Sub nucul din ogradă mi-am stins copilăria,

Pe crengile-i bogate poveștile atârnă;

Din vise încifrate s-a întrupat stafia

Candorii, ce-și ițește fizionomia-i cârnă.

Sub nucul din ogradă, iubirea mi-a fost teacă

(De pavăza-nnoptării mi-era sau nu străină),

Dar albia luminii de-atuncea este seacă,

Fâșiile speranței de-un lujer se anină.

Din fiecare frunză cules-am nestemate –

Secunde-mperecheate mustind a…

M-ai mângâiat cu slove din coajă de copac,

Pe-un pat din răsărituri și veri imaginare,

Mi-ai desfrunzit surâsuri ce-n rouă se prefac

(Prin aripă de flutur, lumina stea îmi pare.).

Am înțeles îndată că mai există „noi“,

Sub raze destrămate de frig și așteptare;

Prin ropote de vise și gemete de ploi,

Apusul din privire devine sărbătoare.

Mi-ai explicat afabil că valurile mor,

Ducând cu ele timpul sfărmat…

Se adumbrește visul – suprema evadare

(De-i alb sau mov, ce-ți pasă, spre stele când te poartă?)

Și rupe noaptea-n două sub fibrele-i amare

(Îți leagă amăgirea de-a cerurilor toartă.).

Cărăm povești în sacul proptit de Carul Mare,

Ni-e inima o liră ce plânge, oropsită,

Iar pavăză, cuvântul – pumnalul din dotare,

Ne-ajută să accedem, pe post de adamsită.

Pe lună și pe soare, adesea rămășaguri

Mai pus-am…

Ucigătorul meu cu ochi căprui,

Ți-am rătăcit parfumul prin poeme,

Azi nu mai sprijini cerul nimănui

Și nu-i mai zici minunii să mă cheme.

Ne-am adunat bucățile de nor,

Cu tot cu vise strânse-n cazemată,

Azi nu mai pot din stele să cobor,

Tu să mă cerni prin zările de vată.

Oricâte ploi s-au răstignit în noi

(Sărmani ciorchini ce-atârnă pe o viță),

Aceeași sevă ne-a hrănit apoi;

Azi din trecut mai…

Ne batem joc de clipa ce-o avem,

În soarta măcinată-acut de boală,

Sportivi nătângi, cu iadul în tandem,

Printre ninsori mai dăm o rotocoală.

Am obosit să credem în minuni

Cu aripi moi pe umbre de cuvinte

(Abia mai poți din visuri să te-aduni,

Să te târăști, încet, spre înainte.).

E prea târziu să mai gonim prin timp,

Cu o valiză plină de comete,

Am importat himere din Olimp,

Ni-e viitorul gri și…

Ne-am dezlegat himerele de noapte,

Rătăcitori prin visele-mumii,

Iubitul meu, să paștem mere coapte,

La herghelia plină cu stafii!

Ne-am dezlegat de orișice cutumă,

Cu-nstrăinarea facem legământ,

De sub zăpadă prinde-mă și du-mă

Acolo unde pescăruși mai sunt!

Ne-am cununat nădejdile în soare,

Țintind pământul – leagănul fidel

(Pansați la stele când Lacteea doare),

Aveam neantul cel din…

Ce bine-i să te ții poet

În lumea asta „pudibondă“,

Să legi cuvinte cu șiret

În mlădieri de anacondă!

Dar și mai bine-i să citești

Ori să înoți, vizând programe,

Precum delfinul printre pești!

(Trăiești pe net iubiri sau drame.)

Și câte poți să mai înveți,

Când te „agăți” de monitoare,

Zgâit la titluri, te desfeți,

Căci de la „drog” nu ai salvare!

Eu sunt un cititor…

Povara pietrelor din noi

Întipărită-i pe retină,

Cu simțăminte-n carantină

Greblăm păcate-n mușuroi.

Deschis-am poarta la noroi,

Sperând la izul de rășină;

Povara pietrelor din noi

Întipărită-i pe retină.

Purtăm, cu fițe de eroi,

Sub noul văl, aceeași mină,

Pe-o scenă care se înclină,

Împiedicați ades de ploi.

Povara pietrelor din noi...

Când inima-i o coală de hârtie,

Așterni pe ea mătase ori dureri,

Te rogi, măcar în vis să nu disperi –

Frămânți sub pleoape umbra-i sidefie.

Transcrii subtil memorii pe aortă,

Pulsează vina unui boț de lut –

Păcatul cu profilu-i balamut

(Azi până și surâsul se importă.).

La țărm de ploi se odihnește norul,

În sânge roade strașnic un fiord,

Cu atriul destinului spre nord,

Își schimbă diminețile…

Stafia timpului pierdut,

Ca o epavă mă apasă,

Îmi frânge clipe sub carcasă,

Lăsând destinul descusut.

Iubiri cu-arome de vermut

M-au prins vremelnic în ambrasă,

Stafia timpului pierdut,

Ca o epavă mă apasă.

Avidă de necunoscut,

M-am mulțumit doar cu melasă,

Mai am din porția rămasă

Parfum din vidul absolut.

Stafia timpului pierdut...

Își scutură toamna cerceii de frunze,

Sub pletele-i aspre, natura suspină,

Iar astrul și-ascunde patetica-i mină

În pâcla rebelă, frământă din buze.

Ne-nfășură vântu-n febrile cojoace,

O mierlă adoarme pe ram, zgribulită;

Se cerne lumina prin jalnica-i sită –

Un soare zurliu răzbunarea își coace.

Îngână copacii absurde litanii,

Smulgându-și cu patos hăinuța cochetă,

În cuib, veverița propune…

I-am cerut iubirii să renască

Dintr-un ciob de vis, instantaneu,

Dar m-am poticnit de-același pleu,

Pendulând aceeași udă iască.

Să aprind, zadarnic vreau, scânteia,

Roasă-s pân` la oase de amurg,

De sub tălpi, ghețarii mi se scurg,

Gerul împânzește azi femeia.

Am uitat când flăcări la revere

Conturau simțirea-surogat –

Un conflict nebun, alambicat,

Unde focul drepturile-și…

În suflet, azi, mi-au înflorit castanii,

A nins petale jarul din cuvinte,

Pe aripi temătoare de florinte,

Lumina și-a prelins, tăcută, anii.

Dansează primăvara pe retină,

Cu pași albaștri, decupați din stele,

De-un lujer viu, în gândurile mele,

Corabia iubirii se anină.

Puzderie de frunze mă-mpresoară,

Din verde crud simțirea îmi renaște;

O ancoră mi-e chipul tău, mă paște

Căderea în neant, a câta…

Azi nu mai sorb din veșteda fântână

Cu umbre vii și existențe mate,

Ci sap în mine după nestemate,

Plivesc de scame soarta cea păgână.

Azi nu mai stau pe margine de gânduri,

Sub felinare mute de-așteptare,

Ci, hăcuind himerele avare,

Reasamblez lumina pe sub scânduri.

Azi nu mai storc regrete din crevase,

Nici versuri noi din slove însetate,

M-adap cu ploi chiar și-n pustietate,

Extrag din ceruri…

E toamnă în lacrimi și-n rouă,

În frunze ce zac pe trotuare,

Se pitulă vântul prin scuare,

În noi amintirile plouă.

Se-mparte trecutul în două,

Cu vise de-acum voluptuare,

E toamnă în lacrimi și-n rouă,

În frunze ce zac pe trotuare.

Trec anii în haina cea nouă,

Iubirea se țese-n reluare;

Pășind pe candoarea ce moare,

Ni-s tălpile răni amândouă.

E toamnă în lacrimi și-n…

În suflet, florile ce tac,

Chiar fără glas, parcă suspină,

Prinzând în carne rădăcină,

Transcend al inimii iatac.

Se-mbracă liniștea în frac,

Singurătatea e regină,

În suflet, florile ce tac,

Chiar fără glas, parcă suspină.

Cu zâmbet cât un vârf de ac

Și mlădiere de felină,

Răsfiră mantia lor fină,

Peste trecutul meu opac.

În suflet, florile ce tac...

Pe prispa verilor de foc,

Am zăbovit cu nonșalanță –

Indispensabilă vacanță

După plonjonul în amoc.

Mi-am pus din raze cozoroc,

Uzând de-a soarelui restanță,

Pe prispa verilor de foc,

Am zăbovit cu nonșalanță.

Avut-am lacăt la noroc,

Stăteam cu norii în balanță,

Secătuindu-i de substanță,

Strângeam himere-n poloboc.

Pe prispa verilor de foc...

Parfum de cuvinte nespuse,

Își scutură astăzi ninsoarea,

Zvâcnește în mine candoarea

Din lacrima ploii apuse.

Străpungerea iernilor ruse

Îngheață iubirii culoarea,

Parfum de cuvinte nespuse

Își scutură astăzi ninsoarea.

Respir amintirile duse,

Păstra-le-voi veșnic savoarea,

De-acum mă proclam autoarea

Poemelor verii supuse.

Parfum de cuvinte nespuse...

Mai trece o toamnă, pe lujerul său

Apun simfonii adulate de soare,

Erori ancestrale m-afundă în hău,

Sub sigla-nnoptării, lumina mă doare.

M-adap la fântână din timpul rămas,

În pântecu-i rece – puhoi de secunde

Proclamă voiajul prin „junglă” la pas;

Tăcerea din mine tresaltă pe unde.

Nervuri de-ntuneric acced uniform,

Pe steiuri de vise mi-e sufletul rană,

Sub ceru-n travaliu, speranțele…

Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

La geamul viu al iernilor din noi,

Înghesuiți în vechiul mușuroi,

Ce-și cară fericirea cu ocaua.

Prin visele-adunate în convoi,

Sulemenim ades cu bidineaua

(Când strângem, azi, la zâmbete cureaua)

Și soarele, pe chipul său de sloi.

Degeaba imităm caligrafia

Destinului, în vechiul său zapis!

Oricâte ploi ne-ar stoarce fantezia,

La poarta nopții nu-i…