glonțul final

[Tudor Cicu]

 glonțul final

 

era un han, mai știi? - pe undeva-n Lactee

și chiar un țărm de mare unde-am sperat să vii!

„eu doar știam că scrii!”, ai spus tu ca idee

dar și credeai bag seama, că toate-s fantezii.

 

dar poate știi un iaz ceva mult mai aproape

și-o lebădă ce-ntreabă de ce nu am noroc.

în gândurile cui, pe luna-n plină noapte,

să-mi fie scrisă soarta, cu glonț din primul foc?

 

cum nu găsesc răspuns și-i pusă întrebarea,

când nu mai sunt speranțe, sau poate doar mă mint...

pe scurt i-aș cere sorții, ce-a câștigat prinsoarea,

ca glonțul tras pe lună... să fie de argint.

[Tudor Cicu]

Valentin: Uneori a căuta o interpretare a faptelor care au condus la scrierea unui poem e ca şi cum ai căuta turme de iluzii în încâlcitul vis al omenirii. Așa cum tot o iluzie absurdă e să mă mint, acum, că n-aș fi vrut să vorbesc despre viaţă şi iluzie în general. E ca într-o piesă de Cehov, unde lumea fascinantă a unor suflete zdrenţuite şi lipsite de dreptul lor la exprimare, în lumea reală, e prezentă în fiecare scenă jucată. Tot o iluzie e tema despre care Ion Roșioru spunea într-un vers c-ar fi-ntâlnit iubirea pe traseul altui rost! Dar când poezia începe ca o poveste, semn că şi moartea poate fi învinsă  - cum a mai fost – de ce n-am încerca și noi printr-o prelungire a unei nelipsite apetenţe pentru epic?    

[Tudor Cicu]

Ada: După scurta ta trecere a stărilor care ți-au stat ca un „glonte de argint” dinainte, nici nu mai ştiu ce să scot și eu în evidență: soarta, sau neputinţa de a interveni în destin. Teme fără de care un poet ar părea netulburat de cele lumești. Altfel existenţa noastră şi a tuturor va fi ca o rătăcire în labirint. De-ar fi nins sunetul cu mistere, toţi ne-am închina cuvântului pentru taina ascunsă în el. Dar și eu am tristeţi, deci am de toate!

 

[Stanescu Valentin]

Tudor, m-ai convins şi m-ai învins. Pot comenta pe scurt: mi-a plăcut poezia. Iluzia este greu de prins în braţe. Ea se joacă lejer cu minţile noastre. De vrei să pariezi pe iluzie, te poţi alege cu un glonţ de argint, dacă vei avea libertatea de a-l alege...

[Ada Nemescu]

Ce frumos! 

Citind, căutam glonțul

Și lebăda pe iaz

Metafore subtile 

N-au urmă de necaz

Ci doar argint pudrat

Din lună-martor viu

Cu soarta, rămăsag

E greu să pui...eu știu.

Superbă construcție! aDa