îmi beau îndelung cafeaua
să-mi fac ziua cât mai
suportabilă
îmi beau îndelung cafeaua
sperând să descopăr
la sfârșit,
verdele ochilor tăi
precum un crochiu
de Modigliani
îmi beau îndelung cafeaua
nădăjduind să regăsesc
la sfârșit
poemul clipelor noastre
tandre unice
și atât de grăbite
îmi beau îndelung cafeaua
așteptând să aud
la sfârșit
muzica șoaptelor tale
ca o simfonie de Schumann
îmi beau îndelung cafeaua
dar
la sfârșit
descopăr doar zațul
Adaugă un comentariu
Frumos și trist, sensibil și cald!
Un crescendo al dorului, un repetabil ritual deşi se cunoaşte finalul. Mi-a rămas o expresie în minte: ,,Timpul nu vindecă, ne obişnuieşte cu durerea.''
: (((
foarte trist...
Of, Lisia! Poezia ta doare! Doare nespus de tare, în toată frumusețea ei!
Îmi amintește de faptul că la scurt timp după pierderea soțului meu, am scris și eu un text, zic eu, asemănător:
Te-aștept să vii
Să știi c-am pregătit cafeaua, e numai bună de băut,
Te-aștept să vii să stăm de vorbă: pe unde-ai fost, ce-ai mai făcut.
Ai ascultat aseară vremea? Se va mai face timp frumos?
Te-aștept să vii cu vești mai bune, că văd că toate-mi merg pe dos.
Ziceai c-o să plecăm la țară, în curte iarba-i de cosit.
Te-aștept să vii, să nu întârzii… și gardul trebuie vopsit.
Să știi c-am pregătit cafeaua… am pregătit-o în zadar,
Te-aștept și-n dimineața asta, să îi simțim gustul amar.
Clipe de solitudine, de intimitate a amintirilor, de reverberații, așa încât în eul tău nu mai încap analize literare. Ești doar tu și cafeaua ce împrăștie arome prin simțurile tactile și secvențele tale recompuse...
Un sir de metafore cuprinse intr-o metafora. Poezia in sine este conceputa si simtita ca o metafora. Imi pare rau ca este trista. Uneori, din pacate, viata are planurile ei, deosebite de ale noastre. Sunteti totusi o norocoasa daca aveti atatea amintiri frumoase. Asta inseamna ca, atata cat a fost, a fost. Cu tot respectul.
Da, e bine așa! Eu zic să lași așa!
Cu drag,
Sofi
Sofia, să nu crezi că nu m-am gândit la banalul „frumoase”, dar nu am găsit altceva atunci. Acum am găsit. Poate, între timp, voi înlocui și asta, însă mi se pare destul de sugestiv. Clipele noastre au trecut repede, mult prea repede. Mulțumesc, draga mea!
Așa e, Gabi, în fața durerii nu poți decât să taci, orice ai spune ar fi prea puțin. Mulțumesc, draga mea, mulțumesc!
Un poem frumos, delicat, armonizat crescendo. Sentimente, trăiri ce se doresc ajunse la o împăcare a eului, dar la final nu rămâne decât gustul amar al cafelei, o lume goală lipsită de portretul cu ochi calzi și verzi. Foarte frumos și ingenios construită, dar am un amendament: și atât de frumoase. Prea minimă metafora. Se cere ceva mai mult după, tandre, unice și pentru a păstra acea tentă crescută a dorințelor. Eu așa simt, stăpâna poemului ești tu.
În rest, o armonie plăcută între pasiune și rațiune.
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE