Se adumbrește visul...

[Camelia Ardelean]

Se adumbrește visul – suprema evadare

(De-i alb sau mov, ce-ți pasă, spre stele când te poartă?)

Și rupe noaptea-n două sub fibrele-i amare

(Îți leagă amăgirea de-a cerurilor toartă.).

 

Cărăm povești în sacul proptit de Carul Mare,

Ni-e inima o liră ce plânge, oropsită,

Iar pavăză, cuvântul – pumnalul din dotare,

Ne-ajută să accedem, pe post de adamsită.

 

Pe lună și pe soare, adesea rămășaguri

Mai pus-am fără-a cerne ce palidă-i minciuna;

Nimicuri încrustate sortat-am în șiraguri,

La stânca penitenței le-am socotit arvuna.

 

Ne-om primeni din gânduri când plopul se va coace

Și perele vor curge în râuri subterane,

În jungla adormirii rămas-am dobitoace,

Cu petice pe blana simțirii diafane...

 

 

 

[Camelia Ardelean]

Gabriela Ioniță, onorată de apreciere! Mulțumiri sincere! Cu drag,

[Ioniţă Gabriela]

REVERENŢĂ! 

[Ioniţă Gabriela]

REVERENŢĂ! 

[Camelia Ardelean]

Bodea Simona, Darius Decebal: mulțumesc de empatie și semn! Îmbrățișări poetice!

[Camelia Ardelean]

Mely, mulțumesc și de acest popas! Bucuroasă de rezonanță! Mulțumesc de susținere! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Dorina Cracană, încă o prezență pe care o simt aproape de suflet! Mulțumiri pentru vot! Drag,

[Camelia Ardelean]

Mă bucur că ai rezonat cu poemul meu, dragă Adelaide! Probabil că acesta este stilul care mă reprezintă și, chiar dacă mai calc pe arătură, adică mai ies din tipar, tot la ce-mi place revin până la urmă! :-) Îți mulțumesc mult pentru strofa citată și pentru semn! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, așteptam cu nerăbdare comentariul dvs.! :-)

Referitor la punctul din paranteză, eu cred că e necesar, fiindcă semnifică încheierea propoziției respective, de sine stătătoare, iar după paranteză, semnifică terminarea frazei, respectiv a strofei. Repet, e doar părerea mea, poate greșesc, eu am judecat-o doar logic! E bine că ați pus această problemă, fiindcă vreau să fie totul corect! O să mai "scormonesc", pentru a treia părere!

Nu e discordant ("adamsită"), fiindcă atunci când vrem să accedem, folosim cuvântul în cele mai ciudate moduri, chiar și ca pe un gaz de luptă! Când ne apărăm, îl putem folosi (și) ca pe un pumnal etc.

Referitor la cea de-a treia sugestie, probabil că aveți dreptate, dar eu nu prea folosesc apostroful, decât extrem de rar. Aș putea lăsa, eventual, făr-a. Dar parcă arată cam chel. :-)) Eu am întâlnit ambele forme cam la fel de des (fără-a și făr-a), așa că D-zeu mai știe care e cea corectă! :-)

Da, poate că poezia e mai directă, dar unele lucruri nu trebuie spuse pe ocolite, altfel se pot înțelege greșit! :-)

Vă mulțumesc mult pentru popas și sugestii! Cu drag,

[Valeria Merca]

Poezia are mesaj şi este scrisă în stilul familiar nouă.

Am ales:
Pe lună şi pe soare, adesea rămăşaguri
Mai pus-am fără-a cerne ce palidă-i minciuna;
Nimicuri încrustate sortat-am în şiraguri,
La stânca penitenţei le-am socotit arvuna.
drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Fără punctul din paranteză. 

Nu știam: ADAMSÍTĂ s. f. Gaz de luptă lacrimogen, care provoacă și strănutul.

Însă nu-i discordant?

N-ar fi mai bine: fără-a > făr' a

Descrii trăiri, nu le sugerezi.

da Coza