Zidirea

[Monica Pester]

Ploaia a sădit în mine

Cu alură de fandango

Vagi refrene cristaline

Din piațetele de mango,

Viața-nchisă într-o palmă

Cum pot s-o recuceresc ?

Într-o zi atât de calmă

Nu vreau decât să zidesc.

Joc de pietre colorate 

Și cioburi de sticlă arse,

Visând la nenumărate 

Vremi de aur, reîntoarse

Iar din șiruri de mătănii

Împletesc rime ciudate,

Versurile, doar corăbii

De maree scufundate

Și mă pierd între eresuri

În oceane de-ntuneric

Să m-apropii de-nțelesuri

Fără teamă de himeric.

[Mihaela Popa]

o poezie caldă, calmă, plăcută

[Grig Salvan]

Orizonturi largi, imagini cu tușe ample, deși versurile sunt scurte, cu economie de mijloace, dar fiecare aduce o surpriză, un mister, un ceva inedit.

[petrut dan]

Ai început să te simți bine și în genul clasic, oricum cine nu scrie și așa nu este poet, cel puțin asta este părerea unor avizați la care subscriu deși este greu să mai găsești ceva inedit, dar la tine cel puțin nu mă plictisesc și nu am starea că am dat peste poezia bunicilor, te ajută și cultura, cultură care la mulți dintre cei care se zbat astăzi se vede că ''...e minunată, nemaipomenită, dar lipsește cu desăvârșire'' ...Cel mai mult îmi place că nu abuzezi de obșteasca dragoste, nu că aș fi inventat eu roata, dar când găsesc atâtea clișee și banalități despre subiectul în chestiune parcă mi se pare prea mult și când pun doar semn de lectură! Cu drag!

[Stanescu Valentin]

 

 

 

Doamnă Monica, de mai multe mii de ere din vremea reptiliană moştenim adânci himere ce ne strâng ca o liană...

 

greu de-ntoarcere-nainte

     ne zidim în tot ce-a fost

          şi petrecem fără minte

               drumul nostru mai anost

 

                mâinele la el ne cheamă

          cu gândul cel luminos

     să ieşim fără de teamă

din drumul cel lunecos...

 

 

Am citit m-am întristat văd că zâmbetul ni-i rar nu-l aducem prin cuvinte aici ca pe-un sincer dar