Ultima ploaie torenţială

La întâlnirea verticalelor,

a mea

şi-a fulgerului,

va veni

o ploaie torenţială,

finală

atunci

va fi plecarea…

straturile de sare

adunate

cu fiecare privire înapoi

se vor topi…

în urma mea, orchestra

va cânta

aceeaşi amplă simfonie

poeţii, în Cetate,

vor săpa, să scoată

poeme din…

Marea

    e Venus,

           VICTRIX

pat de nuntă,

şi sicriu

pentru somn lung, înconjurat

de păsări şi avioane

prăbuşite

încă

din pântecul matern

marinarii-şi

visează adormirea în apele ei,

cu ochii plini

de peşti lascivi,

corăbii

şi perle visătoare

provă cu provă, marea le deschide

braţe de val şi spumă

şi-i învaţă

să despice

cu…

e ora-n care vântul

începe să danseze,

beat de culori şi frunze,

de cai vânând câmpia

simfonia

răsună-n crizanteme

şi coame despletite

e ora să ne prindem

în marele şuvoi

să curgă iar, fierbinte, printre noi,

spaţiul zvâcnind

de doruri şi de ploi…

zănatice iele

cu tălpile goale

ne-or ţese-n vestminte

descântec de lună

în noaptea nebună

în temple dărâmate

se…

de la un timp, poştaşul

sună doar o dată

nu-i mai răspund

şi trenul pleacă,

plin de poveşti nepovestite

cine s-asculte?

nu mai sunt

în sobă lemne, nici bunici

să depene

fuioare şi poveşti

nu mai ţâşnesc din degete

izvoare

doar ecouri…vagi… şi amintiri

închise într-o pâclă cenuşie

clipuri de clipe calcinate

frigul

coboară-n greieri, viaţa

se retrage

în…

Izbeşte-mă de mare,

o voi lăsa

să-mi creasca-n carne grote, adăpost

vapoarelor.

Izbeşte-mă de mare,

până când oasele

vor picura azur…

sirenele,

purtând pe braţe

leşuri sidefii de marinari,

vor aşterne pat

din plete verzi.

Izbeşte-mă de mare,

o voi lăsa

să crească-n mine

pescăruşi,

şi chiparoşi,

să culeagă nopţi…

spirala…

Marea clatină ape violet

le-mpinge,

le trage,

în clocot de clopot 

vârcolacii se înalţă spre lună…

octombrie,

în livezi de portocali

seamănă noapte şi frig

tablou monocrom…

pinii clatină ape de jad…

nisipul

şi vântul

şi ploaia,

bici şfichiuind pe spinările verii

urlă-ntre ziduri

vânturi captive,

dărâmă…

Cuibărită

în palma inimii

insula

apei cântătoare,

insula

apei pururi vii

Chiparoşii

spintecă aerul

curg şiroaie

arome şi lumini

Carnea

rotundă, aurie, a cuvintelor

se topeşte

Flămândă, privirea

şi prea-plinul tăcerii

dansează cu

zeii

albaştri, verzi, cenuşii

în ape

albastre, verzi, cenuşii

Priveşti…

stelele dintre noi se sting pe rând

moare încet tot ce-am trăit deja

murim cu ieri, cu azi, cu mâine…

dans de fantasme,

amintirea

încearcă să răscumpere

sângele, focul, visul…

toate acele cărări

neliniştite

şi nopţi arzând albastru,

copaci desprinşi din ploaie,

trandafiri,

învolburări de umbre cristaline

şi lungi căderi de frunze,

paradisuri…

ne…

“Deschide radioul” îmi spunea

în fiecare dimineaţă

singurătatea ta

amintirile

se împleteau

în aburii cafelei

şi creştea în tine

tăcut şi alb,

deşertul

şi plecai

câte puţin,

în fiecare dimineaţă

e rândul meu

să NU deschid radioul,

să privesc

cum te-mpleteşti

în aburii cafelei

să cresc în mine

acelaşi deşert

şi să ascult

cum pleci din…

o dimineaţă galbenă se-nalţă…

în zâmbetul tău

se varsă marea

şi valul

se prelinge

sărutându-ţi talpa

materia

îmi cade pe retină

culori solare…

miros de grâu şi pietre

poartă marea

şi insule

la care timpul nu ajunge

noi,

ultimii nomazi

ajunşi la ţărm

prin nopţi exasperate

de nesomn

şi crini ucişi

în pieţe şi…

Un lup

flămând de lună

e poemul

de lună plină, luminând

păcate

şi nopţi înfierbântate

lup singuratic,

dornic

să muşte-n carnea cerului

adâncă şi albastră, taina

aduce-n sânge vuiet

şi înfloriri

rătăcitor,

lup fără somn

trezind cuvinte

din pietre,

oase

şi morminte

un vânător,

hrănit cu dor

şi cântec de…

iubirea noastră-i un delir albastru

de trupuri

ondulându-se ca valul,

de nopţi destrămate de ploi, de potop,

pline de ruguri fierbinţi

şi îngeri fără aripi

nopţi pline de otrava ta

şiroindu-mi în vene, în amintiri,

în viitor

plâns fără plâns pentru grădinile

de dincolo de mare

prin care n-am trecut

pentru frunzele care cad

cum cad cuvinte moarte pe ruine

umbra lor continuă să se-nfăşoare ca…

Iubirea noastră cu gust de mure

îşi caută drumul înapoi, spre casă

prin pădurea cu copaci de granit

copacii o strâng, o apasă

undeva, departe, cineva

ascute o coasă

ochii tăi au culoarea

unor iezere triste,

mâinile mele nu mai au decât vânt,

corbul bătrân ţipă: “atât”!

apele se închid peste ziua de mâine

aproape, aici,

doar tăcerea şi coasa!

avem un umăr fierbinte pentru lacrimile

corbilor

şi un umăr rece pe care nu mai are

cine să plângă

frăţia durerii

trage cerul în jos până pe fundul unei sticle de whisky

pe străzile duhnind a descompunere

François Villon pune, lunatic, aceeaşi întrebare

“ unde sunt zăpezile de altădată”

în anii aceştia care nu mai ştiu să ardă

sunt frumoase doar zilele în care furia

ne lasă să auzim curgerea sângelui

să ne…

Floarea-cadavru

dispare din Indonezia, dar

se reface aici, unde

cactuşii nu mai înfloresc decât noaptea

ascunzându-şi durerea

aici, unde

lumina e râncedă şi

cuvintele tac, sângerând

festin pentru vulturi pleşuvi

şi aerul, din ce în ce mai agresiv

miroase acru

aici, unde

tâmpla timpului zvâcneşte agonic şi

şerpi răsar pe ramuri fără frunze.

Într-o poiană prin…

cuprinde-mă cu braţe verzi de vară

poartă-mă-n dans la capătul iubirii

pe ţărm înalt, unde tăcerea şi nisipul

clădesc altar de jertfe viitoare

când obosim, ne-om arunca în mare

şi vom nunti albastru, legănaţi

de albatroşii veşnici şi curaţi

cuprinde-mă cu braţele de ploaie

poartă-mă-n dans pe drumuri albe,

către soare

când obosim, ne-om arunca-n fântâni

şi-nlănţuiţi, vom curge în adânc

cuprinde-mă cu…

zilnic un clopot

sună o cădere

copac şi om, îmbrăţişaţi,

se sting şi mor

curcubeul

e monocolor

femeile îşi lasă pantofii în asfaltul topit

merg mai departe desculţe

incendiul începe din tălpi

bărbaţii respiră cenuşă

fructele au gust de pietre

veştede precum carnea bătrânilor

ne potolim setea cu fiere

ninsorile

s-au mutat pe alte planete

şi împreună cu…

Câte plecări,

atâtea porţi

rămase-ntredeschise

spre reveniri

şi drumuri care-aşteaptă

dar şi plecări

când poarta se închide

c-un zgomot sec

ecoul nu răspunde

rămân în amintire

privirea,

părul alb

şi ridurile pielii

părinţi,

de-atâtea ori

daţi la o parte,

purtători

de-atâta moarte

pârjol

în urma voastră

şi poduri rupte

amintirea…

să suspendăm ţara

între cer şi pământ

sau

nici pe pământ,

nici în cer

cei mai înalţi

îi vor izbi câte-o ghioagă în cap

cei mai mici

îi vor biciui tălpile

cei nici prea înalţi

nici prea mici

de înălţime medie,

majoritatea,

îi vor bate cuie în coaste

ţara va răbda

va deschide braţele

şi va spune: