi din urma citirii ca-ntr-un coral* rămân sedimentate metaforele poeziei tale! RRR, semn de plăcută lectură,

[Grig Salvan]

O tragedie a unui suflet rătăcitor într-un cadru cosmic copleșitor. O baladă scrisă în tonul viguros bine cunoscut. Impresionant poem!

[Vasilisia Lazăr]

„O, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.” 

Și totuși „poetul nu e bolnav și nu moare/ decât de moartea poeziei”. 

Frumos!

De ce puncte de suspensie la finalul fiecărei strofe?

[Mihaela Popa]

ca de obicei, frumos, melodic, original, pătrunzătoare versuri

admirație!

[Monica Pester]

Cât de încărcate de melancolie sunt versurile tale, Gabriel !

Aș spune că mesajul devine mai puternic decât forma !

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihai, de onorantul comentariu! 

[Mihai Katin]

Cuprinsă-i marea de-ntuneric și furtună;

Catargele se mișcă-n semnul infinit;

S-a pogorât urgia pe pămánt și tună;

Străinul solitar pe țărmuri a murit…un  neoromantism  sublim  si  neasteptat!

Poetul nemișcat visează c-a trăit…   este  un  dar  al   poeziei  ca un  singur  vers  sa ne  releveze  o   intreaga stare umana!

Alunecă năluci de pânze  către  poluri;

Și-i sufletul de scoici risipă unui val...   acest  final   ma  duce  cu  gandul  la  spatiul  eminescian  ,deci  la  o  sacralitate  a  scrierii care  merita   toata  aprecierea  noastra!