între cerul oval
și linia frântă a muntelui
greierii miros a tămâie
pe altarul lui Dumnezeu călugării
înțeleptesc mângânindu-și barba
la vecernie pâlpâie lumina în vechiul schit
singur cu Dumnezeu părintele murmură rugăciunea
care sparge tăcerea inimilor
cuvintele cad clare în timp ce ridică suflete
umbra părintelui sfielnică
precum o pasăre cu viers dulce
se înalță apostolic
săraci de păcate călugării se smeresc într-o sihăstrie
demnă ca muntele
Adaugă un comentariu
Un poem ce-mi inspiră pace interioară! Am lecturat cu plăcere.
După cum mi-e obiceiul, nu am „atacat" fondul, ci forma! :)
Este un poem inspirat de popasul meu recent la Schitul Sihastria Tarcaului, unde am simtit ac se uneste cerul cu pamantul si am fost impresionata de calugarii care traiau in acest paradis plini de cucernicie.Imi dati voie la idilisme, domnul da Coza? Multumesc, Adelaide, Laura,domnul Nicolae.
O vesperală... vecernicoasă, dar prea bucolică, prea convențională. Călugării, ba se înțelepțesc, ba se smeresc... Mai e unul de juri că-i A. Boca...
Repetarea substantivelor șubrezesc rău construcția...
Mai degrabă zic nu.
da Coza
...
''umbra părintelui sfielnică
precum o pasăre cu viers dulce
se înalță apostolic''...
Semn de prea placuta lectura!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE