Cheia regăsită în destin

[Corneliu Neagu]

 

Adorm târziu tăciunii în cenușă,

vin gândurile-acasă de pe drum,

dar se opresc o clipă lângă ușă

pe umbra rece-a unui vis postum.

E visul fals al unei nopți de vară

uitat cândva în pragul unui dor

pribeag rebel pe strune de vioară

sub geana-ntunecată-a unui nor.

 

Dispare însă visul dintr-odată

pe-aripile unui vânt nebun

venit din Terranova-ndepărtată

cu amintirea unui fost străbun.

Deschid îndată ușa ferecată

cu cheia regăsită în destin,

mă-nvăluie o vrajă deîndată,

cu false întebări ce mă rețin. 

Trezite-acum la început de vară

pe directoarea unui tor astral

se-ntorc-acasă-n fiecare seară

cu vraja unui cântec din caval.

Dar cine se pornise să doineasă

pe calea lungă-a visului hoinar

ce se-ntorcea acasă să cosească

pe plai de amintiri fără hotar?

 

Era un gând rebel de neuitare

ce rătăcea pe malul unui râu

privind nagoda ajungând călare

pe un licorn deposedat de frâu.

Las dorurile toate … deoparte

aduc și gândul din trecut-napoi,

voi reciti poeme dintr-o carte,

visând că suntem încă amândoi.