Cămașa de nuntă

[Angi Cristea]

între morți și între vii
toate sunt mai sus cu două suflete
întunericul drămuieste lumina
iar cerul își paște caii în gura nopții

îngerii dorm când noi trezim iarba
neodihna lor numără anii de glorii
nu cad vii pe scara vieții
sunt doar comete cu cozi de egrete

zilele se nasc în zori scad vii și cresc morți
cu luminile din palme
despart sori ori despart nori
inima mea descreste în lan
pe măsură ce soarele apune

scăldă-te în uda singurătate
și nu-ți mai călca nicio cămașă de nuntă

[Sofia Sincă]

Cine nu și-ar dori veşnicia?! Cine nu şi-ar dori şansa de a-şi trăi nemurirea?! Din păcate nu avem decât o viață de trăit, de care suntem conștienți.

Poemul tău deosebit de trist ne pasează între praguri: acel al vieții și celălalt al morții. Gândul amar dintre ele meditează asupra sensurilor eterne ale existentei, concluzia se găsește în ultimile două versuri.

Am citit cu deosebit interes.

Sofy

ps: mulțumesc pentru cărți, Angi. Au ajuns la mine și m-am bucurat foarte mult. Foarte impresionantă este și  Viața mea pentru Liana, vrednică de studiat. Cât poate, unde poate duce inima îndurerată a unei mame care și-a pierdut cea mai valoroasă ființă: fiica. Și ce fiică, realizată, deputat Liana Dumitrescu, verișoara ta.

[Ana Ardeleanu]

"inima mea descreşte în lan

pe măsură ce soarele apune"

scaldă-te în uda singurătate

şi nici nu-ţi mai căca nicio cămaşă de nuntă"