de multe ori iarna miroase a fân

proaspãt cosit sub stele

a zile cu rouã-n ochi

a dimineţi în care zboarã luna

cu aripile mele

acest defect de fabricaţie

ştampilat ctc

fãrã niciun termen de conformitate

niciodatã bun

aproape întotdeauna rãstãlmãcit

când alint de coasã

între rãdãcinã şi cer

când întortocheatã rostire

a fulgi

a pãpãdie

a nimic mai mult decât viaţa



zãpezile le întorc spre soare

la…

un fel de atoateştiutor adică

cel care nu-şi mai pune întrebarea

cel care nu mai are îndoialã

nici moarte dar nici viaţã

.........................................

nu-i de mirare floarea nici sufletul care zboarã

din rai în rai prin mii de iaduri

poate doar vina aceasta de a cãuta frumosul

prin mocirlã

cutezanţa de a crede în nuferi

mã lasã însă pradã florilor…

cum nu cred cã ar trebui sã se sfârșească
așa că îţi voi spune poveşti rotunde
din centru spre un viitor centru
niciodatã cu a fost
niciodată cu nu se poate
niciodatã cu niciodatã nu va mai fi
nici măcar cu poate mai sunt şi acum
dealtfel poveştile trãiesc doar prin inima noastrã
la un perpetuum prezent
aşa cã sã nu mai pleci niciodatã
nici în glumã nici pe lunã

după ce-mi culc stelele și-mi învelesc luna cu ce mi-a rãmas din cer

sã nu mã treazeascã privighetorile sau lupii albi

nici roua sã nu-mi cadã peste pleoape

oricum irişii se adapă cu lacrimi

dealtfel în vis viaţa pare mai lesne

ori unde m-am sãturat sã mã trezesc

sau poate pur şi simplu voi fi sclerozat

oricum uit aşa des visele încât mã întreb de pe acum

dacã nu sunt prea bãtrân pentru…

de unde sã încep instrucţia sufletului meu

cu alinierea de la stânga spre veşnicie

sau de la dreapta judecatã spre dincolo

adicã unul lângã niciunul în şir indian

prin gaura aceasta de vierme de mãtase

ascuns în bastonul progresului

resortul fin al nesfârşitului fãrã frecãri inutile

perpetuum mobile între douã mecanisme inutile şi o speranţã

aceastã universalã schimbare spre infinit prin…

de ceva vreme nu mai suport ştirile

îmi e scârbã de televizor și de lumea care se vede

de orbii care oferã ratingul

dar și de durerea care se vinde în prime time

pe post de educaţie copiilor

la naiba cu cna-ul oricum bârfa e sport naţional

mai conteazã dacã trãieşti

când vezi mizeria din viaţa altora te umpli de bucurie

cã mizerie e peste tot

cine sã ofere modele pe canapele pestriţe…

am presat totuşi o floarea de colţ lângã una de mãr

şi chiar mã doare fiecare fir de iarbã de sub vis

cum sufãr de golul fiecãrei scoici adusã de lunã

dar ştiu cã port vina pentru toate dezastrele

mai ales pentru cele ratate

de…

am totuși calitatea unui viitor ucigaş în masã

pot elimina cu tandreţe de îndrãgostit

fãrã urã cu delicateţe chiar

toate rãdãcinile care leagã zborul frunzelor

ucid cu rãbdare pãdurea pentru un singur cuib

între timp revolta îmi lãrgeşte atriul drept

cuprinde necuprinsul prin ventriculul stâng

îmbracã tãcerea stelelor în cuvinte

nu întotdeauna coafate sã nu zic despletite

apoi cu un zâmbet meseriaş ascund toatã…

poate cã între douã foste lumi

(într-un anume fel-paralele)

ar fi recurs la trocul cu sufletul de femeie

ar fi putut sã o zideascã pe lilith sau pe eva sau mai ştiu eu pe ce altã minune

ana era oricum deja pãţitã pe-un picior de plai

acolo unde pânã şi mioarele spioneazã iar ciobanii fac reclamã la ”smartphoane”

doar eu nu înţeleg de ce mã dor supernovele

şi nici de ce dracu plâng când cântã greierii

în loc sã-mi vãd de cositul fânului

şi de…

port totuşi prin inimã ceva din liniştea aceea dinaintea rãstignirii

un pic din împãcarea cu patimile dar mã rãzvrãtesc ca un barabas

strig durerile şi îmbrãţişez cu disperare clipa

oricum nu ştiu dacă mi-ar plăcea  veşnicia

dar de cesă nu şlefuiesc iluziile pânã la capãt

doar din vârful muntelui pot vedea cã e loc destul pânã la cer

apoi mut speranţele din mistic spre ludic

e felul meu de a dãltui orizontul în fiecare floare

oricum nu mã vindecã nimeni…

strig asta cerului

şoptesc şi lunii vestea

sã crape în rotirea ei supusã vremelniciei

eu sunt nemuritor

precum punctul din jurul cãruia

se deseneazã infinitul

hei

infinitule

tu eşti nemãrginit pentru cã eu cred asta

şi-ţi…

apoi îmi construiesc piramide-un fel de alt pântec

de unde nicio mumie nu a descoperit veșnicia

............................................

recunosc că mi-ar fi fost mai aproape focul

decât lichidul acesta amniotic care face albastru cerul

iar dacă din poziția de fetus mă biciuește lumina

la întoarcerea în matricea sufletului va fi totuși singura mângâiere

............................................

oricum monumentele nu fac altceva decât să astupe…

prin care îmi trec oasele spre veşnica amintire

oricum nu existã destule înfrângeri

pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodatã

nici destule bulevarde ale biruinţei

pe care sã mãrşãluiascã descompunãtorii de eroi

doar o albã cãrare între douã nopţi şi o scarã

pe care sã ne coboare din neant când visele când roua când cine mai ştie ce blestem

uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere

..................................................…

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut

nu-mi las nici umbra sã facã contra-apelul

doar îmi sãrut iarba aceasta verde care se înclinã

la trecerea mea prin viaţã

de parcã mi-ar şti pasul

de parcã mi-ar ierta coasa

de parcã mi-ar fi ascultat visele din vis

şi atunci când îmbrãţişam cerul

dar şi atunci când mã înveleam cu pãmântul

şi când te ţineam în braţe

dar şi când îl cãutam pe dumnezeu

alergând dupã fluturi alergând dupã…

cu forme perfecte

o sã torn inima într-un cub

sã fie de sticlã

cristalul e prea sofisticat

şi oricum nu o folosesc la şampanie

beau doar amar



şi lumea

da

toatã lumea

sã fie logicã

sã nu mã pot ascunde

nici în spaţii punctate

nici în golul fãrã leac dintre douã puncte

acolo unde nici o dreaptã nu va fi razã

niciunui cer

umil

precum o diagonalã…

nu am o ordine anume nici prioritati

nici mãcar un plan de investitii

pot spune cã sunt lipsit de resurse

nu negociez imperii galactice

mã ocup doar cu universurile nenãscute

cumpãr neant

ador sã adun haos

dar risipesc cu generozitate lumina

o împart pe iluzii

nãscocesc infinituri infinite dintr-un punct

prin simpla închidere de ochi

nu refuz niciun fluture când vine vorba de o…

doar o datã a ars cu toate bomboanele cu toatã bucuria

nu a mai rămas nimic doar lacrimi şi teamã

un motan încãlţat în cizmuliţe roșii tavanul negru perdeaua arsã

nici măcar cerul nu mai încãpea în ochii mei

crãciunul era interzis şi naşterea şi învierea se fãceau subversiv

dumnezeu era…

monoton precum o zãpadã veşnicã

parcã din ce în ce mai ireal

cobor ca dintr-un vis

tot aşa cum din singurãtate în singurãtate

prin fiecare nouã naştere caut eternitatea

când prin mine trec doar clipe

din ce nu am trãit

din ce nu mai vreau sã trãiesc

greşelile au însã damblaua sã se repete

ca şi moartea ca mai ştiu eu ce altã crudã realitate

abia crescutã dintr-un…

nu am nimic de învãţat

exemplele mã deruteazã

complic trãirea cu de ce-uri

pierd visele prin educaţie

învãţ cum sã mã abţin

cum sã nu trãiesc

cum sã devin cetãţean plãtitor de taxe

cum este decent sã nu fiu natural

sã mã ruşinez de trup

sã alung spiritul

sã torn viaţa în forme rigide

sã o învelesc în plastic

.....................................

la urma…

mã întind cu sufletul sub cer

ascult fiecare stea cântã

prin inima mea trec supernove

le scriu ca pe un letopiseț

oricât m-aş strãdui cuvintele par albe

mici

nu le pot dãrui culoarea

nici explozia

infinita ardere energiile

întunericul de dupã

cãrarea dintre lumi

misterul trist al fericirii

.....................................

nu scutur stele locuiesc…