Mă doare că nu ştiu nimic de tine,

Că nu te-arăţi pe niciun drum de vis.

Vreau să te-aud spunând atât: Mi-e bine!

Încă nu m-a-nghiţit niciun abis!

Nu am ales să-mi pese, dar îmi pasă,

Chiar dacă între noi puţin a fost!

Iar ploaia asta multe dâre lasă

Şi-mi pedepseşte lutul fără rost.

Nicio sămânţă n-a-ncolţit de-o vreme,

Numai prăpăstii au căzut de sus

Şi-au pus amprente-absurde pe…

Pe râul şansei n-au mai curs cuvinte.

Am obosit să tot privesc în jos,

Să şterg de ceţuri gândul ce se minte

Că-n lumea ta e totul mai frumos,

Că râzi şi-mbrăţişezi în orice clipă

Culori de tihnă şi de împlinire

Şi rupi din continente de risipă

Atâţia paşi rotunzi de fericire.

Eu ştiu că nu ţi-am fost numai o sete

Cum nu mi-ai fost nici tu numai o toană

(Nu scrii istorii ca să se repete

Şi nu îţi…

Cum să mai număr stele? Fără tine

Iar cerul meu de vise e smolit.

Şi umbre-n haite rătăcesc prin mine

Vânând depresii-n gândul amorţit.

Nu pot să ard în nicio vâlvătaie.

Fără iubirea ta nu-nsemn nimic!

Povara de tăcere mă-ncovoaie

Şi trupul mi se face tot mai mic.

Şi cum să strig? Mi-e glasu-o sfâşiere

Cuvintele-n rostire-au împietrit

De când nu le-am udat cu mângâiere

Seminţele de râs ne-au…

Cândva ţi-am spus că sunt stea căzătoare.

Pe cerul tău am luminat intens

Un vis brodat cu linişte de mare.

Să crezi în noi e poate un nonsens:

Tu umbră, eu o rază călătoare

Cu timpul scrijelit de limitări

Ne-am spus poveşti pe-un val de întâmplare

Ne-am mângâiat pe răni, pe aşteptări

Şi-am picurat atâta duioşie

În zâmbete ce se scriau cu dor

Rostogolind prin praf de fantezie

Atâtea încercări…

Trec stoluri de cuvinte peste lume

Migrând spre ţări de vis în gânduri noi.

Cât le-am privit şi ne-am strigat pe nume

Am împărţit comorile la doi.

Prin lanuri de-nţeles numai de mână

Am alergat o vreme amândoi.

Nimic din jur nu prevestea furtună

Şi n-amintea de vânturi sau de ploi,

Până-ntr-o zi când am lăsat tăcerea

Ca să strecoare umbre şi-ntrebări.

S-a şters din anotimpuri mângâierea

Şi de pe…

Am hotărât să nu-ţi mai ning cuvinte!

E lumea mea împinsă în genuni.

Mâinile cui mai pot să mă alinte?

Cum mai zâmbeşti ştiind că rup furtuni,

Din streşinile cuibului de vise

Şindrile albe? Urme de grafit

Pe foi de gânduri, de curând rescrise

Le smulge vântul drumului cotit.

Şi-n ochii cui să-mi oglindesc pustiul

Dacă ai tăi spre alte zări privesc?

S-a veştejit în ramă auriul

Acelui zbor în doi,…

Ţi-am spus poate prea rar cât te iubesc

Şi doar sporadic că mi-e dor de tine!

Credeam că simţi şi fără să-ţi vorbesc

Cât anotimp de drag rodeşte-n mine,

Cât zbor înmugureşte-n aripi noi

Când ochii tăi încercuiesc lumină

În oaza mea-nverzită-n gând de ploi,

Minată cu seminţe de verbină,

Cât răsărit veghează să zâmbeşti

În orice vis şi-n orice întâmplare.

Credeam că ştii, că-ţi sunt şi că îmi…

Nu-ţi cer nimic! De-azi o să-ţi tac în toate!

Îmi iau doar haina umbrei şi mă duc.

Bifez pe hartă căi nenumărate

Şi totuşi nu ştiu încotro s-apuc:

Spre sud e înc-o mare de crispare,

Spre nord, doar stânci, crestate de-ntâmplări

Cu iz de vechi, rostogolite-n sare

Şi-alte năvoade fără-mbrăţişări.

Din vest adie-un vânt de poezie.

Pe la răscruci se-aşează alţi pribegi

Ce caută un strop de armonie

Şi…

Priveam în jos şi cerul se-ngustase

În ochii mei cu pleoape de crispări.

În cuib de gând, rutina adunase

Doar iarbă răvăşită de plecări.

Nimic din jur nu-mi mai trezea surâsul

Iar umbra-mi de zăpadă tremura,

Barajul ce zăgăzuise plânsul

Se năruise…  Frigul aiura

Şi se-nteţea în trupul înserării

Un vânt de dor, năvalnic şi rotund

Mă înveleam cu haina nerăbdării

S-ajung la tine şi să mă…

Când o vioară-şi tânguie tăcerea,

Arcuşul rupt  trădează resemnări,

În partituri se-nghesuie durerea

Unor înalte note de plecări.

Diezi absurzi se-agaţă de cuvinte,

Solfegiezi fără să înţelegi

Că muzica e (dacă nu se simte)

Doar zgomotul de fond ce îl dezlegi

Şi umpli portative de eresuri,

De semitonuri oarbe, prescurtări,

De-accente ascuţite pe-nţelesuri

Şi de pătrimi ridate-n…

Cât timp ne suntem oaza de iubire

Iar zorii ne găsesc îmbrăţişaţi

În gând, în vis, în dor sau amintire

Comorile-s în noi! Suntem bogaţi!

De mână-n labirinturi de-ntrebare

Şi tot de mână prin păduri de cer

Ne îmbăiem poveştile-n culoare

Uitând de gri, de frig, de efemer.

Se-accentuează zborurile pare,

Braţe de cântec iarăşi se deschid,

Se cuibăreşte sufletu-n visare,

Pe frunţi de linişti nu e niciun…

Sunt iar pe valul care închistează!

Pe lumea înrămată cu-ntrebări,

Nu plouă-a sens, nici nu se-nseninează

Iar ceru-i tatuat cu întristări.

În stoluri mari vin umbre să mă vadă

Cum merg pe ape tulburi de cuvânt,

Cum din poveşti pe rând mi se deznoadă

Atâtea plăsmuiri, „vânări de vânt”

Şi-aşez în acolade doar negaţii.

Când în răspunsuri mă aştepţi, mă pierd

În reinterpretări şi-n…

în crescendo pe corzile dorinţei

de cealaltă parte a curcubeului

semitonuri algice

forfecând tot mai des cu indispoziţii
portative alterate de gând

tempo-uri variate

tehnici elementare de respiraţie

pe o rută eliptică de noi

în acelaşi interval de nelinişti

suită de bemoli şi diezi exaltaţi

într-o nocturnă de vânt 

Mi-ai scris şi azi pe-o frunză argintată

Alt gând robit de dor şi întâmplare.

M-ai căutat…Privirea încordată

Nu m-a zărit pictând pe nicio zare.

Mi-au dispărut potecile din vise,

Culorile au fuzionat tacit,

Penelu-i rupt iar porţile închise

Lasă vederii urme de grafit.

S-au frânt copacii noştri de lumină

Sub vânturi aspre, reci, de nerostire,

S-a aşternut iar bezna pe grădină

Şi-au putrezit…

Ne-am întâlnit pe-o prispă solitară.

N-am tresărit atunci când m-ai privit!

Şi n-am listat chemări! Până-ntr-o seară

Când mi-ai aprins un vis şi ţi-am zâmbit.

Pe râul dintre noi au curs cuvinte

Fără cascade-nalte de tăceri.

Învolburai aducerile-aminte

Din lutul fin, brăzdat de mângâieri

Rostogolind iar bulgări de lumină

Mereu, dinspre apus spre răsărit.

Şi nicio umbră roasă de rugină

Nu se plia pe…

chiar înainte ca furtuna erorilor

să acopere cu zgomot de fond

cântecul sirenelor îndrăgostite

de mateloţii motivelor

când pe vârfuri de val

se brodau încă drumuri cu zâmbet

pentru cunoscători

ai rămas

apoi apele s-au despărţit de uscat

în zarea înroşită de fulgerele emoţiilor

s-au deşirat umbrele

o vreme cât o magie-nflorită

în ochii poveştilor

ne-am împletit în albe torsade…

Mai viscoleşte în închipuire,

Se-abat ninsori de zbucium peste lut

Şi-un vânt ciobit în zimţi de amintire

Rupe fâşii din cerul descusut.

Cobor şi urc desculţă-aceeaşi scară

S-agăţ de streşini albe-acelaşi vis!

Zâmbesc chiar dacă umbre mă-nconjoară

Iar ceru-i parcă tot întredeschis.

Se-aprind lumini de gând în depărtare.

E cineva pe drumul de-nceput…

În iarna mea păşeşti…

E încă iarnă multă în cuvinte,

Mai huzureşte crivăţul prin gând

Mă îmboldesc aducerile-aminte

Să-ţi scriu pe visul vechi un ultim rând,

Cu dor aldin, robit de neputinţă

Că nu ţi-am fost cât aş fi vrut să-ţi fiu!

Am acceptat a frigului sentinţă

Şi-am navigat spre rai mult prea târziu.

Se închisese fanta între ceruri,

Tuna a resemnare-n depărtări,

Iar luntrea mea se legăna a geruri

Despăturind…

scări invizibile pentru alţii

ori de câte ori ne folosim

pârghiile cunoaşterii

ca să găsim lumina potrivită

chiar şi pentru cea mai firavă tulpină

de cuvânt

din generozitate (nedisimulată?!)

nemuritorul Sisif

a avut grijă

să lase pentru fiecare dintre noi

la poarta provocării

câte-un anotimp de risipă

un ambitus extrem între grav şi înalt

şi o stâncă de gând

De-atâtea ori mi-am implorat tăcerea

Să nu-mi mai deseneze-n praf poteci,

Să netezească griul la vederea

Pasului tău de gând, atunci când treci

Să-ţi fluieri întâmplarea-n lan de vise,

Haita de umbre să mi-o-ntorci din drum.

C-un singur gest, în braţele-mi deschise

S-ar cuibări al liniştii parfum!

De nu m-aş rezema mereu de teamă

Şi de-aş avea curaj să-ţi spun ce simt

N-aş mai transcrie iar în…