când am promis că vom sculpta pe inima munților era deja noapte

cineva aprinsese focul de-acum ardea mocnit

dar știam cum se construiește o colibă

din frunze de stejar și cremene

aveam și un izvor care trecuse prin incendii putea să ne povestească

de câte ori au venit căprioarele să-și îmblânzească puii

într-un susur

ori cum au adormit într-o ghindă

și s-au trezit înainte de călătoria noastră

am devenit alpiniști…

liniștea s-a rezemat de apus
de când poartă cămașa ta 
nu-i mai intri în voie
se răsfață ca o balerină
în miezul muzicii
uneori îmi strânge mâna

alteori îmi scutură flori de măr
pe umăr
dar astăzi repetă de zor
ultimul refren
în care am crezut amândoi

ce de sunete se rostogolesc prin văzduh

ca niște picuri triști din ochii cerului

ce de păpădii grăbite se agață

de colțul stelelor

și uită că și-au lăsat rădăcinile pe pământ

trec orbii cu…

te aștept într-o joi sub gutui

a crescut la trei pași

de izvoare

să privești ce-i în sufletul lui

când se-mbracă în flori

de uitare



vei găsi și un roi de lumină

poate fluturi

nu știu am uitat

mi-amintesc că-și dorea să rămână

anonim

într-un verde curat



te aștept într-o seară de joi

să lași…

vino cu mine pe insula crinilor

o dată pe an înfloresc toți cu mic cu mare

ar fi păcat să nu fim martorii acestui fenomen

despre care ne-au învățat bunicii și părinții 

odată cu prima rugăciune rostită

în pragul…

De-oi atinge țărmul printre scoici străine, 

Cauta-voi timpul în nisipuri fine.

Doar știi că-s vioara fără de arcuș,

Seara-ți sunt iubită, ziua pescăruș...

lasă că am eu un coș unde putem aduna

toate vorbele aruncate în grabă

le vom trânti peste fânul de anul trecut

din care am cules ierburi de leac și le-am uscat în podul casei

din când în când ies cu licorile pe drum

și strig cât mă ține…

atât îmi amintesc

două pianine la care cântau deținuții în timpul lor liber

și palmele tale peste palmele mele

peste

ochiul de mare pe unde veneau temnicerii să încuie celula

și tavanul prin care odată au intrat stelele să ne asculte cum…

Poarta zilei spre nord se rotea,

Timpul vechi dădea semne de ploaie,

Lângă el o străină vindea

Primăvara închisa-n odaie.

M-am oprit într-un colb luminat,

Ce departe eram, ce…

1.

cântăreața fără nume și-a uitat gândurile 

într-un si bemol

de atunci a primit botezul dragostei

în care se tot îneacă

așteptând la capătul gamei

ultimul spectator flămând…

vapoarele nu au sufletul sfâșiat când părăsesc portul

e mult până ating zarea și toate promisiunile intră la apă

pescărușii își întind poveștile la uscat

pe punte nu e loc pentru umbre

să fie clar

aici oamenii și rechinii sunt frați de cruce

nu mai vorbesc despre steaua de mare care mi-a dăruit atâta cer

încât am căutat…

abia mai duc mărăcinii ăștia

i-am tot cules fără să-mi dau seama că pot îmbătrâni în brațele mele

bine ar fi să nu-i pierd la primul salt peste genunile în care

te-am zărit întinzând curcubeul

acolo s-au scuturat mai mereu culori

ar fi păcat să le înțepe și să le doară cumva

femeia-zmeu nu adoarme când vreau eu

de ceva timp tușește și nu înțelege că sunt curenți de aer

pe care îi respiră a dragoste

ce știe ea

după…

I-ai dăruit cerului încă o stea, Doamne,

și o candelă cu cerneală

în care îngerii se joacă de-a nemurirea!

E amiază aici pe pământ,

iar soarele șoptește psalmul de bun rămas.

Se aud cuvintele rostogolindu-se ca niște rubine

pe catafalcul tăcerii,

apoi liniștea își îndreaptă umerii

și urcă,

urcă pe scara

ușoară ca o fâlfâire de aripi.

Și…

te-am înșelat cu tine cel de ieri de azi și de mâine

prima data într-o liniște departe

când ai mutat dealul cu flori în  pieptul meu

câteva minute l-ai așezat înspre soare și n-am mai știut nimic

am încurcat punctele cardinale…

când am promis că-ți voi fi primăvară

razele soarelui s-au pornit să țeasă

flori pe pământ

din ele ai împletit un coș al dorințelor

al înțelepciunii

și al răbdării

apoi mi l-ai așezat în cale



te-ai odihnit spre seară când umbrele treceau dealul

să nu-ți șteargă fruntea 

de bucuria că…

iată

soarele a poposit la fereastră

își face loc printre ciocârlii și intră în casă

se așază pe fotoliu

apoi atinge pereții îi stropește cu flori de tot felul

e limpede că va locui aici 

cât pentru un cântec de leagăn

dar nu

mai întâi își lasă diadema într-un surâs diafan

și toate florile aleargă să se agațe de strălucirea lui

de sfințenia șoaptelor dintre mătănii

de răbdarea dragostea și așteptările pe…

de-ar fi să merg o mie de ani prin deșert

și tot voi da peste urmele tale

cu șerpi de nisip mă voi lupta

cu păsări de noapte voi împărți pâinea răscoaptă

sub cactuși voi zăbovi să-mi adun puterile

cât să duc în spate continentul nostru

îmi va fi drag și teamă

să nu flămânzim amândoi în aceeași fântână

dar iată

paznicii mei de suflet sunt departe

văd dragostea ca o piesă de șah rostogolită în iarbă

la vremea…

trage perdeaua soarelui

mi-e frig

niște oameni de zăpadă

trec chiuind prin sufletul meu

să ne plimbăm prin troienele noastre

ani de-a rândul a nins

așa încât

dintr-o cetină bogată

ne-am mutat într-o peșteră

dar vai

drumul printre flori de gheață

e un amurg

încălțat cu ciubote de iarnă

se zvonește că luna are oaspeți

să fi aterizat vreo ceată de stele vorbitoare?

parcă ar fi niște licurici albaștri

pe scaune goale

a avut grijă să tragă perdeaua chiar sub ochii noștri

restul e imaginație



îți amintești

într-o vară am rostogolit-o pe mare atunci am văzut prima dată 

pescăruși înecați cu raze de lună

era superb tabloul dar valuri geloase au…