Pegas

[Adina Speranta]

un copil cu părul creț râde de mine

privește către haina ruptă la poarta ironiei

pălăria am uitat-o pe sperietoarea de stele

care păzește un câmp gol

copilul râde 

buclele părului său creț

se întind spre mine

asemeni medusei

privește-mă

am tălpile rănite

de atâtea câmpuri goale

încă nu știu cât fac unu plus unu

mai așteaptă puțin

copilul râde când un cal de lemn

nechează deasupra unui câmp gol

un alt icar îndrăzneț de o zi

aripile fără pene 

sunt garanția eșecului

fâl tic fâl tac

copilul privește câmpul gol

unde o pălărie a speriat stelele

gongul bate

tic tac

râd

Adina V.

13.03.2018

[Vasilisia Lazăr]

Îmi place, Adina. Frumos și complex!

[Adina Speranta]

Mulțumsc, Ion da Coza :)

Cu stimă!

[Ion Lazăr da Coza]

bang... bang...

O poezie ceva mai complexă. Interesantă.

da Coza

[Adina Speranta]

Mulțumesc, doamna Sofia :) 

Mă bucur mult că vă place, da, este loc de perfectare :) 

Trebuia să las distanța între tic tac-ul de la final, nu se raportează la gong. 

Câmpul gol este un fel de refren al poezie, îl aduc în atenție pentru că este important în mesajul meu. Posibil să reduc apariția lui, totuși. Mulțumesc pentru sfaturi. 

Cu același drag! :) 

[Sofia Sincă]

Complexul de inutilitate de golire bântuie prin sufletul autoarei. Un  poem mult mai bun, decât restul, dintre ale tale, pe care le-am citit eu, însă și aici mai există loc de perfectare. Dar unde nu există?... :))

Ex: prea multe, câmpuri goale, de-a lungul poemului, chiar dacă, vorba este despre ele. Se poate exprima altfel.

Apoi, dacă acea onomatopee, fâl tic fâl tac, mai merge, ultima nu merge deloc. În primul rând un gong nu face tic-tac și e mult pentru a doua onomatopee într-un poem de o tristețe dezolantă, la o distanță de două versuri.

Sunt metafore care mi-au plăcut mult, cum ar fi: pălăria am uitat-o pe sperietoarea de stele/care păzește un câmp gol.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi