între cerul oval

și linia frântă a muntelui

greierii miros a tămâie

pe altarul lui Dumnezeu călugării

înțeleptesc mângânindu-și barba

la vecernie pâlpâie lumina în vechiul schit

singur cu Dumnezeu părintele murmură rugăciunea

care sparge tăcerea inimilor

cuvintele cad clare în timp ce ridică suflete

umbra părintelui sfielnică

precum o pasăre cu viers dulce

se înalță apostolic

săraci de păcate călugării se smeresc…

între mine și mâinile tale este cald doar șevaletul

este atât de dulce mirosul de lămâie

simt cum mi se înmoaie simțurile

cuvintele salivează galben ca niște gușteri

adie a înstrăinare dinspre câmpie

când îți scade lumina îmi culci soarele pe umăr

cine nu s-ar însenina pentru o ploaie de vară

pentru doi ochi de păun rotindu-se în tăcere o seară ?

din culori se scurge lava nisipul apa

sufletul meu este în fibrilații își face…

în zori orașul este cel mai vulnerabil

copacii ating cerul

vântul împrăștie

mormane de frunze

/vise înfipte în glie/

se va lasă ceața

ploile îmi vor curge pe piept

sufletul va desfrunzi decadent

voi regăsi singurătatea efemeră

nopțile cu armonii distilate

umbre violacee vor scrie un curcubeu

cu arta de a saliva cuvinte

îmi vei dărui clipe cu ferigi la urechi

dinspre sufletul tău vor aburi nopți

cai cu…

se zvârcolește vântul șarpe ce așteaptă asfințitul

Preschimbă-te în clipe! zice Nichita către mine

simt gustul de tămâioasă al toamnelor

curgerea timpului Dunărea care îmi scade in piept

aș rodi la fereastra lumii

vie mustind sihastru

dacă stăncuțele nu mi-ar fura inima

uitată pe glie

aerul miroase a nuci verzi

este atât de amară viața trăită pe silabe!

când pleacă berzele când mor cocorii

sufletul meu se întinde în…

îmi plac toamnele cu chiştoace băltind

frunze putrede cai aburiţi

trag storurile şi dorm cele cinci minute

pentru frumuseţe apoi alerg

cu viaţa la piept

fiecare drum are cheia lui sol

mă scutur de ploi precum câinii

din adăposturi

n-am stare toamna mea are pantofi portocalii

o claxonează la semafor alcoolici anonimi

ăla care scrie ca să evite viaţa umblă cu

moartea în buzunar de-i sar toate femeile

de gât să plătească…

calul alb al liniştii se adapă din stele

curg toamnele mele/grauri gureşi în vie/

secunde silfide aburesc peste dealuri

se aşază la masă ca să tacă rotund

cine se îndrăgosteşte în prag de toamnă

are o gutuie în piept

sub frunzele roşcate îmi despletesc singurătatea

şi-o muşc de buză

cum te-aş muşca pe tine

cel ce dansezi cu fragilitatea mea

/licurici pe şaua nopţilor/

greieri amorţiţi îmi cântă în piept

într-un vibrato…

frumoasa din mine nu are sandale
bea cafeaua cu stele în păr
o latră câinii aroganți ai mahalalei
îi flutură fusta a mare și a vers

toamnele în mine își scutură somnul
nopțile verii s-au sihăstrit
frumoasa din mine nu are sandale
bea limonadă desculță iubind

miroase a mentă cimentul încins
a cărți a iubiri a cafea
picioarele goale aud cerul întomnând
frumoasa din mine sandale nu are!

moartea are raftul ei

este scoasă în tiraj redus

numai pentru inițiați

zilnic o curăț de praf

poate se va deschide acum

cât ceasul încă îmi ticăie în piept

să poată citi și nevăzătorii

literele încrustate

de ce ți-ar trebui văz

pentru a gusta deliciile morții aflate pe raft?

nici auz nu-ți trebuie, nici glas

doar palme să o poți modela în formă de zbor

vocalele îți gâlgâie în gât

consoanele ca niște monede pentru vama…

se scurge pe cele două mâini

cerneala simpatică

pasez lentoarea timpului cu un croșeu de stânga

taci cu amurgul între dinți

îmi eliberezi hulubii

improvizația aceasta de clipe

miroase a ratare amoroasă

dacă ai bea cafeaua din palme

poate aș dormi nopțile pe cuvinte altfel

se citește pe malul Senei din cărți

îmi este dor

de alegoria din Luceafărul

luna îmi plimbă singurătatea în landou

te închizi în…

vara târzie desface orice ramură până la lujer

așa cum vântul usucă sarea

ce se scurge din rufe decolorate

lacrimi ale stelelor neodihnite

șterg rotundul până în abis

pe când luna mi se zgribuleste în palme

/păpădie desculță în amurg/

îmbrăcată în cămăși de in

îmi perii părul înspre toamnă și

vopsesc în ulei de cânepă nopțile verii

sau dansez cu luna în pantofi

în timp ce aburul râului se ascunde între sâni

/peruzea între…

nu îmi este dor decât de cărți

cărțile acelea cu obraji roz

din care guști fericirea cu fiecare raft

și-ți umpli paharul la nesfârșit cu cerneală și gânduri

cu umbre și miros de tipar

cu flori presate și pagini ronțăite de șoareci

de iubirile din trecut

nu îmi este niciun dor

ca niște cărți dintr-o bibliotecă ambulantă

dorm pliate gingaș pe umbra mea mioapă

le-am rotunjit colțurile cu inelarul

și le-am uns cu mir scurs din…

muntele respiră nopțile lui august

/pictor culcat în propriul peisaj/

beat de armoniile toamnelor

ca un înțelept ce cântă la pianul de pe care zboară

frunze

/partituri galbene liturgice/

orașul își deschide larg ochii

printre arbori

aburul nopții șuieră învăluitor

la șoseaua principală se plimbă

sufletul androgin al Sinaiei

mi-aș juca verile iubirile întomnările

la Cazinoul Regal

dar umbra care învăluie străzile seara

se…

am trimis dragostea în exil

pe magica insulă a lui Ovidiu

unde soarele crește mai sus cu o octavă

iar răsăriturile sunt atât de cuminți

încât sparg valurile cu liniștea lor

dragostei mele i se deschid scoicile

are reflux ca o mare agitată

din nisipuri dragostea aceasta urcă spre soare

construiește la infinit castele

în timp ce orizontul îi sângerează în palme

cu gust de sare și singurătăți

voi mai primi din exil…

pe retina mea lumea se scaldă în nopți polare

miroase a savană a leu ce rage în amurg

luna are picioarele ascunse în nisipul rece

se curăță cu fiecare val de pielea de șarpe

și stinge stelele cu amfora sufletului

uneori

aș desface soarele ca pe o portocală felie cu felie

să îmi miroasă tălpile a lumină

când voi înnota în talazul mărilor cu genele întoarse

spre cer

în palmele mele sentimentele se mulează

nisip umed apă și…

stelele se rotesc deasupra mării/ore rupte din cer/

sarea cuvintelor s-a uscat și ca o meduză

eșuează pe mal

atinsă de singurătăți de alabastru

aș opri talazul nopții 

cu adâncurile dragostei care tace

dar ultimul pescăruș strigă spre Soare

și nu pot să nu-i îngrop țipătul între palme

să îmi mai crească aripile sufletului

în culorile mării

cuvintele se desprind de țărm

își mută silabele între alge …

cu o mie de cai

poți cumpăra o scară spre cer

dar liniștea cu glas de greier

nu o poți hașura

stând la fereastra ovală a orizontului

cu pintenii înfipți în talazul ierbii

câte secunde dorm în lanul de veghe

șchioape de infinitul o sau de interminabilul a?

număr stelele care înrămează bolta

unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală

vor apune iubiri în filigran

iar noi vom sparge fosforul secundelor

mângâind…

între morți și între vii

toate sunt mai sus cu două suflete

întunericul drămuieste lumina

iar cerul își paște caii în gura nopții

îngerii dorm când noi trezim iarba

neodihna lor numără anii de glorii

nu cad vii pe scara vieții

sunt doar comete cu cozi de egrete

zilele se nasc în zori scad vii și cresc morți

cu luminile din palme

despart sori ori despart nori

inima mea descreste în lan

pe măsură ce soarele…

sunetele verii sapă poteci înspre râu

dorm în vizuini bursuci multumiti pe iluzii

cine sapă la umbra unui pom în floare

când timpul mă zvârle din șa ?

din aluni se scurg șerpi lucioși până lângă ochiul de apă

tulbure

pot să îmi mai beau liniștea ca un cerb

rotindu-mi coarnele înspre cer

cu ochii deschisi spre lumină?

ciuperci răsărite după ploi colorează

iarba într-un roșu crud

mă tem, alunule, să nu te frângi…

calea spre strâmta singurătate se bifurcă...

în piața mare columbii așteaptă ziua de pensii

zilele cad ca niște firimituri uscate

golaș pomul de la ușa bisericii mușcă din căldură

mângâind umbra câinelui

de la atâta arșiță apele răpesc minute

cu burți umflate de pești

singurătatea sparge pietre lupul pădurii își linge coada

licantrop de nopți fierbinți

fantastic vântul îmi suflă în ceafă

îmi respiră neliniștile cu o discreție de…

ne putem curața de cuvinte

în toate diminețile când băutul cafelei

devine epopeic

am arta de a nu-ți face pe plac

de a bea dintr-o ceașcă minusculă

zațul clipelor/fâlfâit de berze în surdină/

în zile patinate cobor la demisol cu anxietatea

că praful zilei se va așeza pe umerii

orașului

iar tu îți vei pierde iarba din palme

vopsind pomii ca pentru o vară fără omizi

nu-ți mai vin păsările cerului

la ora de…