şi-ţi voi fi

îmi voi fi

nu-ţi închide pleoapa uitării

peste neputinţele mele încă vii

chiar dacă ai obosit să mă vezi

chinuindu-mă să urc bolovanul

şi câtă risipă aduc cerului

balansând

luminează-mi Ochiule ruga

de-atâta noapte în mine

nu mai zăresc vârful muntelui

nici nu mai ştiu dacă urc

sau cobor

lumea toată îmi…

tu m-ai închis în gândul tău

și-ai pus zăbrele, una câte una...

“din dragoste, să nu îți faci vreun rău”,

iar eu am acceptat, cumva, minciuna.

“cât te iubesc, o dragul meu”,

repeți mereu, ca mantră,

dar pui un lacăt și mai greu

în mintea ta, la poartă...

eu te privesc și nu-nțeleg

de ce ți-e frică de lumină,

iar clipa ce-am să evadez

te va împovăra c-o altă…

te risipeşti haotic

fărâmă divină

prin hotarele minţii

cine eşti

ce alegi să fii azi

în visul cui

îţi petreci eternitatea?

sămânţă de muştar

te prefaci

şi muţi munţii

munte eşti

iarbă albastră alergată

de mustangi în preerie

fluture pictat de dali

vultur

şarpele primordial

la sânul evei

îţi asculţi tăcerea…

din camera spitalului

lumea pare c-a amuțit

s-a oprit la o intersecție

mai jos puțin de inima mea

clipa  a încremenit

între două resuscitări voltaice

de ce poartă medici măști?

oricum nu i-aș recunoaște

dacă aș vrea să-i denunț

pentru uz de minuni

cică și eu aș fi un fel de minune

mai mică

pentru că  # rezist

rezist

din cerul…

dar cât de mare să fi fost

uterul domnului să îmi nască mie

atâtea gemene?

              ***

mintea e un balaur

m-a încuiat în rutina nimicului

îmi aruncă gânduri ciosvârte

să mă îngraș pentru tăiere

postesc

mi-e dor de mine

       ***

aștept ora trezirii

aștept

nu am nevoie de timp

să știu când a sosit vremea

nici de…

mai bătrâni

decât timpul

și-n primele lor lacrimi

deplâng

înțelepciunea pierdută

a eternității

oamenii-copii

se nasc morți

pentru că din moarte

ei vin dumnezei

de dorul iubirii

oamenii- copii

mereu mor

și mereu se nasc

oamenii-copii

sunt doar o iluzie

abracadabrantă

în care

ne-ascundem

scheletul…

 fără tine

cutreier cercul gol

de prejudecăți

 aștept un pi altfel

ridicat din pătratul

 minții supreme

ceva neinventat

care să amestece lumile

vibrațiile

frecvențele

ceva care ar putea

 să mă facă tangențial

cu elipsa ecliptică

și nemărginita ta dragoste

mereu asincronă

cu orbita în care bezmeticesc

printre vieți

pierdute…

mi-e nouă fără un sfert sufletul 

mi-a rămas iar în urma pașilor tăi

cu amortizor de suferință

tu cânți la un pian albastru

cu ferestrele deschise larg

să ți se vadă inima mare

 decapotabilă

fluturi roșii țâșnesc

pe sub coada pianului

un do de sus

 acut

un re minor

 la la si re

ți-s degetele usain bold

pe pista unui allegro burlesque

în fiecare dimineață

mai omori un vecin

spargi binocluri cu furie

părul îți…

picta suflete

la uşa colibei sale

copiii veneau trişti

şi ieşeau cu aripi de înger

albastre

galbene

mov

ocolindu-mă

ocolindu-te

în cercuri largi

în cercuri pătrate

fericit că am inventat în sfârşit nebunia

obsedat de haine fără trupuri

de trupuri fără haine

am alergat la psihiatru

nechezând

ca un rege sub cal

ca o regină pe rege

obsedat că sunt fericit

dacă port sufletul tău

într-un buzunar al ochiului

am alergat la psihiatru

plângând

râzând

convins fiind că am inventat

în sfârşit nebunia

dar…

de ce stai acolo

pe Cruce

de ce sângele Tău

adapă țărâna

și nu mai știu de ce

oamenii par fericiți

așteptând să cobori Golgota

în fiecare an

duminica

Tu

cuminte

te crucifici de fiecare Paște

Eli

Eli

Lama Sabactani

strigi îndurerat

în agonie

noi ne facem

că suntem buni

vopsim ouă

coacem cozonaci

facem copii

golul din suflet

îl umplem cu vin

Tu

singur rămâi…

câte zile în minut?

câte stele într-o noapte!

câte visuri pe-un sărut?

câte porţi la o cetate!

a soare crud
copt în uşa bisericii

dintotdeuna m-ai vrăjit
cu ia ta albă
lungă până la cer
cu privirea de Voroneţ
şi liniştea
liniştea de sub tălpile tale goale

somnul meu seamănă

cu o moarte

sau ceea ce cred eu

despre moarte

poate vii suntem morți

și morți suntem vii

cine știe să facă diferența

când totul e în mintea mea

chiar și Dumnezeu

rătăcit prin pineală?

în moartea nopții trecute

de pildă

mamă

erai vie

mă strigai din grădină

o floarea-soarelui îți crescuse

în piept

din surâsul tău trist

mă nășteai prin cezariană

eu îmi mușcam sufletul

să…

doar sufletul meu a fost trist

n-am niciun habar

 de ce sunt vesel

nici el nu mi-a spus

 de ce era trist

am fost un timp

colocatari necunoscuți

aleatoriu aleși de un dumnezeu

 viciat de iubire

doar tu ne cunoșteai

neîntâmplător pe amândoi

pe unul din ceruri

pe celălalt de pe aici

și numai tu m-ai făcut trist

 iar pe el…

de fapt e o cameră mică

cu pereţii de sticlă

să-i poată vedea

pe toţi trecătorii din capul meu

uneori coboară în inimă

să bem o cafea

eu din porţelan

el din graal

suntem tovarăşi de singurătate

ne-am înţeles să nu-i iau

nici o chirie

dar mă ajută în schimb

la defrişat

de pildă ieri

cu maceta

mi-a curăţat

cinci hectare din…

zboară fluturi

tramvaiul se târăşte

spre gară

dintr-un geamantan

Piaf îşi cântă neregretele

în ziua fericirii

ruşinea este ilegală

până şi octogenarul

ce merge

să-şi ia un sicriu

de la second

ar mânca  un fluture

roşu

doar Ecaterina rămâne

nepăsatoare

chiar dacă pe pulpele

şi pe sânii ei

ochii bărbaţilor

s-au făcut lipitori

oricum

trenul ei a plecat

numai…

oamenii își zugrăvesc pineala

                                 în alb

și o pun la vânzare

 pe prima casă

se suferă de credință acut

la farmacii nimic

pentru reamintire

pe mine mă dor visurile

epifiza mea momentan

se află în audit

realitatea

provoacă dependență?

voi lăsa oamenii să se vândă

voi lăsa timpul să mă mintă

dar mereu mă voi…

cerşind nemuriri trecătoare

mi-eşti copacul crescut

în ocean

pe crengile tale

am sufletul altoit

înot în cer

solitar

mă-nec cu pământ

de pe Lună

răvaşe în sticle

arunc la-ntâmplare

caut piatra filozofală

îmi urlu plămânii

şi plâng desuet

dar noaptea

iubito

sub frunzele tale

adorm şi visez

că…