luminează-mă Ochi al meu

[paparuz adrian]

şi-ţi voi fi

îmi voi fi

 

nu-ţi închide pleoapa uitării

peste neputinţele mele încă vii

 

chiar dacă ai obosit să mă vezi

chinuindu-mă să urc bolovanul

şi câtă risipă aduc cerului

balansând

 

luminează-mi Ochiule ruga

de-atâta noapte în mine

nu mai zăresc vârful muntelui

 

nici nu mai ştiu dacă urc

sau cobor

lumea toată îmi pare

 de-a-ndoaselea

 

stele cad

în sângele meu

 risipit prin noroi

pot zbura când vântul tace?

 

luminează-mă Ochi al meu

şi-ţi voi fi voitul

şi-mi voi fi înţeleptul

mutat în Liniştea ta

[chindea maria elena]

.... am luat lumină................

[Mihaela Popa]

poem cald, ca o rugăciune

admirație!

[Chris]

foarte frumos

[Ion Lazăr da Coza]

Prozaic cum sunt, gândul m-a dus la bancnota de un dolar, unde acel ochi formează vârful piramidei... Ultima strofă a salvat aparențele.

da Coza

[Valeria Merca]

Drag, drag popasul!

Admirație!

[paparuz adrian]

multumesc

[Sofia Sincă]

Apel la ochiul munții, cel care are menirea să mijlocească confuzii sufletești. Poem rugă pentru a descurca  complicațiile din urzeala relațiilor vieții.

stelele cad/în sângele meu - eu aș zice, cel puțin, stele cad/în sângele meu. ȘI așa sunt destui de le, de e.

Am citit și am apreciat,

Sofy

da Coza: Sofia, ochiul munții???

[Nikol MerBreM]

Poate dacă tot urcăm bolovanul, până la urmă, cerul îl va primi! Mi-a plăcut!