Câtă toamnă uită vântul prin păduri,
Măturând poteca cu frunziș de muri?
Tulburând izvorul plâns peste răzor,
Câtă ploaie cerne vina unui nor?
Ce îndemn urmează consacratul val
Să tivescă toamna frunzele în mal?
Fulgerând în stâncă, cer de vreme rea,
Cătă împăcare murmură sub ea?!
Rupt de vreo părere, tac și îmi asum -
La fel cum ar arde focul fără fum.
Dojenit de vreme, însă mai rămân
Să petrec în lunca cu miros de fân.
Iar din întâmplare dacă vreun cuvânt
Și-a pierut silaba în purtări de vânt,
Caut cu privirea sensuri fără rost
Acceptând ideea că nu sunt ce-am fost.
Adaugă un comentariu
Frumos! Mai vrem!
poteca cu/lunca cu trebuie modificate cumva
cacofoniile admise în limba româna sunt: Ion Luca Caragiale, Biserica Catolică, Tactica Cavalerească, muzica clasică și , probabil, Banca Comercială... :)
cu prietenie, Mihaela
poteca cu
tivească
lunca cu
Virgulă înainte de însă, nu după.
Interesant.
da Coza
Vă mulțumesc!
Cum spune și titlul, de toamnă ca și anotimp și a timpului metafizic, toamna vieții. Temă respectată, metaforele, cu fiecare sens atribuit rolului, o toamnă personificată.
Sună bine poezia, dar s-au folosit cam multe gerunzii.
Am citit cu plăcere,
Sofi
Acceptarea ca o împăcare cu sinele. Fain!
Aş pune ,,?'' după fum.
Cătă - câtă
vre-un - vreun
Toamnă „înăuntru” și afară. Îmi place această poezie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE