care umbră te-ar putea ascunde
suflet mântuit de dragoste
cea a aripii rupte-n sfânta cruce
a ochiului plâns pe orbita cosmosului
a mâinii drepte agățate de altar
in pieptul lor
trovanții
nasc furtuni de nisip
de-acolo cad umbrele
se sparg
și nu te-aș mai găsi
Adaugă un comentariu
Mulțumesc,frumos tuturor. Îmi pare rău că am aflat târziu de redeschiderea site-lui.
introspectiv, expresiv, condensat, fără cuvinte de prisos
admirație!
Mi-a plăcut. Mai vino pe la noi, Mirela.
Simbolismul la el acasă...Frumos!
Aşa spuneam chiar eu, odată.... Fără umbra...
*
Fără umbră-aș încerca un trai
aș sta sprijinită doar de mine
pe drumeagul singur către rai
ocrotindu-mi stelele puține
Umbra mea visează cerul așternut
Prea o arde talpa prin nisipuri
Îmi închin icoanele și fug
Restul sunt prejudecăți și mituri...*
Mirela, tu însă te sprijini de umbre, într-o căutare fără contur!
Eu găsesc foarte expresivă această poezie.
da Coza
O disimulare între diferite fenomene, fără separație între spiritual și tehnic. Trecere firească de la sfânta cruce la cosmos și înapoi la altar. Apoi la cu totul alt fenomen. Un paradox.
De fapt poemul urmărește umbra personală sau interpersonală.
Fără fior liric.
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE