CERUL DE SUB TĂLPI
Ploaia,ah, ploaia este lirică până în măduva oaselor!
Ea nu se trage, ca multe altele, de la Râm, ci din neamul
ceresc al norilor.Părinţii plcăturilor de ploaie, norii,grămadă,
îmbrăţişaţi sau ţinându-se de mână, sunt cu o palmă mai aproape
de călcâiele lui Dumnezeu.Bălţile de pe caldarâm sau de pe maidan
ar trebui să fie, şi chiar sunt!,petece sfinte,documente cereşti
ştampilate de spiritul divin.Călcând, ştrengăreşte sau de nevoie, prin bălţi,noi profanăm cerul.Banalele băltoace sunt veritabile biblii de picături, ciorchini de îngeri, lecţii de înţelepciune la margine de drum.
Tălpile noastre analfabete, târâte prin aluatul nedospit al gâldaielor,
devin, instantaneu, clerici, patriarhi şi mucenici.
Ploaia este cea mai frumoasă şi cea mai înaltă biserică
sprijinită pe lungi fire de mir, de ambrozie şi de nectar.
Udându-ne, roua curcubeică ne sanctifică micimea şi ne
nemureşte murirea.Dând fuga să ne uscăm hainele,
ne lepădăm, fără să ne dăm seama, de Dumnezeu.
Pentru bietul om de sub vreme şi vremuri, ploaia este cea
mai caldă religie,mană cerească şi mână de ajutor
întinsă de cer către boţul de humă.Miere intraductibilă pe limba
muritorească, ea este, pe înţelesul tuturor, duh torenţial,
în faţa căruia trebuie să ne închinăm, în miezul căruia
trebuie să ne închinăm, să ne închinăm,să ne închinăm…
Janet Nică
La mulți ani iubiți de noroc!
La mulți ani!
La mulți ani!
La mulți ani!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor