jumătate din mine miroase a stele ce cad
restul sunt sferturi
nimicuri 
impulsuri
nervii răspund când suferința muscă letal
sau poate
melancolie trecătoare din struguri
când
luna mă-nțelege

îmi scrie poemul
pe buze
păstrând 
pentru cine?

punctul final

și plouă când plouă
pe ramuri
sub ramuri
tristețea agită în ierburi cuvântul
adio, adio
răsună în mine
adio, adio răsună în tine
și plânge
când plânge
în noapte pământul
prin geamul deschis
o frunză plutește
e rece, e tristă, e lacrima ta
și-n mine e ceață
iar ceața oprește
lumina iubirii din inima mea

ce rece, ce tristă, e lacrima ta

visând la umbra pașiilor tăi

așteaptă cuvântul

când cere cuvânt

așteaptă iubirea când cere iubire

şi viața când moartea pășește lasciv

cerșește o clipă de viață și piere



e doar o punte între eu și mine

e doar o minte ce minte frumos

iluzii

iluzii

ce-i visul străine?

și lacrima ce-i? e apă? atât?

iar sângele-i vinul ce încă îmbată

ai mei neuroni să creadă în vin?

e-o punte în mine

în tine

în…

Port crucea unui înger, sub cer îndoliat,

Când luminat de-un fulger, mormântul mi-e săpat. 

În candelă, iubirea e un tăciune stins,

Când luptă rațiunea, e sufletul învins.

În mine, un poet apare și dispare, 

Acum lovește-n piept un verb cu disperare. 

Port crucea și atât, în viață resemnat,

Mi-e visul omorât și gândul un păcat. 

Pe umerii brăzdați găsesc filozofie, 

Sunt ochii întristați - o dulce…

Fericirea ta,

Interminabil cântec

al clipelor născute-n timpanul iubirii

Care curg

Prin tine,

Prin mine,…

„Nu-l întoarce, 

e doar un soare,

fânului priește 

rostogolirea soldurilor goale, 

te faci că nu vezi, 

dar umbra ta se pierde, 

iar mâna îți alunecă 

când ochiul ei nu vede". 

Melodia asta o fredona Ana prin somn, 

era muzica ei.

Nimeni nu a întrebat-o dacă-i aparține, 

era o parte din ea

Și o parte din mine.

Era vorba despre un soare,

despre piele…

Suspină marea-n valul ei,

În nopți cu lună plină.

Lăsând în urmă anii grei

Și-atâtea stări fără temei,

Suspină marea-n valul ei,

Spre epoci de lumină.

Corăbierii trec și ei

Pe mare, când suspină,

Lăsând în urmă anii grei

Și-atâtea stări fără temei,

Corăbierii trec si ei,

Spre epoci de lumină.