experimentați către iertare

 

grâul

trupul și crucea

tot pe câmpiile strigătelor cresc

ca niște anevoioase insecte

palide dar cu umerii drepți

 

prin ceață

nimic nu se așează

 

rotați între constelații

divine sau aflate

în străfundurile pietrelor

cu voința efemeră

sau cu frigul iernii sub epidermă

renasc sau se nasc îngeri

 

ca niște ecouri violente

seduc și-apoi dispar

din toate încercările punerii

in  carnea petalelor pământii

 

supus revenirii

credința din mine

țâșnește-n filiforme albe

 

ai văzut vreodată cum tânjește apa după mal

înghemuindu-se în valuri agitate

așa toate se vor îndemni spre lumină

în vaiete sau în linul muzicii

ca o poezie când nu e bine coaptă

iar artistul așteaptă să i se dea timp

 

nimic pentru sine

nu păstrează spiritul

ar fi prea greu zborul spre casă

trece prin timp ca o vijelie

experimentându-se

 

și îngerii au nevoie de iertare

căzuți sau drepți

astfel poartă păcătoșii pe umeri

când vor fi liberi arbitri

îmi vor împărtăși renașterea

 

din sticla de oxigen

într-unul punct cu Dumnezeu

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nuța Istrate Gangan pe Martie 23, 2013 la 7:55pm

și îngerii au nevoie de iertare

mai ales cei izgoniti:)

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 23, 2013 la 7:54pm

ai văzut vreodată cum tânjește apa după mal

înghemuindu-se în valuri agitate

așa toate se vor îndemni spre lumină

în vaiete sau în linul muzicii

ca o poezie când nu e bine coaptă

iar artistul așteaptă să i se dea timp

superb, superb!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 23, 2013 la 1:49pm

Dorinţa către iertare poate fi o poruncă a sufletului în fiecare zi. Să fim mai toleranţi, mai buni, să ne desprindem de duritate, să ne înarmăm cu optimism şi altruism. Dumnezeu a creat omul cu capacitatea de a-şi alege destinul şi voinţa.

Am citit cu deosebită plăcere îndemnul tău spre iertare.

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 15 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 22 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec târziu a utilizatorului Amanda Spulber
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cântec târziu a lui Amanda Spulber
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Nu a lui Ana-Maria Butuza
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe muchii de dileme a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Pe muchii de dileme a lui Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eternitate a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de alt anotimp a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Dor de alt anotimp a lui C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog clipa de răcoare a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog clipa de răcoare a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Marea Privire - Absența a lui Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Marea Privire - Absența a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăirea poetului a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor