inimă stoarsă de vlaga iubirii

bătută-n cuie 

la altarul vieții

leagă timpul

de castanul desfrunzit

lasă cuvintele pradă

ploilor ruginii

să pot purta la nesfârșit

doliul singurătății

mugur de clepsidră

ars de soare

pătruns până în gene

de-albastrul infinit

te-ai zămislit bătrân

stingând copilăria

pe-un munte de…

aşchie nefericită

ruptă din pomul vieţii de apoi

plopi şi salcii şi arini

nu-ţi pot ţine locul

n-ar şti cum să lege nod

piatra de râu

la gâtul singurătăţii

iar din trup

să zidească

puntea suspinelor

ai cerut îndurare cuvintelor

orbul de tine

o albire de suflet

la răscruce de patimi

un genunchi de pământ pe o rugă

să-mi fi lăsat

și jertfa mea 

de gânduri

ți-ar fi adus

iertarea

să se fi răsucit venele

în sensul cunoașterii

cu gena ta să-mi fi sugrumat

trupul de leoaică

te-aș fi strigat aiurea

ca o surdo-mută

tată 

și iubit

și aș fi murit

ți-ai lipit fruntea

de zidul tăcerii

sperând să fii

una cu zidul

să fii un 

zid

dar ești una cu timpul

ești timp

dă-mi voie să urc

să te ating

care umbră te-ar putea ascunde

suflet mântuit de dragoste

cea a aripii rupte-n sfânta cruce

a ochiului plâns pe orbita cosmosului

a mâinii drepte agățate de altar

in pieptul lor

trovanții 

nasc furtuni de nisip

de-acolo cad umbrele

se sparg

și nu te-aș mai găsi

am zărit biata umbrelă

perpelindu-se sub soare

slabe palele de vânt

smoc de stuf

din frunte-i zboară

și proptită-adânc  în maluri

coasta mării furibunde

o despoaie întinându-i

umbra

agățată-n valuri

încifrarea unor idei

și descifrarea pierderii de vreme

te-au așezat în spirala sinelui

ai numărat zilele

dar nu anii

ai numărat iubitele

însă nu iubirile

privindu-ți  podul palmei

am rătăcit

înmulțind și împărțind de-a…

între iubiri

de mamă

de soții

de amante

ți-ai ascuns teama de moarte

în ultimul ceas

fii bărbat

lasă orgoliul să fluture

ia poziția de drepți

și dă-mi ultima ta suflare!

din întuneric se naște patima

ce sărută lumina

vorbele sunt gravate pe cerul gurii

de granit

prezentul stă chircit

sub lespedea trecutului

m-aș  fi oprit

încă o dată

să-mi tihnească timpul

însă

la umbra cui să îmi…

ferestre scobite de lumina străvezie a dimineții

într-un pervaz sculptat în clipe desuete

se întind ca într-o reflexie

pe un tablou de logodnă

cu timpul

gânduri nude transpar răzleț pe o frunte

din care zvăcnesc static

dune de piele…

desculță aș sări

într-un ochi de chihlimbar

și să privesc cum din călcâi

țâșnește sânge albastru

ca tu să-mi pui

vers cu vers

peste rana adâncă

să-mi intre în oase și în piele

cuvântul tău

să-mi curgă pe vene raiul cunoașterii

prin…

simt cum iubirea

îți rumegă trecutul

și prezentul

și ce-ar mai fi

dacă

ne-ar trezi infinitul la timp

sigur i-ai fi spus morții să tacă

lăsând în grija florii de salcâm

toată poezia

potop de anotimpuri

ți-au acoperit trupul

lâncezit în uitare

de-aș fi avut la îndemână

timpul

și arca lui noe

să fi salvat

cuvintele

atârnă inspirația

ca o lacrima-maicii-domnului

întinsă haotic pe draperiile din gablonz

uneori

înnodată în perdele de fum

de țigară

de-a dreapta stă o călimară

paralel cu o latură de cer

de altfel

cum să-și poată ascunde…

să îmi mângâi cu raza ta

dumnezeiască

singurătatea 

ce a urcat la cer

deschide-mi ochii

ce vor să te găsească

nu mă lăsa

în lume

să pier

poezie premiată la Festivalul Internațional

-„Renata Verejanu”-ed.a-V-a…

m-am rupt de lume
sã pot deschide uşile cerului
sã dau drumul viselor
sã zboare liber 
sã le ascult bãtaia din aripi
pânã la capãt de galaxie şi dincolo
bumerangul iubirii aruncat în eter 
purtat e în pântece

de o floare
aşteaptã sã vinã odatã martie 
sã renascã