în arșița durerii

[LUMINITA SCOTNOTIS]

în arșița durerii

 

decât un hoț pe moarte

mai bine-un foc pe stins

 

scote-mi nisipul din glezne

doctore

deșertul își adună spuma

și nu sunt profet 

să pot mărturisi stâncilor

cum supraviețuiesc

cu un ocean de scorpioni sub piele

ca o căpetenie a apelor în rol

primesc veninul

celor ce mă zidesc în noapte

 

despică-mi pieptul

măcelarule

un soare cu dinți nu m-ar face bine

dar o zi mohorâtă îmi vindecă rănile

și nu am forțele naturii

să mă ridic în lumină

 

încruntându-ți fruntea

mi-ai injectat drogul neîncrederii în pântec

salvatorule

decât un stăpân trădat

mai bine un slujitor supus

că nu am capul atât de greu

să nu mă ducă

pe unde tu nu ai fost un prost cinstit

 

ai migrenă omule

dezminte-ți gândurile

să se facă liniște cu fluturi

și te vei găsi stăpân  pe ceea ce-mi faci

înruditule cu leacul

odată ai să fii operat pe cord și mă vei lovi

că cel ce aruncă piatra

e fără de păcat

și dulce-mi va fi clipa înveșnicirii

 

[Vasilisia Lazăr]

Versuri care te înveșnicesc.

[Ion Lazăr da Coza]

dezminteți > dezminte-ți

O poezie grea. Parcă ar fi o floare din uraniu - te neliniștește.

da Coza

[Ana Ardeleanu]

un poem inspirat!

[Sofia Sincă]

De fiecare dată când poposesc pe blogul tău, Luminiţa aştept poezie adevărată. Această frază e scrisă

înainte de a citi.

Şi da, am găsit! Descrierea umilinţei, a efemerităţii omului, a modestiei în faţa atotputernicului care operează în natură cu puteri magnifice. A noncomparaţiei dintre fiinţa vie şi stânca formată prin puteri divine. Primele două versuri pot fi considerate mottoul poeziei sau chiar unul de sine stătător. De fapt nu ar fi singurul. Despre poezia Luminiţei Scotnotis se poate vorbi în pagini întregi, dar cât de dulce este cititul...

Deosebită preţuire, Sofy!