Carie

[Ana-Maria Butuza]

- Stai jos, mi-a zis. M-am întins pe scaunul-pat. Lumina îmi bătea în ochi, i-am închis.
— Deschide gura, mi-a făcut semn cu spatula.
Și când am deschis-o, hop, și-a îndesat mâna în gura mea, adânc, atât de adânc încât am crezut că i-am înghițit-o până la cot. A ieșit din gura mea și s-a uitat în ochii mei închiși. A intrat iar, a ieșit din nou, s-a dat un pas în spate, m-a privit peste ochelarii pe care nu observasem că îi poartă și a intrat, de data asta, mai hotărât.
— Vai, ce carie mare, mareeee, am auzit din gura mea.
Nu știu cum, dar de data asta intrase în mine cu totul: cu mâna, cu capul.
— Trebuie să o scoatem, a zis la ieșire.
— Nu se poate, am răspuns absolut sigur că se înșeală. Dacă e o carie, ceea ce nu cred, trebuie să o plombați, dar mă mir, pentru că eu nu o simt.
— Cum de nu o simțiți? Cum? s-a mirat doctorul.
— Dacă dau cu limba, ar trebui să îmi intre în ea. Nu? L-am întrebat, convins că așa trebuie să fie.
— Dacă ați da cu limba peste ea, domnule, ați cădea cu totul în gaura aceea.
— Păi, uite, chiar acum mut limba peste fiecare măsea și nu dau de ea.
— Imposibil, s-a întunecat doctorul la față și a intrat în gura mea, hotărât să mă facă să simt caria.
— Pune limba aici, îmi indică locul. Ei? Ei? O simți?
Mi-am dus limba în acel loc și am plimbat-o în stânga, în dreapta, de sus în jos și de jos în sus. Degeaba, măseaua părea întreagă.
— Nu, am zis în cele din urmă.
— Bine, atunci de ce ați venit dacă nu aveți o carie? Deși eu vă spun că aveți una, chiar aici, și e atât de mare, mareee...
Am auzit din nou vocea, de data asta mai prelung, ca dintr-o grotă. M-am uitat la doctor, speriat. S-a uitat la mine, mirat.
— Așa ceva n-am mai văzut, a zis căzut pe gânduri.
— Nu cred, am zis eu, deja înfricoșat.
— Ba da, credeți, a zis el.
— Nu cred.
— Ba da.
— Ba nu.
— Ba da.
A luat un ac lung și s-a repezit în gura mea, încercând să-l bage în măsea, dar acul s-a lovit de smalț și a sărit din gură, înfigându-mi-se în genunchi. Piciorul s-a ridicat involuntar și a lovit măsuța cu scule din fața mea. Freza s-a pornit singură, a început să danseze în aer ca un șarpe după sunetul fluierului și a aterizat în mâna doctorului, care s-a repezit din nou în gura mea.
— Simți? Acum simți?
— Da! am urlat. Îmi scrijelești măseaua!
— Nu, aici e o gaură mare, mareee! a urlat peste zgomotul frezei.
Și s-a adâncit în gura mea, până ce nu i-am mai văzut decât pantofii. Nu mai auzeam nici freza. Doar lumina mă făcea să strâng ochii. A ieșit după câteva minute, transpirat sau ud de salivă. S-a șters cu un șervețel.
— Eu zic să o scoatem. E prea mare, nu am atât material să o umplu.
Mă uit speriat la el și zic:
— Vecinul meu face ciment. Aduce el o rabă plină, doar să dau un telefon.
— Ei, așa se poate, dar o să dureze câteva zile, zice gânditor. Dar tot nu sunt lămurit: dacă nu ați știut că o aveți, de ce ați venit?
— V-am adus marfa pe care ați comandat-o, îi spun, mirat de întrebare. Sunt distribuitorul dumneavoastră.
M-a privit peste ochelari.
— Nu cred.
— Ba da.
— Nu se poate.
— Cum să nu?
Mi-a închis gura.
— Ei, atunci, s-ar putea să aveți dreptate. Nu cred că e carie.

[Ada Nemescu]

Am citit cu gura căscată! 

parcă aveam o carie :))

și dacă am citit, plimbând limba mi-am găsit o carie :((

Dar nu mă doare (încă) așa că m-am pus pe râs!

Când m-am potolit, mi-am dat seama că este o parabolă - Doamne câți incopetenți ... ne intră...

aDa

[Ana-Maria Butuza]

Mă bucur că ați râs, așa am scris-o și eu, râzând. Am încercat să atac stilul absurd, cu haz. 
Vă mulțumesc pentru lectură!🙏

[Grig Salvan]

O pastilă umoristică de foarte bună calitate, poanta e tare, dialogul foarte spumos, deznodământul haios. O lectură amuzantă de weekend...

[Vasilisia Lazăr]

O povestire plină de umor negru și situații absurde, satirică sau (de ce nu?) experimentală, în care naratorul se află într-un consult stomatologic ciudat, plin de elemente supranaturale sau simbolice. Poate fi citită ca o critică la adresa sistemului medical, a birocrației sau, pur și simplu, ca o explorare a unei lumi iluzorii create de anxietate și imaginație. Dialogul este unul de tip ludic, cu replici repetitive și încercări de negare, ceea ce accentuează absurditatea situației. Caria, ca simbol, poate reprezenta o problemă internă, ascunsă, care trebuie „scoasă” sau „rezolvată”, dar în mod absurd, soluțiile propuse sunt bizare. Am citit cu zâmbetul pe buze, dar și cu inima strânsă la gândul că scena ar fi putut fi una reală.

[Ana-Maria Butuza]

Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu. Ideea textului a pornit dintr-o glumă, pe care am încercat să o transpun într-un registru ironic și absurd. Citindu-vă acum observațiile și recitind textul cu un ochi mai atent, am conștientizat câteva minusuri strecurate. Simt nevoia să revin asupra lui.