Domnea o liniște...

[gabriel cristea]

Domnea o liniște peste pământ
de se-auzea cum se înalță iarba
și cum respiră fiarele în gând;
Un roi de fluturi albi zburau de-a baba-oarba,
câmpii de bronz se unduiau tăcând.

Nemuritoare flori, de prin ponoare,
își așterneau prea stânjeniul voal,
iar păpădii imense și solare
pluteau ca într-o mare de coral...

În neolitice bordeie colorate
se destrămau aromele de grâu;
Și chipuri de copii, îmbujorate
se alintau oglinzilor curate din pârâu.

Urcau către poteci rupte din soare
sălbatici cai cu coamele de vânt;
Și, risipit din steiuri milenare,
domnea un Sfinx de timp, peste pământ.

[Chris]

se simte cum domneste linistea, foarte frumos!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Vasilisia! Nu este acela singurul vers prea lung. (Vezi v.4/strofa I și v.1/strofa 3) :)

[gabriel cristea]

Doamnă Sofia Sincă, mulțumesc pentru comentariu și apreciere!

[gabriel cristea]

Valeria, mulțumesc de apreciere!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Ada Nemescu, pentru frumoasele versuri!

[Vasilisia Lazăr]

Minunat ca întotdeauna! O singură cârcoteală: versul se alintau oglinzilor curate din pârâu este prea lung.

[Sofia Sincă]

O altă lume... lumea neoliticului în toată splendoarea sa. O poezie epică unde poetul preamărește spațiul acestei ere, o înfrumusețează copleșitor. Rege peste pasteluri, știe să semene emoții în metafore, plastic așezate în vers.

Magnific!

Sofi

[Valeria Merca]

O liniște și o pace adâncă domnește în acest mirific text. Ai reușit să o transmiți cititorului! Felicitări!

[Ada Nemescu]

 gabriel cristea

Atâta cumințenie în toate:

cuvinte, respirații într-un TOT!

încât să tac nu știu, aș vrea să pot

să mă exprim curat, pe săturate...

 

domnește gingășia și-un  talent

de-a așeza povești ca-ntr-un buchet!

Foarte frumos, simt verdele ierbii, încântată, aDa nemescu