tu m-ai închis în gândul tău
și-ai pus zăbrele, una câte una...
“din dragoste, să nu îți faci vreun rău”,
iar eu am acceptat, cumva, minciuna.
“cât te iubesc, o dragul meu”,
repeți mereu, ca mantră,
dar pui un lacăt și mai greu
în mintea ta, la poartă...
eu te privesc și nu-nțeleg
de ce ți-e frică de lumină,
iar clipa ce-am să evadez
te va împovăra c-o altă vină...
e-atât de greu, oare, să știi
că dragostea nu moare sugrumată,
că prizonierul n-are cum iubi
pe gardianul său, vreodată?
mai trece-o zi, mai moare-un ceas,
prin gândul tău îmi sap tunelul,
de-am fi rămas îmbrățișați,
ne-am fi aflat, astăzi, infernul?
Adaugă un comentariu
Mi-a plăcut strofa
e-atât de greu, oare, să știi
că dragostea nu moare sugrumată,
că prizonierul n-are cum iubi
pe gardianul său, vreodată?
Subţirică. Mai degrabă, nu.
da Coza
asa voi face...poate! :) multumesc pt sfat!
:) multumesc
O versificație drăguță, o poezie de dragoste a la Paparuz. Nu am mai citit de multă vreme poezie cu rimă ți ritm la tine. Dacă la ritm mai merge, citind după punctuație, la rime le-ai cam potrivit...
Dar am citit cu plăcere,
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE