Iepuraşul şi bufniţa (fabulă)

[Camelia Ardelean]

Un iepuraş cam năzdrăvan,

Dintr-o provincie uitată,

Cu aparenţă „mai” stilată,

Îşi proiecta aeroplan.

 

Să-l cumpere părea un vis,

Ar fi durat o veşnicie,

N-avea în cont decât o mie!

Neacceptând un compromis,

 

Se îndreptă spre-o scorburea –

Acolo-avea culcuşul buha:

„De n-o fi în concediu ciuha,

Din postul ei de chehaia,

 

Am s-o invit la un dineu,

Să-i etalez a mea idee

Pe un buchet de azalee

(Şi să ochesc sub decolteu)!”

 

Pe când se socotea aşa,

De la fereastră se iţeşte,

Cu pana tunsă băieţeşte,

Rudenia de cucumea.

 

- Ce bine că te-am întâlnit!

Îl salută înaripata.

Să te ajut, să ştii, sunt gata,

Cu avionul plănuit!

 

(Pufosul îi împărtăşi,

Se înţelege,-a sa fantasmă  –

Dacă-şi luă, sărmanul, plasmă,

„Vedenia” îl răvăşi!)

 

Am să vorbesc cu-al meu amic,

Un şoim expert în vaste zboruri

(Ţineam cândva ştiute „scoruri”),

Că nu vreau să mă contrazic,

 

Dar ce-ţi doreşti acum – un fleac,

Părând un pic „mai” anacronic

(Ţi-o spun la modul... neironic),

E... fânul într-un vârf de ac!

 

Să mă exprim mai explicit:

Ţi-ar trebui aripi, vreo două,

Şi o elice-aproape nouă

(O să-ţi procur, nu-s ipocrit!).

 

Că mi-eşti prieten, te conjur

Să nu pronunţi cuvântu-„aripă”

(Îl măsură, trăgând din pipă),

L-oi socoti, pe loc, sperjur!

Când vrei să decolezi uşor,

Propun să te aduc la mine,

Aici, în cuib, de îţi convine;

O să înveţi ce-nseamnă zbor!

 

Biet urecheatul, siderat

De îndelunga experienţă,

Descrisă larg, cu insistenţă,

O prinse-ncet de-un omoplat.

 

„Prietena” îl dirijă

Direct în cuhnia-i bogată,

Ţintind o pungă de salată,

Apoi, grăbită-l devoră.

 

Cu cei puternici este greu

La amiciţie să „năzui”;

În timp ce aura le-o „răzui”,

Devin duşmani instantaneu!

 

[Camelia Ardelean]

Nikol, Vasile Burduşa: mulţumesc de lectură şi semnul lăsat! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

PS: Să nu mint, am mai găsit una, o postez în continuare: 

GREIERELE ŞI FURNICA
(Fabulă modernă)

Primăvara
Furnica sapă, pune seminţe, face straturi. Apare şi
greierele.
- Ce faci, greieraşule?
- Merg la un tenis cu băieţii.
- Măi, măi! Să nu vii la iarnă să-mi ceri mâncare, că nu ştiu ce-ţi fac!
- Da, da, bine....
Vara
Furnica adună, seceră, coseşte. Trece greierele, cu o chitară sub braţ.
- Ce faci, mă?
- Mă duc să cânt cu băieţii în parc.
- Să nu uiţi: de la mine să nu ceri de mâncare.
Toamna 
Furnica culegea de zor, făcea dulceţuri, punea conserve.. Trece greierul, tot cu chitara sub braţ.
- Ce faci, mă?
- Mă duc să cânt cu băieţii în bar.
- Bine, mă, da' la muncă nu vii până la iarnă?
Vine iarna 
Furnica stătea în pridvor, înfofolită într-un şal şi cu un
ceai fierbinte în mână, când vede o limuzină. Din ea coboară greieraşul.
- Ce faci, greieraşule?
- Uite, mă duc la Paris să cânt. Am avut succes cu chitara.
- Bine, greieraşule, baftă. Şi dacă-l vezi pe La Fontaine , zi-i că-mi bag picioarele în "Fabula " lui.

[Camelia Ardelean]

Doamna Lisia, în ce priveşte experienţa cu copiii, nu am cum să vă ajung din urmă, fiindcă natura profesiei dvs. mă va împiedica de fiecare dată! :-) Psihologia m-a pasionat dintotdeauna şi am citit “câte ceva” în domeniu, poate nu suficient, dar destul cât să învăţ că frica este duşmanul cel mai de temut al omului (sau unul dintre ei), iar ca să ne "vindecăm" de ea, trebuie să mergem exact înspre ceea ce ne-o provoacă. Din acest motiv, nu îmi va fi niciodată teamă să încerc ceva nou (în domeniul literar, cel puţin), chiar dacă nu îmi va ieşi perfect/corect de la început (sau poate tocmai de aceea)! Reacţia cititorului va fi întotdeauna în funcţie de percepţie, educaţie şi gustul personal, dar şi de personalitate/caracter. De aceea unii îşi spun sincer/dezinvolt părerea, iar alţii simt nevoia să fie sarcastici, altfel nu sunt în largul lor! Eu, de obicei, nu răspund acestora din urmă cu pietre, dar nici cu flori, poate cu o pâine tare ca betonul, din când în când… :-)) Asta e, nu poţi să arunci cu bolovani şi să primeşti lăcrămioare în schimb! :-) Dar aceasta nu are nicio legătură cu dvs.!

Referitor la fabula de faţă, iniţial am dorit-o a fi pentru adulţi (de unde şi cuvintele cu pricina)! După ce am terminat-o, mi-am dat seama că e cam “jucăuşă” (cum a remarcat şi doamna Sofy) pentru acest scop! Văzând că nu mi-a ieşit pasienţa, mă gândeam că poate ar merge totuşi pentru copii mai mari (de 12-13 ani, cum au fost cei pe care am “testat-o” – din punctul meu de vedere, copii sunt şi cei care au terminat liceul sau facultatea, până la urmă)! :-) Copiii din ziua de astăzi sunt precoce (unii), înţeleg multe, iar ce nu au înţeles, le-am explicat! Când au dedus despre ce e vorba în “ecuaţie”, s-au amuzat şi au perceput morala! Că sunt (şi) păreri negative în ce priveşte această (pseudo)fabulă, nu mă deranjează, din contră, mă va face să fiu mai atentă data viitoare! Este însă foarte greu să scrii o fabulă modernă, atunci când nu găseşti niciun “model bun/corect” care să te inspire sau să-ţi arate "cum se face", mai bine zis! Eu m-aş bucura să citesc la colegii de breaslă (cunoscuţi sau necunoscuţi) măcar o pseudofabulă, ca exemplu, dar din păcate, n-am avut şansa asta până acum! După multe căutări, iată tot ce am găsit (redau, în continuare, cu copy-paste, doar începutul şi sfârşitul unei fabule moderne “pescuite” pe internet, fiindcă textul are 143 de versuri, faţă de la meu, care are “doar” 60). Nu ştiu dacă este sau nu un model potrivit! :-) Cu stimă,

VULTURUL ŞI ELEFANTUL

“Cine nu a fost la zoologică/ Să vadă o lume ilogică?!/ Cu animale pestriţe/ Păsări având înfoiate codiţe/ Maimuţe,tigri,pume,lei/ Şi...multă lume pe alei./ Un caz atipic s-a produs/ Un nou Elefant a fost adus/ Din Savana africană/ Ce-avusese-adâncă rană/ La piciorul stâng din spate/ Făcut de o vietate./ Elefantul mare dar blajin/ Avea un Vultur...vecin/ În cuşca sa cu gratii multe/ Sătul de cruntele insulte/ Cum îi strigau vizitatorii cruzi:/ "-Ridică-te pe crengi,hai sus,n-auzi?/ Stai întins ca un curcan/ Mai posac în fiecare an!"/……………./ Precum povestea lui Jack/ In care vrejul de fasole/ Crestea fara a se sprijini de vreun arac/ Sau fara alte adiacente console/ Asa crestea Liana, ca din ape/ Lumina vrea intruna doar sa pape./ Si l-a tot strans pe arborele care/ Nu mai avea nici o salvare./ Si printre oameni treaba e la fel/ Cu totii accedem spre acelasi tel/ Mai sus in ierarhie,sore mai bine/ Fereste de cei de langa tine/ Sa-r putea sa aduca-n spate/ Dusmanul-care nu iti este frate./ Sau...frate daca-ti este - ia aminte/ Pieri de mult pe Terra,cel cuminte.”

 

[Camelia Ardelean]

Învăţăm, Valery, învăţăm... poate următoarea va ieşi mai bine! :-) Îţi mulţumesc de popas şi sugestii/sfaturi, să vedem practica ce va spune, că ea ne "omoară"! :-) Cu drag,

[Vasilisia Lazăr]

Camelia, lucrez cu puștimea de vreo 35 de ani. Am făcut atâta psihologie de mă doare mintea, dar n-aș avea curajul să scriu pentru copii. Cine are impresia că e ușor se înșeală amarnic. Și greul vine tocmai din capacitatea de a adapta textele la particularitățile lor de vârstă.

Dacă tu îmi zici că acei puști s-au amuzat copios după ce le-ai citit această fabulă, dă-mi voie să nu te cred. Poate au râs doar la final când au auzit că bufnița l-a mâncat pe iepuraș, dar, în rest, nu cred că au înțeles mare lucru. Și știi de ce? Din cauza acestor cuvinte: ciuha, chehaia, compromis, dineu, etalez, azalee, cucumea, anacronic, neironic, sperjur, siderat etc.

Nu, nu e o fabulă pentru copii, iar pentru adulți...

[Camelia Ardelean]

Valerian, simt cumva o "undă" de sarcasm în comentariul tău ("din preţioasele dezvăluiri ale autoarei Camelia Ardelean")? Vezi că nu e frumos să tragi cu ochiul la comentariile care nu îţi sunt adresate, pentru a te folosi de ele, cu scopul de a-l discredita pe autor! Dezamăgitor! :-((

Referitor la "sadismul" meu (figurat), ce zici de cel al lui Grigore Alexandrescu ("Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndată/ Şi răpi o găină, pe urmă două, trei,/ Pe urmă câte vrei./ "Ce pază este asta? strigă una cu jale,/ Vorba măriei tale/ Era să ne păzeşti,/ Iar nu să ne jertfeşti." - Uliul şi găinile etc.)? Ahhh... sau poate te refereai la "sadismul" meu legat de faptul că i-aş fi "torturat" pe "bieţii" copilaşi cu fabula mea "plictisitoare"! Scuză-mă, aşa sunt eu, mă prind mai greu! Nu-i nimic, se rezolvă, data viitoare le citesc o poezie de-a ta, ca să  îi scot din plictiseală! :-)

[Valeria Merca]

Eu apreciez perseverența ta, Camelia,  în a scrie/ promova acest gen de poezie. Într-adevăr, sunt și eu de părere că trebuie să schimbi atât modul de abordare: istorioara  să fie cu adevărat  cu tâlc, ca, în final, morala să capete efectul scontat. Mare atenție și în alegerea personajelor și a moravurilor, greșelilor pe care vrei să le satirizezi. 

Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Doamna Sofy, n-am reuşit să fiu mai serioasă de atât când am scris-o, iar dacă bag "foarfeca" în ea, o stric! Mai bine o las în acest stadiu, de "poezie bună pentru cei mici" (şi pentru mine, când mai dau, din când în când, în mintea copiilor)! :-)) Referitor la "devoratul" iepurelui, acesta probabil a fost unul pitic, iar bufniţa era ruptă de foame, doar aşa se poate explica faptul că l-a putut hăpăi aşa de repede! :-)) Vă mulţumesc mult de sfaturi şi opinia sinceră! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

:-)) Mihaela, ai grijă, "rău e cel care gândeşte rău"! Nu e cu nicio dedicaţie, dar nu pot să neg că, atunci când am scris de "aripă", mi-a venit în minte doamna Sofy, care îmi spusese cândva că folosesc des acest cuvânt în poeziile mele (ceea ce este adevărat; e unul din cuvintele mele preferate, fiindcă mă duce cu gândul la zbor, la înălţare, la evoluţie, la libertate etc.), de aceea, ca să mă "scot", am scris strofa cu "sperjurul" (o glumiţă nevinovată, desigur)! :-) Până la urmă, îmi place cum se completează cele 2 strofe, aşa că pot spune că doamna Sofy a fost muza mea, în acest context! :-)

Referitor la expresia remarcată de tine ("fânul într-un vârf de ac"), desigur că ideea mi-a venit de la "acul în carul cu fân"! Ups! Iată că mi-a scăpat şi o figură de stil, până la urmă! :-) Îţi mulţumesc de lectură şi comentariu! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

:-)) Alex, era o buhă mai săracă, nu-şi permitea ditamai scorbura: "scorbureá, scorburéle, s.f. (reg.) scorbură mică." E cam lungă, într-adevăr, dar mi-a părut rău să ciuntesc povestea, curgea atât de frumos, că eram şi eu curioasă ce se întâmplă! :-) Îţi mulţumesc că ai avut răbdare s-o citeşti până la sfârşit şi mă bucur că ai rezonat cu ea! Cu drag,