analizez fragmente de suflet 

rămase în podul palmei
după explozia de lacrimi
copacii căzuți între noi
pe-o rază de mai multe vieți
se tânguie iar

nimeni nu ridică o geană

oraș îmbâcsit de praf și oameni vraf 

între paginile unui almanah 

nu almanahe, te rog frumos 

e de-a dreptul vanghelios,  nesănătos 

mersul în vârful limbii pe jos 

citesc despre o lume dispărută în zare 

în bulgări de zahăr și sare 

dar sare degeaba, nu are 

avântul necesar a se ridica din mare 

înotul ne doare …

m-am îngropat în singurătatea unui fluture 
am săpat în zboru-i imaginar o liniște 
de la un capăt la altul 
polenizez neantul cu sufletul ghemuit într-un cocon de nepăsare 
ascult roiul de fluturi 
albi 
negri 
în zborul lor spre nicăieri 

ascultă vântul 

prin ferigi suflă trist 

luna mucegăiește ca o amintire în cutia ei 

îndrăgostiții se plimbă de mână prin cerul sepia 

aproape tineri 

aproape noi ...

se joacă de-a viața 



de stai o clipă 

ai să vezi 

îndrăgostiții care se plimbă de mână prin cerul sepia 

aproape tineri 

aproape noi 

developați din…

credeai că ești un punct în univers 

când universul este o virgulă în tine my cherry 

ai observat 

super-eroii poartă haine largi 

parcă le-ar fi frig tot timpul 

păstrează-ți sângele rece 

în afara trupului 

așa poți să-mi citești pe buze poezia 

sunt mort de dorul tău 

totuși mă izolez 

mă înghesui în micul meu…

cresc ierburi din tine iubito
ca într-o nibelungă primăvară
când adoptăm pisici de mai
le creștem cu umbre
silențioase umbre adormite în sânul naturii
le vânăm ca pe cerbi
cu arcul și sulița
noi doi goliți de soare
într-un episod apocaliptic

cum ne gâdilă iarba genunchii iubito
de parcă nu ar ști
că o să facem dragoste în ea
de parcă nu ar ști ...

cum cresc umbre iubito
din tine
din noi

sufăr de dublă personalitate 

și ambele persoane suferă de mine 

de tine 

de trecut și viitor 

de parcă nu ne mai ajunge timpul 

să cultivăm atingeri 

un EU nu-ţi ajunge până mâine 

m-ai imprumutat cu totul 



zilele se numără in zâmbete 

chiar dacă uneori mai purtăm măștile invers 

totu-i trecător 

dar…

secretul nemuriri stă în laboratorul minții tale 

conectează-te la timp

prezent 

nu viitor nu trecut 

și adoră firele de iarbă nu le fuma 

nu le rupe 

misterul vieții creează dependență 

sevrajul se numește moarte 

atotcunoașterea te stinge 

pe propriul cer 

în întuneric mirosul e la fel de puternic …

stai 
stai că trag 
și-am tras 
de timp 
de noi
am tras până te-ai rupt de tot 
de mine 
și ne-am cusut rănile cu ața singurătății 
ne-am vindecat de tristețe odată cu ultimul cartuș 
de cerneală 
nu a mai fost nicio somație 
doar poezie

ți-au crescut flori negre în plete nebuno 

flori de întuneric 

le întinzi peste trupul meu 



lângă tine 

mă simt precum o caracatiță paralizată

o mie de brațe ar vrea să te mângâie la timp 

dar nu reușesc 

acum 

înainte să plec îți cer o cană de lumină 

să potolesc setea demonilor rămași 



exorcistul mi te-a scos din trup 

cu prețul suprem 

ai fost acul de…

din ochi ne curg nopțile 

ca un rimel 

insomniile lasă cratere sub pleoape 

captează lichidul orelor pierdute 



orașul stă cu capul în jos 

se scutură în prăpăstii 

de oamenii care pășesc pe vârful urechilor 

să nu îi audă nimeni 



noaptea se hrănește din tomberoane 

cu suflete înghețate 

mestecă gumă 

să…

când îmi sărut îngerul pe aripi

se face întuneric în zborul stâng

și zborul drept se amână

când îmi sărut îngerul pe aripi

se face primăvară într-un univers nins de comete albe

tristețea se face ghem până devine corp ceresc

luminând ca o torța de gheață nefirescul unui cer îngălbenit

ca foaia unei vechi scrisori

în lumina slabă

descifrez mesajul unei iubiri uitate

îmi încarcerez tăcerea

țipătul meu purtat de ecou

sparge zborul în…

doi fluturi albi camuflați în ninsoare 

cuceresc înălțimile

doi hoți deghizați în îngeri

evadați din adăpostul umbrelor

să-și umple aripile de ecoul luminii

al zborului tiptil spre soare

doi fluturi albi suntem

într-un ecosistem haotic

aripile ne cad pradă înghețului

deși

în noi arde un foc tandru

întețit de vântul care ne poartă și ne dezbracă de haina tăcerii

savurăm țipătul goliciunii acolo unde atingerile sunt interzise…

mi-am construit în ochii tăi un pod 

când voi trece dincolo de lumină 

să nu mă înec 

când pleoapele mă vor îngropa de viu în albastrul sufletului 

să pot respira mireasma lemnului ud 

voi crede că suntem împreună pe aceeași corabie cu pânze 



în ultima zi 

păsările călătoare îmi ciugulesc din tălpi sosirile 

plecările 

popasurile…

cu tine la piept nu aș putea muri 

mi-ai împrumuta bătăile inimii 

și timpul ar curge albastru prin venele oxidate de liniște 

aș respira bătaia ta de aripi și zborul 

ne-ar apropia ca două buze însetate 

ecoul sărutului ar umple cerul de ploi 



trezește-mă din visare 

toarnă-mi cu palmele căuș 

gheață în suflet 

adună…

sunt oameni care se hrănesc cu linişte 

sau cerşetori surzi care mănâncă de pe jos cuvinte 

eu ciugulesc firimituri de gând pe un pervaz abandonat din vară 

fiecare gând are gustul specific anotimpului 

cu sau fără aripi 

zborul de la viaţă la moarte m-a obosit 

migrez an de an 

deşi nu mai ştiu unde e rău sau bine 

aceeaşi lapoviţă de-un rece…

azi sunt optimist 

ca un soldat ce îşi păstrează o coajă de pâine 

pe mai târziu 

fără a gândi că 

poate tranşeele îl vor înghiţi de viu 

cu gurile lor veşnic flămânde 



obuze cad mereu printre oameni 

ca nişte căţei fătaţi prematur 

chelălăie şi muşcă din noi 

mângâierile 



azi sunt…

când suntem aşezaţi pe targă 

vedem tavanul 
până atunci ne sunt suficienţi patru pereţi 
şi totuşi am putea uneori să privim în sus 
tencuiala să ningă 
umplându-ne albul ochilor

prin fumul de ţigară 

luna difuză 

latră la noi 

ne înghite de vii 

tuşeşte 



amurgul desenat în grabă 

pe cerul de plumb (nituit pe alocuri)

lasă pete de viaţă 

pe hainele 

celor doi îngeri pe tocuri ieşiţi la plimbare 

printre tomberoane gri şi mâţe moarte 

răcoarea şi liniştea se împletesc cu…