poteca spre râu mușcă întunericul
prin iarba limpede
caii bunicului
fac drumul cu ochii închiși
i-a învățat tot ce știe
poate desluși prin catranul de negură deasă
orice urmă ascuțită în praf
de pașii repezi ai jivinelor fără scăpare
afundându-și nările în bezna fără vlagă
caii simt răcoarea
lunecând ca un arcuș
peste călușul de piatră al apei
slobozi din căpestre
sorb luna
împiedicată adânc și galben între copite
printre chipul și asemănarea lor
bunicul îngână alene
vântul care doboară stelele
din crengile pletoaselor răsfirate pe mal
Adaugă un comentariu
@Mihaela Suciu Daca place ma bucur, inseamna ca sunt pe drumul cel bun.
Simți atmosfera creată, felicitări!
@Chris Multumesc pentru comentariu si apreciere
foarte frumos, am simtit intunericul si racoarea noptii, iar imaginea de final este foarte frumoasa
@Cornaciu Nicoleta Ramona Multumesc pentru comentariu si apreciere
Frumos spus, ”poteca spre râu mușcă întunericul”! :)
@ J’arrive! Multumesc pentru timpul si atentia acordate. Daca poemul a placut, ma bucur.
@Ana Cîmpeanu Multumesc pentru comentariu si apreciere. Ma bucur sa stiu ca v-a placut.
Frumoase, puternice,descriptive, plastice și expresive imagini artistice! Au forță și substanță! Am citit cu plăcere!
@ Floare Arbore Multumiri pentru lectura si apreciere
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE