pare o zi obișnuită…

după ultimul atentat

teroriștii au plecat la băi

mimând dureri de șale

lăcătuși de circumstanță blochează

ușile batante ale crizei

cu brexit nevrotic de unică folosință

cuvântul interbelic stă ca pe ace

în dicționare

trenuri vlăguite

șuieră peste scaieții bărăganului

cântece pionierești

pare o zi obișnuită...

inocente mimoze de asfalt

probează escarpeni…

Poetului Mircea Dinescu, cu reverență!

Chelnerii dorm, toții sfinții* zac sub masă,

Eu bat, blazat, în piuă, politica-mujdei,

Moartea citi ziarul și o zbughi la coasă,

Iar Pleșu mă așteaptă, de-o oră, la Bordei.

I-am copt, că-i pofticios, o tavă de eclere;

El zise două – să-și pună pofta-n cui!

Nu e destul? Și-apoi... am eu o părere,

Cum că le-ar da, momeală, îngerilor lui.

Chiar ieri îi povesteam…

(pantum)

Insomniace lire tresar, șoptind cuvinte.

Vis verde se prelinge în alb ecou, tiptil,

Păuni de ploi cad ritmic, peonic ori dactil,

În târguri se vând lauri, iubiri și jurăminte.

Vis verde se prelinge în alb ecou, tiptil,

Uitări fluieră vântul, când își aduce-aminte.

În târguri se vând lauri, iubiri și jurăminte,

Se furișează lacrimi sub măști de vodevil.

Uitări fluieră vântul când își…

De ce-aş spori c-un mugur

pădurea-n primăvară,

când scrisă-i toată frunza

mereu, întâia oară,

țesută-n spată deasă

pe-albume de smarald,

hrănind cu ochi de rouă

setoșii ochi ce ard

mirați, taina fecundă?

Dar algelor din prund,

la ce folos lumina

sticlind a verde crud,

când…

Cu gâlci, slăbit  și sceptic de-atât urlat la lună,

Se-namorase lupul, subit, de o cătrună.

Prea-lunga serenadă i-a cam tocit spondeul,

Triftongii o luau (uu!) razna, dorind să-i cânte-n strună.…

am prins un loc în față

la paradă

tălpile reci încet se tot afundă

în glodul lunecos

ca o reptilă

profit de șansă 

n-am ochi și nu am milă

pentru cel care

în ultima secundă

cu pas rotund de melc

încearcă să răzbată

prin zidul viu

vibrând a nerăbdare

să fluiere sau să arunce-o floare

în caravanele ce curg

trase de fluturi

sub cnuturi mânuite de…

la început
a fost mirarea…
o,
senina, rotunda
inocenta crăiasă
din turnul-alfabetar
a,
înțelegerea
a venit mult mai târziu
rănită-n lungi războaie
și veșnică vasală
circumspectului
e;
la năvălirea cernelii
ehei...
cuvântul,
deja băiețandru,
otrăvise izvoarele
pârjolise ogoarele
spânzurase noima-n plop
și se lungise, nud,
cu mâinile sub cap,
la soare.

Tot mai plin este minciogul;

Viu puhoi, duhori de sânge,

Plevușca sare năvodul,

Valuri seci mugesc, nătânge.

Sub coasta de carne suptă,

Crocodilii sapă cuiburi,

Urlă tactici noi de luptă,

Amirali de ape tulburi.

Arcă nu-i, nu-s nici corăbii,

Lemnul e învins de cari.

Vulturii, învinși de vrăbii,

Jinduiesc la peștii mari.

Frunzele-au pierdut pecetea

Verdelui și-al manei rod,

Din izvor…

(parodie/pastișă după Adio! La București, de Mircea Cărtărescu)*

ne-am cunoscut într-o joi

la cenaclul de luni

îți scăpărau irișii de mangustă

desenați sub fruntea-ți îngustă

la fiecare diamant

expirat odată cu damful de carpați

fără filtru

tu mi-ai cerut un litru

ce rost avea să-ți explic

că aerul cu diamante nu se măsoară

cu damigeana ci cu nobelu’

vai de capul tău platinat cu londa…

apusul – vameș hoț

a dijmuit văpaia

mușcatelor

răsfrântă-n murmur cast

de rugăciune

din icoanele

chenăruite-n sălcii

zâmbesc ochii sfinților

peste odăi aromite

boltite

în dulceața cuminte-a gutuii

tropot de picioare mici

bocnite…

pe prispa stâlpită-n borangicuri

mâini albe

fără trup

intind covrigi rumeni

umbrelor pe zăpadă

Crăciun…

vin vulturii nopții

vin vulturi

strigam

amurgu-i descântă

în dulceață de lied

aștern pagini albe

pe cuvântul beteag

speranțe dospite

în clondire de vid

țip mirări pe găvane de ceață

vin vulturi

vin vulturi

au dâre pe clonț

de timp sfârtecat

și stârvuri de oră

în gheare

nisip de alhambre

în ochiul holbat

cât catran risipit peste vară

                *

gonită de tunet

stă…

Luată cu lenea

uitasem la foc mic

o lacrimă-aromită

în scorțișoara propriei iluzii

Penumbra

punea coarne luminii

maimuțărind haloul

din franjuri ai selenei

O lebădă în pijamale albe

cârpea cu sete

sub ochiul indiscret al unei sălcii

blestem străvechi…

Cââât?!

Îmi suflec pe loc

neclintirile

risipirile

poticnirile

mai sus

de cotul dureros

al ultimei…

Un om leneș, dar mândru, ca un curcan moțat

Trăia, demult, odată, în margine de sat

Și, într-o zi, dând gata absintul din pahar

Îi năzări că-i musai să-și cumpere-un măgar.

„La ce-i bună recolta de orz sau de hamei

De n-ai cu ce, pe toată, acasă să o iei?

O cară ea, nevasta, da'-i gârbovită tare,

Nici trei saci cumsecade nu duce pe spinare”.

Își numără cu grijă bănuții din șerpar

Dar nu avea, sărmanul, nici pentru un…

(parodie după „De-abia plecaseși” de Tudor Arghezi)*

Vorbea întruna. Eu îl rugam să tacă.

Când l-am văzut în ușă, cu tolbă și cu geacă,

Gândeam că vrea să-mi vândă vro marfă mai de soi.

Plutea, în casa-scării, vag iz de usturoi.…