Călătorie sprâncenată, fată!

[Ana C. Ronescu]

(parodie/pastișă după Adio! La București, de Mircea Cărtărescu)*

ne-am cunoscut într-o joi
la cenaclul de luni
îți scăpărau irișii de mangustă
desenați sub fruntea-ți îngustă
la fiecare diamant
expirat odată cu damful de carpați
fără filtru
tu mi-ai cerut un litru
ce rost avea să-ți explic
că aerul cu diamante nu se măsoară
cu damigeana ci cu nobelu’
vai de capul tău platinat cu londa nr 2
dar te-am iubit fată
ți-amintești când pe magheru
eram doar noi
lactobarul de lângă nottara
își trăsese obloanele
mi-e foame mi-ai zis
și mie ți-am răspuns
atunci am realizat că
ești sufletul meu pereche
îți probam pantofii guban
mă făceau mai urban ba chiar

orbitor
doar încăpățânarea ta
de-a-mi repeta
că doar levantul mă prinde
m-a proiectat în viitor
despărțirea a fost dureroasă
dar necesară
precum câmpul magnetic al unui
solenoid
te-am lăsat în stația de tramvai
în pantelimon
era seara de revelion
cele trei taxiuri ale bucureștilor
erau ocupate

toate
Adio!
să-mi treacă de dor
voi înălța zepeline
peste piața obor

ps: o bulină rea a-nghițit nottara. Na!

 * Mircea Cărtărescu „Adio! La București”

un timp am fost atât de apropiaţi amândoi
încât îmi aminteam episoade din copilăria ta
şi visam visele tale
şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala
eu schimbam feţe – feţe…
un timp am fost atât de fericiţi amândoi
încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă
şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire
decât marile descoperiri geografice.
şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei
magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj
cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi
măturau asfaltul în faţa noastră
şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului
în dreptul teatrului foarte mic
şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi…
dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant
te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?
de-acum patina timpului aproape-a virat
pe patinoarul părului tău patinat.
adio!
adio!
Adio!
la revedere, dragoste, în toamna aceasta!
de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare
ca să ne asigure o existenţă decentă.
vreau să-ţi mai spun
că aseară s-a prăbuşit de singurătate
romarta copiilor.

[Ana C. Ronescu]

Vă mulțumesc, prea-bună preoteasă a zeului păgân numit cuvânt! 

Cu drag și recunoștință! 

[chindea maria elena]

”Bătutul câmpiilor” metaforic - este terenul de joacă al celor mobili în gândire, cărora le place să schimbe filtrele preexistente, sau tușele, sau rama - dând altă vibrație întregului, tabloului... Așa făcu și Tătuca când își expansionă Conștiința în energie manifestată.... cu iubire și umor! ...... Creator de..... noi, scântei ale Minții Lui, ne jucăm asemeni Lui (la scara noastră) și ne placeeeee............ 

Cu drag.

[Ana C. Ronescu]

Doamna Chindea Maria Elena - o bucurie prezența dumneavoastră! 

Am corectat cuvântul, mulțumesc!

Am „împrumutat” de la autor doar contextul, în rest... am bătut câmpii. :)

[Ana C. Ronescu]

Domnule da Coza, am corectat. Mulțumesc!

Dacă dumneavoastră spuneți că este o pastișă - așa să-i rămână numele! :)

[Ana C. Ronescu]

Doamna Sofy, de fapt pastișa/parodia mea a fost inspirată de o frază a poetului (pe care, de altfel, îl admir câteodată): „Postmodernul nu creează, ci mimează, ia în derâdere, fantazează” - M. Cărtărescu, „Postmodernismul românesc”, Ed. Humanitas, 1999. 

Pentru cuvintele de apreciere și faptul că v-ați amuzat citindu-mă, infinite mulțumiri! :

[Ana C. Ronescu]

Mulțumesc, Mihaela! Și mie mi-e drag să te citesc!

[Ana C. Ronescu]

Camelia, mulțumesc! Un an plin cu bucurii și poezie! :)

[Ana C. Ronescu]

Mulțumesc, doamna Valeria Merca! Mă bucur dacă v-am făcut să zâmbiți. :)

[chindea maria elena]

”adunci” - chiar pastișă sau paradie, aici sigur e greșeală de tastare! Savuroasă scriere - dar cred că poate exista de sine stătător, fără poema ce ți-a provocat jerba de ironii! Felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

precum câmpul magnetic al unui/ solenoid 

Inteligență, umor... însă, consider eu, prin faptul că ai păstrat subiectul metapoeziei, nu ai realizat o parodie, ci mai mult o pastișă.

da Coza