Cresc bălării înalte pe stelele pitice,
Se înmulțesc ciulinii polenizați în zgură.
Smulgi ghimpele din talpă? Destui vor să-l ridice
Să ți-l împlânte iute, în inimă, cu ură.
Ce-atâta fandoseală? Himeră e durerea
Privită, prin binoclu, lungit alene-n stal.
Tristețea-i vine măștii ca fagurelui mierea,
Riști crinolinei tivul dacă valsezi, la bal.
Câlți moi de carpe diem rânjesc, murdar, nădejdii;
Se-aude, din…
ContinuareAdăugat de Ana C. Ronescu la Noiembrie 3, 2017 la 2:30pm — 20 Comentarii
întâi a înălțat căruței șui loitre…
mai da din când în când târcoale pe tarla
anticipa
precum îndrăgostitul primul geamăt
aburii calzi ieșind din turta frântă
își pregătise tainic și hainele de nuntă……
ContinuareAdăugat de Ana C. Ronescu la Octombrie 19, 2017 la 2:00pm — 9 Comentarii
Nu balta e albastră, ci freamătul din undă
Ce reazemă,-ntre maluri, al aurorei strai
Peste străfunduri groase de mâluri, ce abundă
De mormoloci și râme, viu dens și putregai.
Pe șevalet, urzelii, scânteia-i bate-n creștet,
Altfel, în van ofranda sfioasei flori de in.
Ar putrezi, pătate, ca-ntr-un lințoliu veșted,
Păduri de curcubeie topite-n alb de crin.
La granița luminii, doar genele veghează;
Zăbrele de mătase…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Octombrie 9, 2017 la 4:00pm — 18 Comentarii
iriși se scurg
din anostul amiezii topite-n amurg
în căușul orelor goale
divagând azimuturi
călcâie de melc mângâie troscotul
în zigzaguri lăptoase
departe
de-a latul grădinii
în gări alburii
dorm greieri ce-așteaptă șuier…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Septembrie 28, 2017 la 5:30pm — 8 Comentarii
Au prins lăstunii gust de țeastă seacă,
Nu se dau duși, nici de-i momești cu rodii,
Zaharisit, psalmodiază-n dodii
Sperând un ultim bal să mai petreacă.
În cuib de turturea se face seară,
Drojdii de-amor dospesc paiul uscat,
Să-i crească bobul, plin, nescuturat,
De patimi germinând, ca astă-vară.
Tusea și jinghiul se-mpung în calendar,
Nu cântă-n inimă nicio vioară;
Gregar și asonant croncăne-o cioară,…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Septembrie 20, 2017 la 4:30pm — 14 Comentarii
(parodie după Demostene Botez - „Singurătate”)*
Seara mijise, în zori, când ai plecat.
De-o vreme, iarna nu-i ca vara. Şi-i păcat.
Ningea torențial, şi-un cer... senin, urât;
După o noapte albă, o zi în dungi. Și-atât.
Ai aruncat un ochi pe geam, altul spre mine.
– Aruncă-i, parcă tu îi strângi!? Ție-ți convine.
(Simt cum furia mă-mpresoară din toate părțile.
Trișorule! Așa-mi…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Septembrie 12, 2017 la 3:30pm — 17 Comentarii
Am zilele frumoase chiar dacă nu e soare,
Prietenă-s cu gerul, cu zloata şi furtuna,
Când ninge ori când plouă – aceeaşi sărbătoare;
Fierbe pământul vara? Mie îmi e totuna.
Soarta n-o iau la trântă, mi-e liniar norocul,
Nu-l caut în petale de albe margarete,
Îi râd în nas țigăncii ce-şi mângâie ghiocul
De Pythie desculță şi cu bănuți în plete.
Amic îmi este gândul, ne spunem chiar pe nume,
Omu’-l privesc în față, să…
Adăugat de Ana C. Ronescu la August 29, 2017 la 6:30pm — 25 Comentarii
O dudă, de un verde crud,
Ce sta semeață-n vârf de dud,
Privea în silă, dezgustată,
Tulpina de vremuri brăzdată:
"Ai pornit de jos – ei, şi?!
Câţi la tine vor privi
Preumblându-se-n grădină?
Eşti sfrijită şi bătrână;
Cu tine, zău, mi-e ruşine,
Nu ai vrea să pleci, mai bine?
Şi... să iei şi rădăcina
Ce mi-a năpădit grădina.
De mi-ai lua și numele,
Că mă râd căpșunele!
Le-am auzit ieri, cum în șoaptă
Mă…
Adăugat de Ana C. Ronescu la August 4, 2017 la 5:43pm — 5 Comentarii
Câteodată,
eul meu murdar de dude negre
se-ascunde în grădini
sculptate
în gheața înțeleaptă
a florilor de măr;
aseară,
un vecin, mărar,
mă strigă, peste gard:
– Uite-l, bre, aicea!
zăcea,
cu mâinile sub cap
pitind merele-n pom;
scăpă c-un…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Iulie 21, 2017 la 2:34pm — 16 Comentarii
(parodie după "Ia aminte" de Lucian Avramescu)*
bună seara, iubito! ai luat, și tu, cuvinte?
c-am pus, instant, de-o poezie roză, la ibric,
și nu mai am o rimă-n cont, să iei aminte
dacă pricepi, cumva, ce vreau să zic…
când te-am găsit în drum, te cântau cucii
și-ți ruginea inelul din buric;
acum mă bați la cap pe tocuri Gucci,
dacă pricepi, cumva, ce vreau să…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Iulie 4, 2017 la 2:45pm — 9 Comentarii
Tălăngi topite-n vuiet… și boii-s toți acasă.
Înfometați, ca lupii, cu botul ascuțit;
Gem ieslele de pâine, în pod au și melasă,
Dar ei cerșesc, viclenii, grăjdarilor, cuțit.
Ce bocete, ce larmă, și vacile-s locvace!
Au limbile rozalbe și-mbârligate cozi;
N-au griji. Și-au dus vițeii, pe lapte și pogace,
Să-nvețe…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Iunie 19, 2017 la 4:00pm — 8 Comentarii
și se făcea că eram virgulă-ntre puncte
neghina tolerată în lanul de orez
voioasă bocitoare a verilor defuncte
tiveam albul zăpezii cu griuri ecosez
piteam păcate știrbe în muchii de candoare
sub pragul porții-n casă mimând roiale chinte
mă prelingeam uimită în semnul de-ntrebare
cu varul stins în sensuri învolburam cuvinte
un ciripit albastru topește noaptea-n ceară
și visul se amână dar… e și mâine-o seară!
Adăugat de Ana C. Ronescu la Iunie 8, 2017 la 2:46pm — 18 Comentarii
(căutând pete-n floare)
la carnavalul
florilor de câmp,
putând intra oricine,
o pălămidă se ivi stingher
condusă până-n prag
de mărăcine.
o, ce profunzime vegetală
și câtă grație-n culori!
palidei pălămide
parcă-i vine
să-i ceară florii albe de scoruș
o ploaie de petale sidefii,
sub ele să se-ascundă
de rușine.
în mijlocul poienii, macul
bastard al jarului însăilat…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Mai 29, 2017 la 3:44pm — 6 Comentarii
- postmodernism de post -
desghioacă tacticos o ghionoaie
sub frunza de stejar ultima ghindă
ssăru’ mâna pentru massă
sâsâie puiul de șarpe
scuipând sfârcul naturii
în ochiul rimelat al unui mormoloc
au! au! au!
cucurbita maxima*
aurea-n amurg
impozanta prăpăstie metropolitană
cu zâmbet știrb ascuns de broboada
spartă-n vitralii
e departe
întrebă piatra de…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Mai 26, 2017 la 4:30pm — 9 Comentarii
visam fluturi…
o, nu, eu niciodată
n-am visat în culori
fluturii mei
erau mai degrabă
molii transparente
zbătând solzi de lumină
iată, ziceam,
plutirea perfectă
cu vedere egală spre umbră
și spre soare
diminețile
așezam în vârtelniță
coconi de mătase
și depănam
și depănam…
aruncând ghem după ghem
pe fereastră
hei!
se zborșește…
ContinuareAdăugat de Ana C. Ronescu la Mai 4, 2017 la 4:30pm — 8 Comentarii
(parodie inspirată de titlul volumului „Întoarcerea lui Arpagic” de Ana Blandiana)
Când Arpagic fugise-a treia oară,
Nepieptănat, cu blana năpârlită,
Furase din cămară o jumară
Și răsturnase laptele pe plită.
Era, cum știți, vedetă-n cartier;
Îl cunoștea și-un securist amabil,
De vreo doi ani vecin de palier,
Care-mi citise călcâiul vulnerabil.
– Te-ajut! Îmi…
ContinuareAdăugat de Ana C. Ronescu la Aprilie 29, 2017 la 2:00pm — 10 Comentarii
steaua mării domnea
peste valuri și stânci
înnodam dimineți
câte trei, câte cinci
focuri mari nisipeam
în mojare adânci
şi cu ele pictam
macii tineri din lunci
cât de sus avântam
pescăruşi de coral
dintr-un cer spre alt cer
fără punct cardinal
dintr-o lacrimă beam
zborul viu vertical
iar din alta-nălțam
o estradă de bal
steaua mării visa
rătăcită-ntre stânci
risipim dimineți
câte trei,…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Aprilie 10, 2017 la 2:56pm — 15 Comentarii
colinda-m-ar verbe verzi
printre mierle prin livezi
prozodi-mi-ar versul bleg
noime seci cu miez întreg
prozidi-m-ar dimineți
din zori galeși mălăieți
șotroni-mi-ar gândul viu
devremele lui târziu
desmierda-m-ar fluier dulce
în vechi doine să mă culce…
ContinuareAdăugat de Ana C. Ronescu la Martie 21, 2017 la 4:00pm — 8 Comentarii
zmeii păzesc miresele suave
plutind în ample rochii de brocart
și-au prins în brâu feții-frumoși
drept buzdugane
de basm caduc
trei munți
trei ape
îi despart
cine să dea căluților de lemn jăratic
eroii zac pe scuturi amorțiți
sub ram de vâsc uscat
flegmatic
țârâie greieri
în dogme rătăciți
a prins mâzgă de moarte apa vie
uitată în clondire străvezii pe raft
se-nchid cu zmei cu tot…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Martie 15, 2017 la 3:52pm — 15 Comentarii
(Parodie după ”Hanny” de Miron Radu Paraschivescu)*
Phil era putred de bogat.
Avea păr rar, bustu’ lucrat
Și-o vilă-n Breaza.
Chiar de mintos nu pare-a fi,
Știa prea bine-a se-nvârti
Precum sfârleaza.
Avea prieteni amploiați,
Afaceriști, coțcari titrați
Cu fruntea lată.
Ieri, la Monaco, pe nisip,
Jucând o tablă-n șlapi și-n slip,
Văzu o…
Adăugat de Ana C. Ronescu la Martie 8, 2017 la 2:00pm — 6 Comentarii
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor