Şi chiar de-o să plouă pe umerii goi

voi trece cu viaţa în visele tale,

pe faţă să-mi curgă lumina şuvoi,

împinge-voi noaptea şi luna din cale.

Nimic nu rămâne pe veci împotrivă,

pe braţe stau flăcări căzute din cer,

doar tu muritoare speranţă tardivă

legi gândul de şoaptă c-un brâu efemer.

Deschid câteodată ferestrele-n mine

să intre parfumul cu ploaia de ieri,

să-nveţe-aşteptarea cu dorul de tine

şi poate-ntr-o zi…

Nu am primit iubire, mângâieri

respectul era doar o amăgire,

gustam în toiul nopţii din păreri

când visul începea să se deşire.

Treceam pe podul zilelor deşarte

cu pas slăbit şi gândul abătut,

speriat că de iubire mă desparte

mereu acelaşi timp necunoscut.

Purtam pe umeri mantia tristeţii

un viciu scump al celor care plâng,

când se privesc în roua dimineţii

şi-n trestia cuvintelor se…

Tristeţea ară gândul ca un plug

şi leg de gene viaţa ca un fum,

încerc acelaşi verb să îl conjug

să nu se-ntoarcă nopţile din drum.

Şi nu te las sub pietrele din munte

să te găsesc întâmplător ca-n vis,

încă mai port mirosul tău sub frunte

şi te păstrez în ochiul nedeschis.

Pe pieptul tău se rupe ceru-n două

şi ară plugul poftele trupeşti,

pe coapse dimineţile-ţi pun rouă

rugându-te spre ele să…

Tu ca femeie spune-mi ce doreşti

şi ce minuni din cer sălăşuiesc în tine,

de ce tresare timpul când zâmbeşti

şi-ntreaga veşnicie-ţi aparţine?

De ce c-un gest poţi oferi iertare

şi numai trupul tău ajunge roditor,

împrospeţind chemările-n altare

şi te renaşti în visul tuturor?

Ţi-au supt la sân şi regii, şi poeţii

copile ce au plâns şi-au devenit femei,

şi criminali frumoşi pe malurile vieţii

când au pierdut cărările…

Am presărat privirea sub sălcii tremurânde,

întâmplător doar vântul de mine a-ntrebat,

un chip îngândurat în valuri mici se-ascunde

sperând să-l redea vieţii cei care l-au uitat.

Deasupra mea doar cerul ţinea în braţe norii,

eram nevinovatul cu braţele-n lumină,

frumos pârâu sub ramuri îşi oglindea cocorii

şi-n murmurul de ape doar eu eram de vină.

Mă despletea o umbră, mă-mpovărau cuvinte,

în clipocit de valuri visam că…

Din tine a rămas doar ce se vede în oglindă

din mine a rămas tot ce-ai păstrat în tine

liana destinului a-ncercat să ne prindă

dincolo de ce nu se poate vorbi

timpul înrămat ca un tablou pare bătrân

îngălbenit ca o tăcere în ridurile frunţii

măsurăm neputinţa în cele mai frumoase minciuni

nu pot să-ţi recunosc tivul de pe marginea zâmbetului

cimitirul plăcerilor şi-a ucis clopotarul

ultimul convoi mortuar purtat de mâini pe coapsele tale

n-a…

Sunt singurul ce dincolo de trepte

nu s-a oprit în templul cu minuni,

şi n-a-ncercat pustiul să-l îndrepte

punând iubirea-n braţe la nebuni.

Nepretuindu-şi timpul printre vise

a fost pierdut în ochii tăi căprui,

lăsând durerea pleoapelor închise

tribut al nemuririi prin statui.

Şi ţi-a mărturisit cu adieri pe frunte

când ancorau tăceri în portul unui gând,

de frumuseţea clipelor mărunte

pierdute-n amăgirea…

Sărută-mi obrajii şi lasă-mi în dar,

loc între tâmple când visul tresare

se-ntâmplă ca vântul să bată mai rar

şi file s-au rupt din vechi calendare.

E dorul prea mare când nopţile plâng

şi fulgeră-n golul din şoaptele tale,

lovite de stânci se-ntorc şi se frâng

săgeţi de lumină ce-n zări se prăvale.

Atinge-mi o pleoapă şi spune ce simţi

privirea aşterne-o pe umerii goi,

în ultima noapte să plângem cuminţi

pe marginea…

Câte poveşti s-au scris şi câte se vor scrie

despre ninsori uitate ce nu se mai opresc,

despre tăceri crescute în albul din câmpie

când fulgii între ei cu greu se regăsesc.

Nimicuri viscolite prin tot ce-i ne-mplinit

au dat un sens tristeţii, durerilor de ieri,

şi sute din poveşti ce-n mulţi s-au troienit,

le vor găsi-n pustiul aceloraşi păreri.

Este-anotimpul vieţii purtat ca moştenire

de toţi ce-n puritatea…

Am încheiat un secol de iubire

pământul plânge ca fiind al nimănui

regretul tău la porţile unui suflet de floare

ofileşte încet ca o sângerare de sân

nopţile rup bucăţi de lumină din stele şi le împletesc

în tăcerea privirilor strivite sub pleoape

strigătul ciutei rătăcită de turmă sparge oglinda

în care dormeam amândoi

îmi repetai că sunt între noi distanţe mici

pe care nu le putem străbate vreodată

mi-am transformat cuvintele în frunze şi…

Nu există cal măiastru, nu există sfinţi sau zei

dacă n-ai întinde mâna tresărirea să mi-o iei,

nu s-ar legăna copacii între soare şi pământ

dacă n-am împleti umbre cu fuioarele de vânt.

Şi n-ar exista în gânduri sala paşilor pierduţi

unde inimile frânte plâng pentru necunoscuţi,

n-am cunoaşte libertatea păsării ce urcă-n zbor

dacă n-ar fi răsăritul plâns prin ochii tuturor.

Am ascunde între riduri anotimpuri care vin

şi-am turna în…

Să fiu iertat c-am blestemat iubirea

când a ucis speranţele-ntr-o seară,

şi-am plâns şi m-am pierdut cu firea

nevinovat fiind atunci întâia oară.

Trădat în propriul suflet fără vârstă

purtam povara-ntregului pământ,

cărarea spre destin mi se părea îngustă

mergând de unul singur prin cuvânt.

Părea o altă trecere prin sentimente

atât de ne-nţelese de cei mulţi,

un joc pierdut al şoaptelor absente

când…

Dacă treci prin visul nopţilor ce vin

vreau să-mi laşi luna în fereastră,

să doarmă-n colţul meu de cer senin

găsit în zbor de-o pasăre măiastră.

Nu vreau să fie totul o-ntâmplare,

a te visa nu este-un simplu joc,

tu-mi eşti femeia clipei următoare

în drumul meu spre roata cu noroc.

De-ar fi să fie-n viaţă visul o minune

şi fruntea mea pământ necunoscut,

eu te-aş schimba din vis în rugăciune

şi-aş da un rost la tot ce…

Am legat umbra copacilor de umeri

să pot muta pădurea mai aproape de tine

uneori lăstarii apar în anotimpul primului gând

şi chiar sub zăpadă ghioceii au culoarea ochilor tăi

când clipeşti se scutură timpul între noi

am sentimentul că poiana cu fluturi

o voi găsi prin visele unde noaptea rămâne trează

am lovit cu mâna din întâmplare obrajii vântului

semănau cu tăcerile mele cu închipuirile mele

mai am loc în suflet pentru câteva viscole

iarna…

Îţi sunt dator cu restul meu de viaţă,

cu amintirea primului sărut,

îmbobocesc cuvinte-n dimineaţă

şi se deschid în ram necunoscut.

Trăiesc din plin această nebunie

de parcă-aş fi o stâncă fără flori,

un rege-ascuns din altă dinastie

înconjurat de umbre şi fiori.

M-am hotărât să fiu doar rădăcină,

să te hrănesc în margine de drum,

să-ţi fac îmbrăţişarea o tulpină

şi să preschimb tăcerile în scrum.

Vreau să aud…

Te ador cu ploi din veri trecute,

cu viscolul din iarnă ce-a sosit,

cu fulgere din ceruri neştiute

eu te iubesc, aşa cum te-am găsit.

Te văd în dimineţi cu roua-n mână

sau în zăpezi când visu-i la sfârşit,

şi-ţi spun prin orice săptămână

eu te iubesc, aşa cum te-am găsit.

Trăiesc cu tine liniştea din noapte

şi pun s-adoarmă braţul obosit,

în anotimpul merelor necoapte

eu te iubesc, aşa cum te-am…

Nu cer culori din curcubeie multe

sau herghelii de vise ca-n trecut,

eu îmi doresc pe cineva s-asculte

povestea unui chip necunoscut.

Să mă-nsoţească-n mijloc de câmpie

când vântul se trezeşte-n răsărit,

să-ntrebe roua cât de mult mă ştie

şi fluturii de ce m-au părăsit.

Trecut-au mulţi prin gândurile mele,

dar prea puţini în ele s-au oprit,

au pus păcat, blestem şi praf de stele

şi duşi au fost aşa cum au…

Primeşte-mă prin dimineţi cu rouă

chiar dacă ninge astăzi şi e frig,

pe tâmpla mea o toamnă încă plouă

şi nu găsesc puterea să te strig.

Se-aude vântul răscolindu-mi gândul

lângă pervazul care-a-mbătrânit,

mutând în mine secole de-a rândul

prin care te-am visat şi te-am iubit.

Pe sub zăpezi pământul iarba-şi creşte

şi teama c-ai să pleci s-a-ngălbenit,

chiar dacă printre ramuri viscoleşte,

eu cred că…

Am vrut să-ţi spun

ce nu se poate spune într-o mie de ani

dar am ales ca tu să simţi şi să trăieşti păcatul meu

suntem diferiţi când umbrele se suprapun

căldura trupurilor noastre

topeşte zăpada dintr-o mie de ierni

simplul gest scutură stele de gheaţă

pe umerii aceloraşi umbre

ochii noştri două planete care se privesc căutând seninul

două puncte terminus în vieţile noastre secrete

am vrut să te cunosc aşa cum eşti

pe propria…

Ţi-am scuturat salcâmii pe gene şi pe pleoape

sălbatică ninsoare pe crengi cu glas de vânt,

păstram în vise cerul, să ne rămână-aproape

de tot ce este verde şi creşte din pământ.

Ţi-am răvăşit tăcerea pe buze-obraji şi-n plete

speriat că mai există în ceruri mii de sfinţi,

ce-n nopţi fără de lună, ne dăruiesc regrete

lăsând ofrandă lacrimi în ochii lor cuminţi.

Am vrut să cadă stele pe câmp cu flori de maci

şi-n dimineţi…