de splendoarea ierbii

de mersul stângaci al melcului de grădină

de frunza ce-și decupa aer

să respire pasărea rătăcită prin verdele

singurului copac

în care mi-aruncasem visele

să-nflorească în primăveri

doar de tine știute

până când am învățat că veșmintele

pe care le port

sunt umbra singurătății

-biografie incompletă

în lipsa omului care a-nvățat să mă iubească…

pe frânghia vieții



saltimbanc - aerul îmi tremură

pleoapa mă doare îndelung

nu știu dacă sub streașina sufletului meu

se vor mai adăposti lăstunii

mi-i primăvara departe

și glasul tău o amuletă

cu care voi trece prin iarnă

fără să mă vând

fără să mă înstrăinez

acolo unde se termină liniștea

și bornele arată că mai avem de parcurs

puțin drum…

și-arunci o mare între noi -

adâncuri albastre

furate din geamătul fluviului

care trece mereu prin jazzman-ul meu

în fiecare miercuri

când mansardele se înconvoaie

ca niște cerșetori flămânzi

lipsite de dragoste și cântec

luciu de saxofon și întuneric, iubitule

degete aruncate în pielea femeii

ce nu-și mai găsește locul

când fulgerul nebuniei scaldă cerul

și-n puterea…

sub un strat de piele

odihnește noaptea

eu - mai albă decât steaua

ce-și scutură lumina

ies din mine - rugăciune lângă troița

de la marginea drumului

cântec pentru păpușari și volbura câmpului

pentru pasul hoțului și strigătul nebunului

oglindă adunând sunete

în trena unei dimineți

altfel fără tine

când ascuns în ceață

îmi vorbești despre inocență…

lacrima
într-o scrisoare albă
netimbrată
să mă amendeze vremea cu o ploaie
fără de sfârșit
potop peste un fluviu al neputinței de a fi
femeie de ape
femeie de zăpadă
în tăcerea fără liman a neliniștii mele
când aștept
steaua în care să-mi petrec
toate cuvintele rămase - fructe amare
dintr-un anotimp
pe care nu l-am învățat pe de rost...

mai stingher ca oricând

gândul meu înapoiat brumei

caută verile

nebuniile acelea rotunde

în care ni se cufundau zâmbetele -

sfere unde lumina se închidea sporadic

să ne arate că soarele e în noi

un uriaș ce ne prinde în brațe

fără să știm

fără să vrem

noi - copiii neascultători

aruncând mingea-n oglinzi

de unde stelele au dispărut ca prin farmec

poate de prea…

uitarea ce se odihnește în ochiul de timp

sub pleoapa unei ierni

ascunde toate diminețile

în care orbi ne aruncam zâmbetele

printre medalii

strălucitoarele noastre zâmbete

în galeria unde

singurătățile sunt porțelanuri

moștenite și

strânge în indiferența cearcănului

nopțile în care lacrima era leagăn de întuneric

pentru proiecțiile rămase fără

vreun răspuns

ecranate, întrebările mele -

simple…

desprinderea e un fel de ratare
prin viaţă umbli ca un ostaş
pregătit pentru luptă
mergi pe brânci
dormi îmbrăcat
împarţi porţia din gamelă
cu tovarăşul tău de arme
până în ziua când
un fluture negru
se ascunde în pieptul tău
înflorind
şi-atunci crezi că tranşeele
prin care te scurgi
nu-s decât matca unei ape
înmărmurite că ai câştigat
bătălia desprinderii

ca lunecarea...
dinspre moarte ceața
dinspre viață lumina înnodată
dezleagă, iubitule, trecerea mea
să adâncesc frumosul
în gingășia florii
scuturate peste gândurile tale
și lasă-mi uitarea
sub pleoapa întredeschisă
când iarna odihnește în fereastră
singurătatea e un om de zăpadă
ce-și duce traiul
până când mugurii iubirii mele
vor izbucni din nou...

pentru nemărginirea

prin care îmi port destinul

ca un cerșetor întâmplat în poemul tău

plin de cuvinte

prea străine să mi se lipească

de coapsa ce știe pulsul mâinii stângi

vinovată că lunecarea

scrie un cerc

și încă unul

apoi umple golul cu puncte

exact ca cel fixat de arătătorul tău

pe buzele mele

gata să-ți spună oricând

te iubesc, nebunule…

în sinea sinelui am rămas doar eu

corabia unde apele

se joacă

intră

ies

coboară

urcă

puntea suspinelor acoperită

valul nu moare niciodată

doar pescărușii tăi cad

secerați de moartea ce nu iartă

când cerul se supără

pentru poemul

părăsit

unde nu ne mai găsim nicicum adăpost

să nu-mi spui te-am iubit…

,atenţie, cad pietre! scrie la intrarea în defileul sufletului meu, dar tu

n-ai văzut asta şi ai apăsat până la fund pedala de acceleraţie. acum nu

mai păstrez în mine decât caroseria automobilului tău avariat şi urmele

cauciucurilor, ca nişte răni ce se şterg încet.,,



din volumul Cântecul greierilor de sub calea ferată, editura Curtea Veche, 2007

Ciprian Măceşaru





1.M-aşez lângă omul meu de piatră, nu-mi pasă că port în spate o mare,…

1. m-am amestecat cu răsăritul mestecat de un cer masticabil în gura destinului miroase a singurătate mă adun și eu cum fluviul lăsat în mansardă să doarmă fără vise când luna e o curvă ce și-a amânat clienții pentru o data viitoare n-o privi nu mai e argintie nici măcar piele nu are pe oasele ei odihnește frica în care toarnă alămuri pentru cântece sadice sunătoare în toate nopțile care vor veni



2. să dezgropăm…

Ne mor cireșii scuturați de vreme,

Bat clopote prin trupuri de livezi

Suntem aceiași cerșetori. Blesteme

Ne-au tot atins cu primele zăpezi.

Mi-i dor de noi, doi triști odinioară,

Doi exilați în labirint de nori,

Fără vreun vers în lemnul de vioară,

Fără condei - cu anii trecători.

Ne scutură de cețuri grele timpul,

Pândim ascunși ecouri și ninsori,

Tăcute clipe-au părăsit olimpul,

Noi…

Sonetul tău m-a-mpins din nou spre iarnă

Spre albul rece picurat de stele,

Iar vorba ta în minte-mi se răstoarnă -

E-un cenușiu lovit purtând atele



Cuvântul dăruit miroase-a friguri,

Iar versul ți se pierde sub omături

Ne lăpădăm pe rând, tot mai nesiguri

Cu îndoieli care ne stau alături.



Cad fulgi năuci peste iubirea noastră,

Înnebunesc sub lacăte surâsuri…

Moto:

"Când scrumul nopţii o să piară dus

de-un vânt spre-apus,

în zori de zi aş vrea să fim şi noi

cenuşa,

noi şi - pământul."



Lucian Blaga/ Noi și pământul



săpăm împreună



la rădăcina versetului

am găsit liniștea

se odihnea în mâna de lut

din care mă plămădiseși

femeie să-ți fiu

cu genunchi dezgropat din apa unei păreri

trecătoare ca…

Moto:

"N-am ieșit în lume să te caut, am ieșit să te găsesc"

replică din filmul Septembrie



m-ai hrănit cu pâine



cu amar și cuvinte potrivite

gata să-mi fie străjeri

în nopțile când mă întreb

de ce eu?

de ce pasul meu scrie absențe

când mersul pe ape e la îndemâna oricui

cel care crede iubește cu adevărat

cel care iubește cu adevărat crede -

mici filosofii rupte…

să multiplic suferința

în care zilele te aruncă pe rând?

e un fel de perpetuum mobile

care mă secătuiește

când eu

eu aș putea oricând

să-ți dau din bucata mea de pâine

din aerul meu

din carnea mea fără să simt că mă lepăd de mine

fețele tale se amestecă

într-o pânză albastră și rece

tu nu ești fluviul

ești doar albia în care…

"şi acum vine întrebarea care mă nelinişteşte de mult timp:

cine să se supere pe mine că respir în rate, cine?"

Marius Aldea



1.strâng aripi de libelule pentru dulceţuri, fine, aromate, nu mă încurc în iubirea nimănui şi scot ochii greierilor, mi-i fac mărgele pentru dineul aşilor aflaţi în custodie, iau câte unul şi mă întreb cum naiba de nu câştig niciodată, sunt făcută să fiu în şir, jucător, combatant, trăgător de elită, saltimbanc în haine colorate, scăpasem…

Moto:

“Mai sus de tăcere, mai jos de gând

voi vorbi cuvântului,

tu taci!

sunetele nu sunt aripi

de şiş

cu care să despici tăcerea. „

George Popescu

1.plec fără să spun, gara e în construcţie, am dat copiilor toate trenurile, joaca lor mă face să uit peronul în care-mi privesc pantofii obosiţi de atâta drum, un ziar îmi spulberă iluziile, flutură litere dinaintea ochilor mei şi-mi lasă de ales, am demontat tiparele, sunt liberă să-mi…