dar

[Vasilisia Lazăr]

în fiecare noapte

frunzăresc timpul

filă cu filă

mă opresc la secunda

în care sufletul tău

își înalță pânzele

privesc

cum se ridică încet

discret

cum dispare în cântec

ca un gând tăcut

 

două aripi fără pasăre

mi se lipesc de umeri

purtându-mă în zbor

lin

până dincolo de clipa

prezentă

 

le aud șoptind trist

tânguitor

doar pentru mine

cântec duios

pe cer însingurat

 

mângâi durerea lor

o închid în mine adânc

cântul devine sfâșietor

din ce în ce mai stins

și tot mai departe

 

în fiecare noapte

o pană mi se așază în palmă

o pană

albă

imaculată

 

apoi cântecul tace

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, dragii mei, pentru lectură, aprecieri și sfaturi!

[Camelia Ardelean]

Recitită cu acelaşi fior în suflet! 

[Valeria Merca]

Dureros de frumos, Lisia! Un poem răvășitor!

Admirație!

[Ana Cîmpeanu]

O căutare lirică frumoasă! Am citit cu plăcere! 

[Chris]

un dar frumos, multumim!

imaginea din strofa finala este ravasitoare...

[gina zaharia]

Un dar frumos ne-ai făcut, Lisia! Uneori, aripile cele mai frumoase se nasc din durere. Tu poți să zbori, draga mea, și zbori frumos! Cântecul e al tău, așază-i notele pe portativul inimii!

Prețuire!  

[Sofia Sincă]

E foarte bine așa, mai ales că ai pus în alt rând, semnificând chiar zborul penei...

Pup, Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc!

Sofia, am pus „albă”, așa a fost la început, dar am schimbat tocmai din motivul care ai zis tu. Dacă o să mai am vreo idee... Oricum, în acest punct, poezia mi-a dat ceva bătăi de cap. Am pus „curat”, „pur”, nimic nu se potrivea. Las așa acum.

[Sofia Sincă]

O melodie tristă, delicatețe lirică, induc sensibilitate, dor, dorință și vis. Versurile tale sunt dominate de trăire imperativă despre timpul ce se scurge în legea lui, despre șoaptele pe care doar tu le auzi, muzica lor ce se scurge mistuindu-se.

Aș avea un amendament: dalbă. Nu merge deloc aici. E prea arhaic, din punctul meu de vedere. Poate rămâne, o pană imaculată sau altfel. Știu, dacă pui albă, va și ă a, dar parcă ar fi mai bine.

Oricum, poezia este plină de farmec.

Sofi

[Dinca Valerian]

Imi place, suna si curge frumos

 

două aripi fără pasăre
mi se lipesc de umeri
purtându-mă în zbor
lin
până dincolo de clipa
prezentă