Cântec târziu

[Amanda Spulber]

Sunt un vânt anonim

Și femeie de ceață, 

Modelată sublim, 

Ochii tăi mă răsfață. 

. 

Mă descoperi doar când 

Solitudinea doare; 

Pe un murmur de gând 

Mă deschid ca o floare. 

. 

Garofiță de munte

Înfloresc în ruine, 

Din regretele crunte

Răsfirate în tine. 

. 

Și pe urme târzii, 

Reci precum diamantul, 

Cicatrici sidefii 

Se-mpletesc cu neantul. 

. 

Renăscută din gheață, 

Niciodată atinsă, 

Sunt femeia de ceață, 

Pe oglindă prelinsă. 

[Chris]

mi-a placut aceasta succesiune de imagini, am remarcat si eu imaginea din ultima strofa:

Renăscută din gheață,

Niciodată atinsă,

Sunt femeia de ceață,

Pe oglindă prelinsă.

[Amanda Spulber]

Mulțumesc mult, Grig, pentru comentariu și apreciere!
Mulțumesc, Alex! Mă bucură aprecierea ta.

[bolache alexandru]

O poezie frumoasă în care metafora femeii de ceață prelinsă pe oglindă este de departe cea mai frumoasă.

[Grig Salvan]

Un cântec simplu și sincer, o confesiune în versuri scurte, dar emblematice. O candoare bine temperată într-un text cantabil și plăcut la lectură. Metafora „femeie de ceață pe oglindă prelinsă” e frumoasă și originală.

[Amanda Spulber]

Mulțumesc, Vasilisia, pentru analiza detaliată! Mă bucură așa de mult aprecierea ta.

[Vasilisia Lazăr]

Amanda, versurile pe care le-ai împărtășit sunt pline de imagini poetice și simboluri care evocă mister, fragilitate și renaștere.

Să încerc o analiză...

„Sunt un vânt anonim / Și femeie de ceață” sugerează o prezență evanescentă, greu de prins sau definit. Femeia de ceață simbolizează fragilitatea, efemeritatea și natura intangibilă a sufletului sau a emoțiilor.

„Mă descoperi doar când / Solitudinea doare” indică faptul că adevărata ei esență se arată în momentele de singurătate sau durere, când devine mai vizibilă sau mai aproape de sufletul celui care o privește.

„Renăscută din gheață, / Niciodată atinsă” sugerează o rezistență la încercări sau suferințe, precum și o capacitate de a renaște dintr-o stare rece sau dificilă, păstrându-și puritatea și intangibilitatea.

„Garofiță de munte” și „regretele crunte” indică legătura cu natura și cu experiențele dureroase, dar și frumusețea ascunsă în suferință.

„Cicatrici sidefii” și „urme târzii,/ reci precum diamantul” simbolizează suferința și răbdarea, dar și frumusețea care poate apărea din durere.

Versurile sugerează o prezență eternă, nevătămată, care renaște din propria ei stare de gheață, simbolizând un proces de transformare și autoregenerare, o ființă misterioasă, fragilă și durabilă în același timp, care își păstrează esența pură și învinge obstacolele, renașterea fiind un element central. Este o reflecție poetică asupra condiției umane, a vulnerabilității și a forței interioare.

Mi-a plăcut totul, ideea, construcția, sensibilitatea, emoția, titlul, totul. Felicitări!

[Amanda Spulber]

Maria, mereu mă impresionezi prin felul în care privești dincolo de formă și poate și dincolo de cuvinte. Da, imperfecțiune... Mulțumesc mult!

Mulțumesc, Valentín, pentru aprecierea generoasă!

Nicoleta Ramona, mulțumesc mult pentru semn și mă bucur că ți-a plăcut.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Foarte frumoasă descrierea ” femeii de ceață”. Mi-a plăcut.

[Stanescu Valentin]

Superb!

[Maria Mitea]

 

Amanda, cade pe suflet acest ”cântec târziu”

- 

”Sunt femeia de ceață, 

Pe oglindă prelinsă.”  - da, melodia și perfecțiunea versului transmite o imperfecțiune fără margini,  natura femeii :

”Cicatrici sidefii 

Se-mpletesc cu neantul. ”

Mi-a plăcut mult această joacă în versuri ce provoacă  nejocul esenței

:)