plouă fără milă peste tot ce-am strâns
peste frânturi de cântec și peste poezii
peste credințe oarbe și peste erezii
plouă peste toate... ca un ultim plâns...

plouă fără noimă peste tot ce-a fost
peste visări cărunte și peste amintiri
peste chemări deșarte și peste vechi iubiri
plouă peste toate... nătâng și fără rost...

cândva în ochii mei te-ai oglindit...
e-așa de mult c-abia de mai țin minte
de te-am visat... sau chiar te-am întâlnit

și-ți caut rădăcinile în suflet
și doar în amintire te mai strâng...

și nu mai știu dacă surâd... ori plâng...

ieri mi-a zâmbit pe stradă o femeie
și nici nu știu de ce mi-o fi zâmbit
că eram trist... tăcut și obosit...

ce-o fi găsit la mine-acea femeie
spre-a plămădi surâsu-i minunat?

mă-ntreb de mi-a surâs... ori am visat...

va veni cândva o cu totul altfel de zi

când vântul va bate și n-o să-l mai pot auzi

de-azur va fi cerul și n-o să-l mai pot vedea

bucurie, tristețe, nimic nu vor mai însemna

n-o să mai pot să râd, n-o să mai pot să plâng

n-o să mai am putere în brațe să te strâng

nici pe tine râzând n-o să te mai pot vedea

nici cu vorbe grele n-o să te mai pot certa

nimic nu voi mai ști, nimic nu voi mai fi

n-o să-ți mai pot scrie în veci…

îți scriu, my lady, așa cum mi-ai cerut

despre robul tău – de tine vândut:

ți-aș spune întâi despre locul părerii

odaia de veghe, odaia tăcerii

odaia-nălțării, odaia căderii

umilă lume în care petrece -

în tăcerea albă... în lumina rece...

de tine, my lady, 'și-aduce aminte

când scormone-n vatră jarul fierbinte

te naște întreagă din foc și cuvinte!

te-ascunde pieziș sub pleoapele calme

te visează apoi până-n zori cu…

lumină de toamnă... lumină
în ochii mei umezi se-adapă
în suflet aprinsă grădină
tânjește spre-a cerului apă

în palmele mele de tină
o frunză se-ascunde... și scapă
de-a toamnei... de-a toamnei lumină

de carnea ei tristă se-anină
a pleoapelor tainică apă...

lumină de toamnă... lumină...

https://www.youtube.com/watch?v=4FpPFf3as38