În bordelul groazei

[carmen popescu]

Au rămas

o aripă vânturi și gunoaie

La lumina lumânării adevărul este otrăvit de avariție

Se vrea becul aprins în sala de bal

Se vrea becul aprins pe terasa iluziilor

Fugiți și înșurubați lampadarul de cleștar în salonul

cu o singură noapte de vis

Prea puțina lumină dintre cojile oului

asfixiază iubirea cuplului

Cei doi se privesc cu coada ochiului

Lângă ei terțul exclus mestecă tutun până îl dor dinții

A dracu buruiana asta urât miroase

Lasă dâră până în fundul sistemului nervos

Sub corăbii

apele îneacă vieți strigate de nesupunere

În bordelul groazei

bărbații sunt protejați cu centura de castitate

Pofte dezechilibrate

Domnilor dezertați din rugăciune Vin doamnele

Voi sunteți tot timpul virili și nevinovați

Ele ele strică ecosistemul Scoateți-le din rădăcină

Pe tălpi îndoliate noroaiele timpului

zgâlțâie ierarhiile

Se transformă diamante în mocirla supremației

Toată lumea e veselă Cântă Râde Este chiar benefică

Trimite spre mine cod

Eu știu că nimeni nu e fericit Sunt dâre de păcăleală

De ce nu-mi mai pot înșela tastele cu o butadă

Ce mai caut printre pământeni

Câtă perseverență Am să mă reclam singură forului superior

Crezi că mă deportează

Acolo o fi tot timpul lumină

[carmen popescu]

Dragii mei prieteni, o zbatere sfâșie logicul exterior prin ilogicul declarat de suflet, pe care îl consult când contradicțiile momentului atacă beneficitatea spațiului și pasului meu. Și apar asemenea răzvrătiri care nu sunt singulare. În ultimul timp ne atacă pe toți, cu sau fără voia noastră. Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și comentariilor! Respect!

[Vasilisia Lazăr]

Uneori, când te citesc, mă blochez pur și simplu. Nu te speria! E de bine. Dar e sfâșietor. Felicitări!

[Mihaela Popa]

dureros, trist, covârşitor; scris în forţă centrifugă, stoarce sufletul, pătrunzător până în măduva oaselor...

mă-nclin!

[Valeria Merca]

Răvășitor! Un poem care doare.

Admirație, Carmen!

[Tudor Cicu]

...„Eu știu că nimeni nu e fericit Sunt dâre de păcăleală

De ce nu-mi mai pot înșela tastele cu o butadă

Ce mai caut printre pământeni...”

Un poem despre captivitatea cititorului în text, venit să confirme arhitectura barocă a unei lumi aflată în metamorfoză, a căderii rațiunii în metafizică, dar și un poem născut din vise profetice.

[Sofia Sincă]

Discurs liric angoasant, întunecat, funebru chiar, la limita suportabilului.

Transfigurarea artistică, ce dă fiori, apelează la tehnici aluzive si asociative, creând un univers de mare forță de sugestie prin zbaterea spiritului pentru o dâră de lumină. Se ajunge chiar la inducerea ideii de sacrificiu suprem.

Un poem de forță, cu forță, cu fond tehnic profund, corect, scris de o pană consacrată.

Deosebită apreciere,

Sofi

[gabriel cristea]

O poezie circulară, a unei lumii fără busolă, unde  ,,se transformă diamante în mocirla supremației''. O lume hâdă, din care răzbat ecouri orwelliene. Finalul e sugestiv...