Timpul aleargă prin timp înapoi

[Corneliu Neagu]

 

Spre seară revine un gând călător,

iar timpul aleargă prin timp înapoi,

copilul din mine mă prinde din zbor,

pe aripi de vis să plutim amândoi.

În tolbă aduce povești minunate,

cu straie purtate cândva în trecut,

în lada de zestre a minții păstrate,

închisă ermetic c-un dor convolut.

.

Tărâmuri pierdute revin în tăcere

cu dulci amintiri desfăcute ad-hoc,

din traista țesută în ierni austere

cu jarul rămas pe tăciunii din foc.

Mă văd alergând pe pășuni nesfârșite

prin iarba crescută cu firul mănos,

picioarele goale, cu rouă stropite,

întorc, peste vreme, poteca pe dos.

.

Ajung lângă râul cu unde rebele,

jucând grațios peste pietre-argintii,

pe bolta senină tu treci printre stele,

m-așez lângă mal așteptând să revii.

Dar gândul se rupe în umbrele sure

ajunse din sobă pe albul tavan,

ca-n jocul bizar de pe cer să te fure,

când treci printre astre în mitic rădvan.

 

[Corneliu Neagu]

Înapoi cu majusculă din greșeală, desigur. Mă bucur că a v-a plăcut poezia. Vă mulțumesc cu prietenie și respect!

[Vasilisia Lazăr]

De câte ori n-am stat întinsă în pat, cu lumina stinsă, urmărind jocul umbrelor de pe tavan făcute de focul care ardea în sobă. Ce prilej de nostalgie și de visare! Și eu m-am văzut din nou copila de altădată și mi-am zărit iubiri pierdute-n zarea vremii... Sugestiv, nostalgic și deosebit poem!

Nu am înțeles de ce ați scris cu majusculă cuvântul „înapoi” din titlu.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri cu drag din partea mea, Ada Nemescu, pentru frumosul comentariu pe care l-ai scris aici! Onorat!

[Ada Nemescu]

Admirabile descrieri! Sufletești și ale naturii.

Metaforele îmbogățesc trăirile încât povestea este vie, palpabilă. Vă felicită, aDa

[Corneliu Neagu]

Chris, mulțumiri alese cu prietenie și respect!

[Chris]

foarte frumos!

[Corneliu Neagu]

Stimate prieten și coleg de condei Bolache Alexandru, mulțumiri alese din partea mea pentru cuvintele calde de apreciere pe care le-ați scris aici despre poezia mea! Onorat!

[bolache alexandru]

Versuri frumoase de i sensibilitate aparte! Felicitări!

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă maria Moise, sunt profund impresionat de valoarea și forța comentariului dumneavoastră. Este o veritabilă analiză literară în care găsim interpretări originale și pertinente privind această creație lirică. Sunt convins că îi va ajuta pe cititori să găsească mesajele majore pe care poetul a dorit să le transmită prin versurile sale. Onorat!

[Maria Moise]

„TIMPUL ALEARGĂ PRIN TIMP ÎNAPOI” un emotionant poem si atat de frumos, o meditatie a poetului  asupra trecerii timpului și a amintirilor, aducând în prim-plan o experiență profundă de melancolie și de dor.  O viziune profundă a poetului asupra timpului, văzut nu ca o linie dreapta,  ci ca un cerc care se închide, și apoi  se rostogolește înapoi, în care trecutul și prezentul se contopesc prin puterea memoriei și a gândului. Chiar din prima strofa, “gândul călător” revine seara si sugereaza  trecerea eului liric intr-o stare de visare, în care copilul din sufletul poetului se reintoarce și-l duce într-un tărâm al visului și al amintirilor  “copilul din mine mă prinde din zbor”, “pe aripi de vis să plutim amândoi”, un loc unde clipele traite si dorintele se amesteca. In mintea eului liric apar poveștile și straiele din trecut “în tolbă aduce povești minunate”, “cu straie purtate cândva în trecut”, atat de frumos conservate în mintea și-n sufletul poetului.  Aceste imagini sunt împletite cu doruri adânci „convolute”, care marchează o legătură strânsă între timp și amintire. Starea de visare continua si aduce in cugetul eului liric imaginea inocenta a copilăriei, care devine tot mai vie, incepand cu alergatul pe câmpuri, cu mirosul ierbii, cu joaca în natură, dar și întâlnirea cu râul și cu cerul, elemente simbolice  ce sugerează legătura stransa a poetului cu natura și cu universul, precum și dorința de a retrăi acele momente simple, dar pline de frumusețe “mă văd alergând pe pășuni nesfârșite”, “prin iarba crescută cu firul mănos”, “picioarele goale, cu rouă stropite”, “întorc, peste vreme, poteca pe dos”. Spre finalul poeziei, ultimele versuri introduc o schimbare bruscă in cugetul eului liric „gândul se rupe în umbrele sure”, iar imaginația se transformă într-o „lumină difuză” sau o reverie sumbră, care ajunge pe „albul tavanului”. Umbrele și jocul bizar de pe cer ar putea sugera o confuzie între realitate și vis, între dorință și imposibilitatea de a le trăi cu adevărat, iar „miticul rădvan” poate fi un simbol al destinului sau al unei forțe superioare care transportă ființele iubite sau ideale în planuri inaccesibile, in misterele Universului. Felicitari sincere si multumiri alese  pentru frumosul daruit, care transmite cititorului o nostalgie profundă din lumea  copilariei si trecut, dar și o recunoaștere a iminenței schimbării și a efemerității vieții!