atât îmi amintesc

două pianine la care cântau deținuții în timpul lor liber

și palmele tale peste palmele mele

peste

ochiul de mare pe unde veneau temnicerii să încuie celula

și tavanul prin care odată au intrat stelele să ne asculte cum plănuim evadarea

pe țărmul Alcatraz

o dată pe zi ne furișam unul în sufletul celuilalt

și rămâneam într-un colț lipiți de frică și de nădejde

primăvara mâncam pe săturate  tot ce ne aruncau valurile cu forță

și să ne credeți

suntem

două fotografii cu libertatea în spate

prin secetă

 

cât de nebun să fii încât să te întorci acolo după o scrisoare de dragoste

să faci pace cu labirintul

fără să te gândești că prețul lui e prea mare

ori să arunci și bruma aia de speranță pe care o mai ai

după atâta înot

dar numai așa am învățat să împletim punctele cardinale

dintr-o privire

mai ales în urma refluxului

ce rost are

ne-am fi întrebat poate la o cafenea în cartier

ba are

casa noastră e un fel de cerc

în care trăiesc niște păsări de apă

 

 

Vizualizări: 111

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 14, 2019 la 5:29pm

Valeria, Lisia, da Coza, Nokol, vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Aprilie 13, 2019 la 12:30pm

Frumos se împletesc punctele cardinale! Văd un el și o ea, cântând la pianine, în mijlocul mării, două păsări de apă!

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 10, 2019 la 12:41am

Și nonexistența ridică întrebări, darămite efervescența? ©

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 7, 2019 la 4:52pm

Sfâșietor de frumos! 

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 6, 2019 la 7:04am

Imaginativ, fascinant!

Am citit cu mare drag.

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 3, 2019 la 5:44pm

Sofi, cândva am scris un poem în care am inclus Château d'If, așadar de ce n-aș aduce și Alcatrazul  în poezia mea? 

Uneori închisorile astea eliberate de durere sunt mult mai luminoase. 

Drag și mulțumiri! 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 3, 2019 la 5:41pm

Bogat este cel ce știe a mânui sforile gândului, mai ales când soarele se retrage spre apus. 

Mulțumesc, d-le Vasile Grozav pentru citirea cu atenție a poemului meu. 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Aprilie 3, 2019 la 10:31am

Poveste lirică care împletește regăsirea după o despărțire dură, fantezie seducătoare și iz retro. Alcatraz nu mai funcționează de multă vreme... Actualmente este muzeu.

Timpul alături de viaţă arată că ne învârtim în jurul unei oglinzi pe care o tot căutăm, uneori infernală, alteori frenetică. Dar atunci când există și iubire, întotdeauna rămân urme.

Un poem uriaș în temă, frumos compozițional!

Sofi

Comentariu publicat de Vasile Grozav pe Aprilie 2, 2019 la 9:31pm

dar numai așa am învățat să împletim punctele cardinale\dintr-o privire\mai ales în urma refluxului

 Împletirea punctelor cardinale , la reflux, deci, prin îndepărtare de mal, de radacini, de esență,  e o formă de pierdere a sensului existenței sau un pas  hotarat căutarea și împlinirea   ei?

Dacă privim   refluxul ca  scoaterea la lumina  a unui nou teritoriu, a unui  nou spatiu,  a unor noi  ganduri, a unor dorinte neîmplinite, a unor  tare ale existenței, împletirea punctelor cardinale devine pierderea orizontului, redescoperirea sinelui,  amalgamarea, creația  sau receația lui?

Cine-mpleteste punctele cardinale poate fi si cel ce  intruchipeaza centrul unui univers, locul de convergenta a ideilor, al gandurilor, al lucrurilor cunoscute și necunoscute, al celor ce te expun  prezentului  gol si profund. În același timp el poate fi și globalistul creator sau creatorul fecund a celor patru zari, aspirantul la recunoastere. Poate fi orice. Si totusi ce este?

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

important!

Activitatea Recentă

Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără titlu a utilizatorului Dragoș
"Manifest Conceptual: Prințule? (Deconstrucția Mitului…"
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dragoș
cu 10 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia „Înțelegerea formulei Fabrica-Familia-Strada, este esența tuturor lucrurilor” -Interviu cu dl Petre Cichirdan: inginer, scriitor, sculptor, pictor și jurnalist - a lui Ion Nălbitoru
cu 14 ore în urmă
Mircea Teculescu şi-a actualizat profilul
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Spectru distorsionat #19 a lui Dragoș
cu 21 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Dragoş,   Proezia poeziei tale aduce o sublimă notă de sinceritate. Nu ştiu ce să mai spun!…"
cu 21 ore în urmă
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Bună seara. Înțeleg perfect că acest text poate părea șocant, mult prea visceral sau chiar…"
ieri
Postare de log efectuată de Dragoș

Spectru distorsionat #19

Bronzat de explozia solară.Albul cristalin, puritate de eprubetă,Maxilarul dansează un vals de care…Vezi mai mult
ieri
Emil Dumitru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Medicină vs istorie - Interviu cu medicul oftalmolog Constantin Ionițescu, pasionat de vestigiile istorice ale României -

Ion Nălbitoru: Domnul dr. Constantin Ionițescu, ne cunoaștem atât de la festivalurile „POSADA 1330”…Vezi mai mult
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Revin cu un comentariu la Valenta: ceaţă-n Brumărel trimis de prietenul meu Aist (AI) care a…"
ieri
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Leila (Dincolo de umbre) a lui Dulmin Aurel
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulţumesc celor peste 50 cititori care au trecut pe aici.   Îmi permit să postez aici…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anturaj a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"”aleg să stau în preajma ta, poezie, poate într-o zi ajung poet.” - …"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Ciocu’ mic (fabulă)

* Într-o marţi de dimineaţă Începu a măcăni Şi a-şi pune-n cap o raţăTot puietul dintre vii.*Dar o…Vezi mai mult
Duminică
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Înțelegerea formulei Fabrica-Familia-Strada, este esența tuturor lucrurilor” -Interviu cu dl Petre Cichirdan: inginer, scriitor, sculptor, pictor și jurnalist - a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări amândurora! Faceţi cinste judeţului Vâlcea. Continuaţi tot aşa, stimate…"
Duminică
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Valenta: ceaţă-n Brumărel   ceaţă-n Brumărel - oriunde-ai fi umezi…"
Sâmbătă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneltire a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Parcă lipsește ceva în final. "
Vineri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneltire a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Recompensa!"
Vineri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Uneltire a lui Ana-Maria Butuza
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor