experimentați către iertare

grâul

trupul și crucea

tot pe câmpiile strigătelor cresc

ca niște anevoioase insecte

palide dar cu umerii…

presupusa logodire

într-o clipă care vine

să-mi înlănțuiesc iubirea

mă găsesc numai pe mine…

coboară-mă cu dreptul într-un punct

aliat cu lumina

liliacul  se curbează în adormire

mâna ce de privire îl dezbracă

deșarta avuție și împiedicata asta de liniște…

în liniști definitive

o oarecare jumătate de  inimă

cu aripile rătăcite

sub văzul plin al soarelui

îi chem…

Eu nu sunt invidioasă pe sublimul scos în lumina de anumite stări,

ci pe neputința creierului de a sublinia ceea ce stările de grație ale ființei ascund!

când se-ntorc eclipsele acasă

spânzurat de pieptul zării

îmi atârnă paradisul

ca o carceră a tuturor viselor

abia îmbrăcate cu țărână…

defect extrem

hoț din naștere

eu cred în ceea ce se spune

omul a fost creat cu un defect extrem

disperarea…

valsul falselor trăiri

și ajuns ca de-o suflare la răscruce de suspine

m-a îmbrățișat o zare de adânci hăuri străine

să mă leg în valsul tău de confuze-mpleticiri

cum și apele din mine se topesc după iubiri…

în arșița durerii

decât un hoț pe moarte

mai bine-un foc pe stins

scote-mi nisipul din glezne

doctore…

mi-e drumul nesfârșit

mamei

dezmierd a lutului mirifică icoană…

revendicarea străfulgerărilor

prin aburii împământării

îmi treceau palmele

nu le crispau ruinările

în plecăciunea ochilor mă-ngustam

să mă întorc în…

înger de mugur

din laptele de mamă

pădure glăsuirii

îmi ești în necuprinsul șoptitelor metanii

al mugurului înger vindecător de rană

dar oștile zdrobirii cu pumnii îmi ard timpul…

destăinuire

închiși în aburii gleznelor

pașii sorb cu nesaț cerul

păienjeniș secret al plinului din mine…

șoapte-n intriga nopții

sufoc disecate-n dimineți gândurile

lângă plângerea mea

peretele creierului își invocă…

 la zilnica cină

și pământul în el  se clatină-n tihnă

și cade în greu trupul meu

nu caut dreptate

nu văd nici-o vină

când zboru-mi…

colecționarul de drumuri

rănile se adâncesc

clandestin

la vămile focului

arșița-i împresoară privirea…

albul plâns al salvării de mine

când ieși din tine-mi ningi albastru cântec

de trecere cu firea-n cenușa unui vis

și mâinii mele drepte îi dai cum i-ai promis

eliberare lină zburată-n albul…

aș vrea

aș vrea să mă așezi între coperți de piatră

făptura mea se-aleargă durere neputinței

din care o secundă de gând în ochi de apă

în mare agonie de dor ajunge frântă…

între blestem și ură



o floare de rugină ca setea se deschide

culoare tenebroasă cu urma contopită

din revărsat eter pe-al clipei mele prag

durerea…

ce știi tu

ce știi despre mine

tu osândit al obsesiilor…