Ritual

[Vasilisia Lazăr]

îmi beau îndelung cafeaua

să-mi fac ziua cât mai

suportabilă

 

îmi beau îndelung cafeaua

sperând să descopăr

la sfârșit,

verdele ochilor tăi

precum un crochiu

de Modigliani

 

îmi beau îndelung cafeaua

nădăjduind să regăsesc

la sfârșit

poemul clipelor noastre

tandre unice

și atât de grăbite

 

îmi beau îndelung cafeaua

așteptând să aud

la sfârșit

muzica șoaptelor tale

ca o simfonie de Schumann

 

îmi beau îndelung cafeaua

dar

la sfârșit

descopăr doar zațul

[Ana Cîmpeanu]

Frumos și trist, sensibil și cald! 

[Mihaela Suciu]

Un crescendo al dorului, un repetabil ritual deşi se cunoaşte finalul. Mi-a rămas o expresie în minte: ,,Timpul nu vindecă, ne obişnuieşte cu durerea.''

[Chris]

: (((

foarte trist...

[Valeria Merca]

Of, Lisia! Poezia ta doare! Doare nespus de tare, în toată frumusețea ei!

Îmi amintește de faptul că la scurt timp după pierderea soțului meu, am scris și eu un text, zic eu, asemănător:

Te-aștept să vii

 

Să știi c-am pregătit cafeaua, e numai bună de băut,
Te-aștept să vii să stăm de vorbă: pe unde-ai fost, ce-ai mai făcut.

 

Ai ascultat aseară vremea? Se va mai face timp frumos?
Te-aștept să vii cu vești mai bune, că văd că toate-mi merg pe dos.

 

Ziceai c-o să plecăm la țară, în curte iarba-i de cosit.
Te-aștept să vii, să nu întârzii… și gardul trebuie vopsit.

 

Să știi c-am pregătit cafeaua… am pregătit-o în zadar,
Te-aștept și-n dimineața asta, să îi simțim gustul amar.

[gabriel cristea]

Clipe de solitudine, de intimitate a amintirilor, de reverberații, așa încât în eul tău nu mai încap analize literare. Ești doar tu și cafeaua ce împrăștie arome prin simțurile tactile și secvențele tale recompuse...

[Dinca Valerian]

Un sir de metafore cuprinse intr-o metafora. Poezia in sine este conceputa si simtita ca o metafora. Imi pare rau ca este trista. Uneori, din pacate, viata are planurile ei, deosebite de ale noastre. Sunteti totusi o norocoasa daca aveti atatea amintiri frumoase. Asta inseamna ca, atata cat a fost, a fost. Cu tot respectul.

[Sofia Sincă]

Da, e bine așa! Eu zic să lași așa!

Cu drag,

Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Sofia, să nu crezi că nu m-am gândit la banalul „frumoase”, dar nu am găsit altceva atunci. Acum am găsit. Poate, între timp, voi înlocui și asta, însă mi se pare destul de sugestiv. Clipele noastre au trecut repede, mult prea repede. Mulțumesc, draga mea!

[Vasilisia Lazăr]

Așa e, Gabi, în fața durerii nu poți decât să taci, orice ai spune ar fi prea puțin. Mulțumesc, draga mea, mulțumesc!

[Sofia Sincă]

Un poem frumos, delicat, armonizat crescendo. Sentimente, trăiri ce se doresc ajunse la o împăcare a eului, dar la final nu rămâne decât gustul amar al cafelei, o lume goală lipsită de portretul cu ochi calzi și verzi. Foarte frumos și ingenios construită, dar am un amendament: și atât de frumoase. Prea minimă metafora. Se cere ceva mai mult după, tandre, unice și pentru a păstra acea tentă crescută a dorințelor. Eu așa simt, stăpâna poemului ești tu.

În rest, o armonie plăcută între pasiune și rațiune.

Sofi