că are un impuls adulter

când penetrează bula aurie

ce porneşte de la creier

şi ajunge pe hârtia albastră

încât inima cu pixul în mână

devine dependentă

de binele simţit

despre poet poţi spune

că el este talpa ţării

din el izvorăşte Dunărea

şi-n el se revarsă

iubitorii de lucruri noi

se înghesuie să privească

scrisul lui mărunt

literele conice

ortografia ca o…

ce vor sosi

pentru a-ţi bate cuiele tăcerii în coastă

îngerul tău va privi indiferent

se va ataşa doar de câteva gânduri

care exersează jocul vieţii

exprimate prin câteva plombe puse

în găurile zilelor ce ripostează

măcinate în interior până la nerv

sub crucea adevărului răstignit

vai celor aflaţi sub stratul lor de ozon

acceptând rolul absurd

pe care bătrânele doamne

îl consemnează în carnetul…

cineva mi-a stricat soneria

de la poarta lucrurilor permise

verdele mişcat pe geam

îmbracă haina întoarsă

pe dosul întâmplărilor

ce stăruie în misterul lor

dintre toate gesturile

profund înmiresmate

aleg intenţia cu strigătul alb

de înger văzut la geamul fiinţei

violoniştii gândului însoţitor

compun o melodie de extremă senzaţie

care se lăcomeşte la trăirea mea

felul retoric de-a mă…

gândurile noastre

fac contact de nuanţă

şi electrocutează

clipa carbonizată

nu poate recunoaşte  împrumutul inimii făcut

imaterialitatea aşezată ca o coroniţă pe frunte

apăsarea ei de înger

intrat în rondul gândurilor de noapte

cum să scap de numărătoarea inversă

care se ascunde după zidurile cetăţii

pentru a nu fi identificată

cum să fac chipului loc de tăcere

la pieptul lumii

când toate…

duci acasă

cumpărăturile anilor

aşezându-le pe diferite rafturi

în simetrie de duminica

atunci când negrul devine alb

iar viaţa ta 

se încrucişează cu viaţa mea

adunând în mâna destinului

interese comune

iei pastila timpului

la sfert

cu un unghi al cotului strâns

pe-o impresie fericită

sau nu

depinde în ce poziţie te aşezi

pe singura pernă albastră

cea de…

uneori te declari pasăre

atunci când te simţi fără păcat

şi vrei să zbori

împărţind aceeaşi înălţime 

şi înspicare

cu cerul

apariţia măiastră

marca Brâncuşi

este o componetă a fericirii ţintă

în care unii trag

cu săgeata inspiraţiei boantă

atunci când nu-i vede nimeni

de unde şi concluzia că toată încercarea

e un cuib de viespi

care stârnite

vor decima iluzia

cum să cazi de acord cu soarta

fără să-i şifonezi fustele

fără să te dai în grija ei de mamă vitregă

cum poţi face diferenţa

când ziua de mâine nu te mai ajută

singurul lucru bun te îngroapă de viu

între alte o mie de gânduri

cum îşi îngroapă albinele trântorii

fără ca cineva să-i întrebe

care le-a fost rostul pe pământ

nu poţi trece puntea

balansul e prea mare

nimeni nu-şi asumă rostul de bun…

când m-ai văzut

nu eram eu

era prima şi cea mai frumoasă mască

a pustiei

o învăţam cum să zâmbească

cum să-şi apere prezentul

de atacul energetic al altui zâmbet

şi totuşi credem în inima omului

în matematica lui solară

în steaua-i mijită de după zgârâie-nori

credem în Dumnzeul lui

veşnic întors cu faţa la treburile sale

în cerul pus între virgule

ca între badyguarzi

de care nu…

simţi între cuvinte

câţiva apostoli

şi câţiva şacali

ce dau sens imaginaţiei

îngeri derbedei

care visează

femei cu gust de zmeură

plimbându-se prin păduri lirice

cu sutiene (din metafore) căzute

cei câţiva nasturi de la miezul nopţii

descheiaţi

când fiecare se leapădă de satana

şi îşi depune viaţa în conturi secrete

cine să-i tragă fermoarul 

să strângă haina

plină de stejari şi…

unii smulg din ei

câteva sentimente

le numără degete

să fie neaparat zece

şi să fie toamnă

să fie inspita unui mâine

pentru toată viaţa

alţii se rânduiesc

pe viteze de reacţie

însă doar tu

reuşeşti să calci

capul viperei

şi ei nu

doar tu reuşeşti

să-ţi faci temele vieţii

şi ei nu

pe tine te salvează

malul unui gând

iar pe ei nu

pe tine nu te…

nu e prezent prezentul meu

e în clemenţă o eroare

nubil cuvântul de onoare

mimând culori de curcubeu

mătasea firii e prea moale

erorile ce-o văd, alunecoase

în apele ce gâlgâie spumoase

cum vinul nou

în damigene goale

un strigăt ca o rimă pătimaşă

mai scoate-un înger bleu

de sub cămaşă

2006, mangalia

câte zile am 

toţi având mila mea

a faptelor mele

măsurându-mi înălţimea din ochi

şi ceva în plus

mai fideli decât propria-mi inimă

şi mai cunoscuţi decât orice text de iubire scris

cu cerneala tinereţii

am atâţia dumnezei

într-unul singur

pentru tot ce mă înconjoară

şi mi se aşază pe creştet

cum palma de mângâiere

a tot ce ne este dat să cunoaştem

în clipele bune

rostul…

pentru felul cum se copilăresc în cuvânt

îl distorsionează

în mii de feluri jucăuşo-tragice

după cum li se dictează textul

stând ei aşa mititei

în ochii Domnului

pentru esenţele lumii

puse în poeme

în locurile unde nu se produc

mutaţii genetice

ci se conservă totul

în aripa unui vis

pentru felul cum berzele poemelor

îşi fac cuib

pe acoperişul inimii lor

unde ar putea cădea…

oricine îşi apropie buzele

de femeia-nai

scoate un sunet perfid de frumos

ce croşetează zile şi nopţi

de sunete muzicale

făcându-vă melomani 

ceea ce înseamnă

mai mult decât o închisoare 

înseamnă un imperiu de întâmplări

intrat în ochiul albastru

pentru a-i căuta punctul slab

unii orchestratori spun

că ar fi nevoie de femeia-nai

pentru a-şi întemeia orchestra ideală

încât după un număr…

te simţi în lanul de grâu

un bob singuratic

oare cine ar putea fi morarul

care să te păzească

pentru ca nimeni să nu te fure la cântar

măsurătoarea să fie dreaptă

strigi şi strigătul se preface în săgeată

ţinta se preface în pasăre

pasărea într-un pol îndepărtat

însoţitoarele de bord în picături de ploaie

cine să şteargă bordul

cu o năframă de stele

cel ce dă exemplul

poate fi o…

nu există rai dovedit

care să nu-ţi dea

ordinea lucrurilor cuviincioase

în carouri şi cercuri

pentru a te putea proteja

cu tot neamul tău de cuvinte

aşa mişel cum îl consideri uneori

când nu îţi dă veştile cele rele

dorind să te apere de tine

în momentul când îţi pregăteşti pe casa lui

săritura în adâncime

acolo unde toţi lasă câte un element de sacrificiu

iar tu vrei să îţi măreşti cota de…

trecem unul pe lângă altul de zeci de ani

prin aceeaşi lume

decojim aceleaşi idei

ridicăm etaje de idealuri

folosim acelaşi tip de verde

cel din miezul zilei

simţim pe trup

acelaşi negru-vampir

de la miezul nopţii

ai trecut pe strada mea de mii de ori

luminând precum un felinar

eu mi-am ferit ochii

am aşezat doar cartea

cu poemele lui Jacques Prevert

în lumina cea mai…

văd în ochii tăi un magazin cu jucării

pentru îngerii care se joacă de-a spidermanii

de-a Elsa de-a fantomele prin podul castelului

pe acoperişul fierbinte umblă cei trei muşchetari

să prindă Motanul Încălţat

pentru a salva onoarea

Albei ca Zăpada

şi pentru a-i demasca pe cei şapte pitici

mari consumatori de ecstazy 

care ne drogau  cândva şi pe noi

cu frumuseţea

în colţul magazinului

câteva jucării…

trec pe lângă caii buieştri ai timpului

înşeuaţi de generaţiile

ce nu s-au plâns niciodată

de alfabetul iubirii

cu greu însuşit

din care viguroase expresii

au sărit din vagoane

s-au pierdut în noapte

întâmplarea cu gând de aur amintită

indică trăirea bănuită de narcisim

lumina strigată

îl scoate pe niciodată din închisoarea negării

ochii căprui îşi amintesc cele văzute

şi mult împuţinate în voinţa…

eşti un poem în lucru

mereu în lucru

pentru tine bat clopotele

profesoarele te scot în faţa clasei

iar tu transpiri

făcând în palmă bătături de nelinişte

tabelele cu priorităţi te asumă şi te înrămează

ca pe o pânză de Cezanne

prioritatea de dreapta îţi dă viziune

prioritatea de stânga indică harta inimii

desfăşurată în toate anotimpurile

însă tu nu eşti pregătit

să te eliberezi de mine

prin inelul…