Sfinți din calendare (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

ne mor părinţii

şi-abia atunci simţim

mai aproape moartea noastră

şi-abia atunci înţelegem, gângavi,

de ce gârbovi umerii le erau

şi dintr-odată devenim

în ochii urmaşilor

atlaşi de mucava

precum părinţii erau în ochii noştri...

 

ne mor părinţii...

târziu... prea târziu îi punem printre sfinţi

în calendare.

.

Socrilor mei, CHETRA și PETREA LAZĂR, de ziua lor sfântă, o lacrimă întru veșnică pomenire!

[petrut dan]

Un poem ce descoperă trăiri pe care de obicei căutăm să le ascundem de parcă am băga mâna în foc că nouă nu ni se pot întâmpla asemenea lucruri câtă vreme nu se întâmplă, dar odată cu moartea părinților devenim conștienți de faptul că și noi facem parte din acest sistem implacabil și în fața căruia nu putem decât să acceptăm, deși continuăm să sperăm, deși lucrurile se întâmplă/repetă cu aceeași cursivitate netulburată de micile drame umane ce pare că nu contează în fața imensității pentru care inventăm calendare în care aducerile aminte iau nume de sfinți, iar părinții devin unul dintre motivele pentru care nu ne pierdem credința, un poem ce reverberează, respect!

[bolache alexandru]

Și eu am recitit cu durere... Suntem încă niște copii suntem încă părinți!!! Ce poate fi mai frumos și mai dureros în același timp?

[Ada Nemescu]

Am recitit și recunosc, doare!

Port o spaimă permanentă pentru acea clipă ce va să vină cândva... Sunt încă fiica mamei, iar poemul acesta îl simt atât de penetrant, de învăluitor cu durere. Gângavi, da - excelent cuvântul, și mai suntem vulnerabili, neputincioși.

Odihnă sufletelor în lumină, dragilor plecați...

aDa

[Vasilisia Lazăr]

Așa e, Grig, in păcate...

Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins.

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, Monica!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Denisa!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Viorel! Da, au fost minunați. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

[Grig Salvan]

Cât timp părinții trăiesc, ni se pare firesc, așa ca și cum ar fi veșnici și nu le purtăm prea mult de grijă, abia după ce mor, simțim golul imens din jurul nostru și se amplifică teama că noi vom urma curând la rând... 

[Monica Pester]

Socrii sunt părinții dobândiți care vin să susțină familia nou întemeiată.  

Și aici nu poate fi vorba decât de o iubire necondiționata, reverberată din cea dintre tinerii soți.

Foarte frumos mesaj, Lisia, iar trăirea față de dispăruți, îi face cinste .

[Denisa Curea-Popa]

Dumnezeu să-i odihnească!