cântec de pierzanie
de-aș fi strigat la tine, oare la noi la ușă
e tras până la capăt prin lanțuri și zăvorul?
că mă pândește moartea cu ochi ca de păpușă
să tragă când îi vine, sub noi, cu sârg covorul.
te rog (mi-o spui din suflet), să fac cum cred mai bine
să las și cartea unde, convins, Sancho mai scrie
stăpânului scrisoare, cum s-ar jertfi pe sine
când toate-s doar iluzii și multă fantezie.
ca să-mi alung furia, chiar nu observ cocorii
cum nu mai vin în țară și zboară în derivă,
iar moartea-n prag așteaptă să nu ne-apuce zorii
ca să-și încerce coasa de-o vreme inactivă?
îți văd privirea rece, nici gând ca să mă soarbă
când eu povești cu tine croiam printre cuvinte
ca multe alte vise... și stam culcați în iarbă
iar stelele, cu ochiul, treceau să ne alinte.
mai spune-mi înc-o dată și mă întorc din vise
să-i scriu lui don Quijote misiva oportună...
o, câte-n viață, doamnă, poeme n-ar fi scrise
de-am fi privit cocorii o noapte împreună!
Adaugă un comentariu
Corneliu Neagu: De multe ori (în sinea mea) am încercat să îi spun cititorului pentru cine am scris acest cântec, dar când am citit „cântecul lui Igor” (una din marile legende ale lumii), am început să plâng, în cuvintele mele, la picioarele Iaroslavnei, că n-am ştiut multă vreme să-i ridic un cântec celei mai frumose închipuiri ale mele, precum acel cântec închinat frumoasei Inia Dinia, în inima mea. Prea multă tăcere, mi-am zis, am postat în acest lăcaş al inimii şi aşa ceva nu poate fi iertat. Ori povestea frumoasei Bedrel-Budur (din 1001 de nopți), cea care îmi asediase aproape toate nopțile, când mă gândeam la visul meu care nu putea fi atins. „Versurile se desprind din noi ca frunzele moarte din copac” (spunea poetul nepereche al neamului), și cu acel gând (probabil) i-am dedicat, cândva, Iniei Dinia din visele mele, tocmai un cântec. Un cântec sadovenian despre amara tristeţe a sufletului. Nu poţi trezi lumea decât prin cuvânt, mi-am zis și eu, gândindu-mă la cuvintele poetului nepereche. Și mă mângâiam cu versurile lui Esenin, mult îndrăgit, care îmi alina suferința: „Anii? Știu, își vor spune cuvântul/Tot ce-i fac, alina-se-va, deci/Pentru altu-și păstrează ea gândul/ Nestricat ca și buzele reci”. Și, scriind acest „cântec de pierzanie” m-am ȋmpăcat cu gândul că nu voi fi decât un fulger care precede ploaia, în calea ei. Dator cu sufletul pentru comentariu și lectura acestei povești de dragoste.
O poezie ce ne încântă privirile și cugetul, prin formă, conținut și stare emoținală transmisă cititorului...De la un capăt la altul! Fiecare strofă, în sine, are înțelesuri majore, chiar citite separat, iar ansamblul celor 5 strofe ne duce în lumea mirifică a unei călătorii în care "cântecul de pierzanie" devine o baladă a unei povești de dragoste neasemuit de frumoase!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE