din ce în ce mai mult

[paparuz adrian]

somnul meu seamănă
cu o moarte
sau ceea ce cred eu
despre moarte

poate vii suntem morți
și morți suntem vii

cine știe să facă diferența
când totul e în mintea mea
chiar și Dumnezeu
rătăcit prin pineală?

în moartea nopții trecute
de pildă
mamă
erai vie
mă strigai din grădină
o floarea-soarelui îți crescuse
în piept
din surâsul tău trist
mă nășteai prin cezariană
eu îmi mușcam sufletul
să nu țipe
iar cuvintele
mă tăiau bisturiu
“mai rămâi
mai rămâi
nu mă naște încă
mamă
nu inventa timpul
orice timp odată pornit
ajunge la moarte...”

tu ești deja acolo
eu mort viu
colind pe aici

din ce în ce mai mult
somnul meu seamănă
cu o moarte
o moarte-prunc
căutând disperată
un sân...

să n-o hrănești
mamă
să n-o hrănești

mai bine strigă-mă
în orbirea mea
nu mai pot să te văd...

[paparuz adrian]

va multumesc cu drag

[Ion Lazăr da Coza]

Grozavă!

da Coza

[Chris]

trist, apăsător, anumite dureri se cicatrizează greu sau niciodată,

[Valeria Merca]

Mama (ne) vede, oriunde s-ar afla... Emoționant, pătrunzător acest poem.

[gina zaharia]

în orbirea mea
nu mai pot să te văd...

dar mama te vede, Adrian, și e mândră de poetul ei!

[Nikol MerBreM]

Tulburător! Şi cât de adevărat! Şi cu riscul de a o contrazice pe doamna Sofy care de altfel, mi-e dragă :), pentru mine e şi mult fior liric, desigur subiectiv... asta pentru că, de curând şi mamei i-au crescut flori în piept... La cât mai multe poeme! Asta arată că sunteți totuși viu!

[Sofia Sincă]

Filosofie antitetică ce surprinde stările și sentimentele poetului, stări angoasante.

Apreciativ poem, dar fără fior liric.

Sofy

[paparuz adrian]

multumesc

[Ioniţă Gabriela]

-un semn de plăcută, plăcută lectură!