păsări de apă

[gina zaharia]

atât îmi amintesc

două pianine la care cântau deținuții în timpul lor liber

și palmele tale peste palmele mele

peste

ochiul de mare pe unde veneau temnicerii să încuie celula

și tavanul prin care odată au intrat stelele să ne asculte cum plănuim evadarea

pe țărmul Alcatraz

o dată pe zi ne furișam unul în sufletul celuilalt

și rămâneam într-un colț lipiți de frică și de nădejde

primăvara mâncam pe săturate  tot ce ne aruncau valurile cu forță

și să ne credeți

suntem

două fotografii cu libertatea în spate

prin secetă

 

cât de nebun să fii încât să te întorci acolo după o scrisoare de dragoste

să faci pace cu labirintul

fără să te gândești că prețul lui e prea mare

ori să arunci și bruma aia de speranță pe care o mai ai

după atâta înot

dar numai așa am învățat să împletim punctele cardinale

dintr-o privire

mai ales în urma refluxului

ce rost are

ne-am fi întrebat poate la o cafenea în cartier

ba are

casa noastră e un fel de cerc

în care trăiesc niște păsări de apă

 

 

[gina zaharia]

Valeria, Lisia, da Coza, Nokol, vă mulțumesc!

[Nikol MerBreM]

Frumos se împletesc punctele cardinale! Văd un el și o ea, cântând la pianine, în mijlocul mării, două păsări de apă!

Drag,

Nikol

[Ion Lazăr da Coza]

Și nonexistența ridică întrebări, darămite efervescența? ©

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Sfâșietor de frumos! 

[Valeria Merca]

Imaginativ, fascinant!

Am citit cu mare drag.

[gina zaharia]

Sofi, cândva am scris un poem în care am inclus Château d'If, așadar de ce n-aș aduce și Alcatrazul  în poezia mea? 

Uneori închisorile astea eliberate de durere sunt mult mai luminoase. 

Drag și mulțumiri! 

[gina zaharia]

Bogat este cel ce știe a mânui sforile gândului, mai ales când soarele se retrage spre apus. 

Mulțumesc, d-le Vasile Grozav pentru citirea cu atenție a poemului meu. 

[Sofia Sincă]

Poveste lirică care împletește regăsirea după o despărțire dură, fantezie seducătoare și iz retro. Alcatraz nu mai funcționează de multă vreme... Actualmente este muzeu.

Timpul alături de viaţă arată că ne învârtim în jurul unei oglinzi pe care o tot căutăm, uneori infernală, alteori frenetică. Dar atunci când există și iubire, întotdeauna rămân urme.

Un poem uriaș în temă, frumos compozițional!

Sofi

[Vasile Grozav]

dar numai așa am învățat să împletim punctele cardinale\dintr-o privire\mai ales în urma refluxului

 Împletirea punctelor cardinale , la reflux, deci, prin îndepărtare de mal, de radacini, de esență,  e o formă de pierdere a sensului existenței sau un pas  hotarat căutarea și împlinirea   ei?

Dacă privim   refluxul ca  scoaterea la lumina  a unui nou teritoriu, a unui  nou spatiu,  a unor noi  ganduri, a unor dorinte neîmplinite, a unor  tare ale existenței, împletirea punctelor cardinale devine pierderea orizontului, redescoperirea sinelui,  amalgamarea, creația  sau receația lui?

Cine-mpleteste punctele cardinale poate fi si cel ce  intruchipeaza centrul unui univers, locul de convergenta a ideilor, al gandurilor, al lucrurilor cunoscute și necunoscute, al celor ce te expun  prezentului  gol si profund. În același timp el poate fi și globalistul creator sau creatorul fecund a celor patru zari, aspirantul la recunoastere. Poate fi orice. Si totusi ce este?