m-a mușcat o algă de picior

când alergam prin maree

să prind luna de mână

steaua ascunsă într-un ghioc

șoptea încetișor a cântec

capricioasă

o pisică de mare

se gudura pe lângă genunchii mei

când Titanicul a deschis somnoros

hublourile și a strănutat

din carcasa șubredă

provocând un flux de informații sterile

care m-au aruncat pe tastele prezentului

despuiată de gânduri

dorințe…

M-am născut la sat

numele nu mi-l aduc aminte

și nici data

când țipătul meu a răzbătut

pentru prima oară

pe ulițele prăfuite

unde o turmă de oi

trecea alene

Părinții mei i-au dat vestea

primarului cu întârziere

și acesta a scris în acte

"născută alaltăieri"

De atunci

pe aceleași ulițe prăfuite

rătăcesc cu pas alene

în mijlocul turmei de altădată

căutându-mi…

Eram aici

în acest pământ roșu galben și albastru

mâinile lui mi-au întrerupt somnul

asprimea lor mi-a fost cea mai blândă mângâiere

Vă privesc și tac

Treceți prin fața unei pietre

fără să auziți murmurul creației

cu genunchii strânși ai fetusului

smuls din pântecul ocrotitor

vă suport nepăsarea

Vă privesc și plâng

Lacrimile apelor închise în piatră

de la începuturi

sunt lacrimile…

Mi-aș pune înserarea să te îmbrace-n stele,

să-ți înflorească luna pe spatele rănit

de-atâta irosire spre minus infinit;

ți-aș îmblânzi cuvântul, înfipt adânc în piele,

ca sângele năvalnic să plece dezrobit

spre orizonturi unde, în rafturile grele,

așteaptă-n cărți uitate poemul adormit.

Mi-aș pune răsăritul să îți pătrundă-n gânduri,

să-ți răscolească ziua cu vraja unui mit,

bolnav de poezie, în vers să te închid;

ți-aș dărui…

Din blocuri pătate de ploi și ninsori,

din parcuri uscate, copaci fără flori,

din râuri secate, gemete, urlet,

din oameni grăbiți, copii fără zâmbet,

din vorbe urâte, injurii, blesteme,

din cărți prăfuite, necazuri, dileme,

din frica de mâine, coșmarul de azi,

din boli și spitale, narcotici, nomazi,

din palme murdare, bătăi, lovituri,

din câini fără lesă, chirii și facturi,

din hoți și atacuri, pistoale, mânie,

din…

prima ninsoare-
adeverință în alb
fără ștampilă

Adina V.

24.01.2018

un salon cu gratii la ferestre

cu rânjete în tencuiala veche

unde mirosul umed al cărămizii

a pus stăpânire peste tot

aici nu se zâmbește

aici se moare

aici se plânge

aici fiecare clipă poate fi ultima

pe fețele brăzdate de ridurile durerii

boala a șters orice lumină

albul murdar a învins

aici nu se zâmbește

pe coridoare se furișează siluete fragile

tencuiala nisipoasă păstrează…

Sfidez înălțimea

de-un zid coșcovit agățat,

lumea, sub mine,

în spate

își cară iar ziua.

Claxoane, mișcare,

vacarm și lătrat.

Ce liniște este aici!

Atât de aproape e cerul,

și norii aceia pufoși,

cu unghia-i zgârii seninul,

plămânii respiră nervoși.

De zid m-am lipit și mi-e bine,

îi simt umezeala în pori,

mi-e rece de mine,

mi-e bine de nori.

Sfidez înălțimea,

tu, lume, mă…

plin de uimire

privea

perfecțiunea femeii

gândurile se loveau

de o pietate necunoscută până acum

renegată cu un fel de ură involuntară

se ascundea în tremurul degetelor

o teamă ciudată

sau poate o emoție

privirile pipăiau cu sfială

formele voluptoase

alunecau pe coapsele arcuite

zăbovind îndelung pe gleznele fine

un freamăt surd răzbătea din ființa lui

inocența aceasta…

Când viscolește iarna peste noi

și mor cuvintele în alfabet,

un te iubesc se pierde-n norii grei

când viscolește iarna peste noi.

Silabele se cern peste-amintiri

topindu-se în stratul de omăt

când viscolește iarna peste noi 

și mor cuvintele în alfabet.

Mi-ești viscolul ce mă împarte-n două,

mi-ești bucurie, dar și întristare,

când pleci, mă doare, și ce tragic plouă

urgia cruntă-a nepăsării tale.

se ia un vis și se taie în două

fiecare bucată se împăturește în cinci

minute și trei secunde

se pune o aparență la fiert

timp de o înserare

apoi se usucă de dor

în dulapul vechi și scorojit

unde se lamentează în șoaptă

sarea și piperul unei relații

Pe mine mă privește în noaptea asta cerul 
și fiecare stea e-o notă dintr-un cânt, 
îmi pare că pământul rescrie-o melopee 
într-un acord firesc, cu degete de vânt.

Pe portativul negru se scurge o cometă –
o lacrimă de foc, un fulger sfâșiat...
Mă sting tăcut în noaptea când mă-nspăimântă cerul
lăsând în urma mea un vers neterminat.



Adina V.

17.10.2017

Dispare derizoriu un anotimp albastru,

de inimă-agățate actinii stau de veghe,

un val cădelnițează liturgic un dezastru

și marea în adâncuri ne-a înghițit, pereche.

Pe frontispiciul vieții inscripții tind să moară

sub amintiri sărate și alge incolore,

e sufletul o umbră în catedrala goală

unde-o clepsidră spartă măsoară timpu-n ore.

Doar marea, metaforic, retroactiv se-agită

într-un balans hipnotic punctat de epitete,

un…

Mi-e frig şi mi-e toamnă, mi-e ger în cuvânt,

Privirile-mi arse se zbat la pământ,

Altarul iubirii, altarul cel sfânt

Se năruie-n lacrimi, se clatină-n vânt.



Trădarea mă muşcă cu colţii de fier

Din carnea ce-ascunde un petic de cer

Născut din speranţe şi vise ce pier,

În noaptea din mine, nimic nu mai sper.



Apar din adâncuri sordide şi cresc

Regrete fictive cu-aspect de firesc,

Mascate în zâmbet în juru-mi zidesc

Capcana uitării…