Da Capo al Fine

[paparuz adrian]

 

 

 

tu m-ai închis în gândul tău

și-ai pus zăbrele, una câte una...

“din dragoste, să nu îți faci vreun rău”,

iar eu am acceptat, cumva, minciuna.

 

“cât te iubesc, o dragul meu”,

repeți mereu, ca mantră,

dar pui un lacăt și mai greu

în mintea ta, la poartă...

 

eu te privesc și nu-nțeleg

de ce ți-e frică de lumină,

iar clipa ce-am să evadez

te va împovăra c-o altă vină...

 

e-atât de greu, oare, să știi

că dragostea nu moare sugrumată,

că prizonierul n-are cum iubi

pe gardianul său, vreodată?

 

mai trece-o zi, mai moare-un ceas,

prin gândul tău îmi sap tunelul,

de-am fi rămas îmbrățișați,

ne-am fi aflat, astăzi, infernul?

[Valeria Merca]

Mi-a plăcut strofa

e-atât de greu, oare, să știi

că dragostea nu moare sugrumată,

că prizonierul n-are cum iubi

pe gardianul său, vreodată?

[Ion Lazăr da Coza]

Subţirică. Mai degrabă, nu.

da Coza

[paparuz adrian]

asa voi face...poate! :) multumesc pt sfat!

[Nikol MerBreM]

Mi se pare interesant contrastul dintre forma jucăușă în care este îmbrăcată poezia şi mesajul profund al acesteia, unul pe care îl învățăm cu toții greu sau poate unii niciodată.

Eu zic să evadați şi apoi să vă întoarceți de bună voie, ca să învețe gardianul ceva ;)! Dar evadați cu blândețe :)!

[paparuz adrian]

:) multumesc

[Sofia Sincă]

O versificație drăguță, o poezie de dragoste a la Paparuz. Nu am mai citit de multă vreme poezie cu rimă ți ritm la tine. Dacă la ritm mai merge, citind după punctuație, la rime le-ai cam potrivit...

Dar am citit cu plăcere,

Sofy