Ritual

îmi beau îndelung cafeaua

să-mi fac ziua cât mai

suportabilă

îmi beau îndelung cafeaua

sperând să descopăr

la sfârșit,

verdele ochilor tăi

precum un crochiu

de Modigliani

îmi beau îndelung cafeaua

nădăjduind să regăsesc

la sfârșit

poemul clipelor noastre

tandre unice

și atât de grăbite

îmi beau îndelung cafeaua

așteptând să aud

la sfârșit

muzica șoaptelor tale

ca o simfonie de Schumann

îmi beau îndelung cafeaua

dar

la sfârșit

descopăr doar zațul

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe August 7, 2020 la 7:00pm: Frumos și trist, sensibil și cald!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe August 6, 2020 la 11:13am: Un crescendo al dorului, un repetabil ritual deşi se cunoaşte finalul. Mi-a rămas o expresie în minte: ,,Timpul nu vindecă, ne obişnuieşte cu durerea.''

Comentariu publicat de Chris pe August 4, 2020 la 2:38pm: : (((

foarte trist...

Comentariu publicat de Valeria Merca pe August 3, 2020 la 4:17pm: Of, Lisia! Poezia ta doare! Doare nespus de tare, în toată frumusețea ei!

Îmi amintește de faptul că la scurt timp după pierderea soțului meu, am scris și eu un text, zic eu, asemănător:

Te-aștept să vii

Să știi c-am pregătit cafeaua, e numai bună de băut,
Te-aștept să vii să stăm de vorbă: pe unde-ai fost, ce-ai mai făcut.

Ai ascultat aseară vremea? Se va mai face timp frumos?
Te-aștept să vii cu vești mai bune, că văd că toate-mi merg pe dos.

Ziceai c-o să plecăm la țară, în curte iarba-i de cosit.
Te-aștept să vii, să nu întârzii… și gardul trebuie vopsit.

Să știi c-am pregătit cafeaua… am pregătit-o în zadar,
Te-aștept și-n dimineața asta, să îi simțim gustul amar.

Comentariu publicat de gabriel cristea pe August 3, 2020 la 4:00pm: Clipe de solitudine, de intimitate a amintirilor, de reverberații, așa încât în eul tău nu mai încap analize literare. Ești doar tu și cafeaua ce împrăștie arome prin simțurile tactile și secvențele tale recompuse...

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe August 3, 2020 la 2:05pm: Un sir de metafore cuprinse intr-o metafora. Poezia in sine este conceputa si simtita ca o metafora. Imi pare rau ca este trista. Uneori, din pacate, viata are planurile ei, deosebite de ale noastre. Sunteti totusi o norocoasa daca aveti atatea amintiri frumoase. Asta inseamna ca, atata cat a fost, a fost. Cu tot respectul.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 3, 2020 la 1:36pm: Da, e bine așa! Eu zic să lași așa!

Cu drag,

Sofi

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 3, 2020 la 11:02am: Sofia, să nu crezi că nu m-am gândit la banalul „frumoase”, dar nu am găsit altceva atunci. Acum am găsit. Poate, între timp, voi înlocui și asta, însă mi se pare destul de sugestiv. Clipele noastre au trecut repede, mult prea repede. Mulțumesc, draga mea!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 3, 2020 la 11:01am: Așa e, Gabi, în fața durerii nu poți decât să taci, orice ai spune ar fi prea puțin. Mulțumesc, draga mea, mulțumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 3, 2020 la 9:00am: Un poem frumos, delicat, armonizat crescendo. Sentimente, trăiri ce se doresc ajunse la o împăcare a eului, dar la final nu rămâne decât gustul amar al cafelei, o lume goală lipsită de portretul cu ochi calzi și verzi. Foarte frumos și ingenios construită, dar am un amendament: și atât de frumoase. Prea minimă metafora. Se cere ceva mai mult după, tandre, unice și pentru a păstra acea tentă crescută a dorințelor. Eu așa simt, stăpâna poemului ești tu.

În rest, o armonie plăcută între pasiune și rațiune.

Sofi