O pace

[carmen popescu]

Îmi culcă infinitul tăcerea pe perete,
În vechea catedrală cu tălpile de gheaţă,
Adună-n candelabre emoţii si percepte
Iar dangăt surd, de clopot, cu vocea-i mă răsfaţă.

E linişte la strană, veşminte spun secrete,
Nici corul nu se-aude cu vocea-i cizelată,
Lumini îşi plimbă ochii pe formele discrete,
Pictate cu sfială pe cărămida coaptă.

Spun rugăciuni în taină, genunchii nu se-ndoaie,
Rămân cu faţa-ntoarsă, spre lumi imaginare.
Condeiul plânge-n mână, cuvinte plâng pe foaie,
O pace se aşterne pe suflete stelare.

[Mihaela Popa]

minunat, Carmen, mă înclin!

[bolache alexandru]

O stare de liniște te cuprinde citind această poezie... Da! Vrem pace!

[Ada Nemescu]

Poezie!

slavă parfumului tău...

aDa nemescu

[Chris]

ce frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Ce stare sublimă, ce pace odihnitoare pentru suflet! Puternică trăire, desăvârșită tehnică!

[gabriel cristea]

Frumos murmur, Carmen! 

[carmen popescu]

Într-o capodoperă de arhitectură, înălțarea este iminentă. Te desprinzi total de realitate, te unești cu Divinitatea și ajungi în spații siderale.

Domnilor, vă mulțumesc pentru gândurile scrise!

[Grig Salvan]

Straniu și enigmatic decor de catedrală în care sufletul, întors „spre lumi imaginare”, îngână „rugăciuni în taină”. Solemnitatea prozodică e potrivită atmosferei de ritual, imaginile vizuale și sonore sunt de tablou medieval, fiecare dintre cele trei catrene mi se pare desăvârșit.

[Mihai Katin]

este  unul   dintre  poemele   destinate  spatiului  sacru  si   ceea  ce  uimeste  este  alcatuirea  din  elemente  care   in sine  au   modestia  lor  dar   in  catrene  dau  acest  vitraliu  poetic!

[petrut dan]

Un poem sensibil, profund și perfect în exprimarea lirică, am citit cu plăcere!