Nu ai să-nţelegi vreodată taina lucrurilor sfinte

dacă vii şi pleci din mine într-un haos nedescris,

dacă nu păstrezi cuvântul în tăcerea lui cuminte

când privindu-te-n oglindă retrăieşti acelaşi vis.

Nimeni nu-ţi va pune-n palmă adierile trecute

şi pe umeri gingăşia din ochi trişti şi-nlacrimati,

undeva-ntre două gânduri amintirile pierdute

vor trezi din nou ecoul multor paşi însinguraţi.

Cum să dăruieşti iubirea dacă-n trecerile-ţi…

Priveşte, iubito, în zare pădurea

copacii se luptă-ntre ei fără rost,

se vede un greier lovind cu securea

castelul furnicii, străin adăpost.

Deschide te rog şi-ascultă ce spun

e toamna târzie şi nu am mâncare,

pe tine te ştiu cu sufletul bun

în toată pădurea rămasă-n picioare.

Primeşte vioara, arcuşul, cutia,

mă pune să cânt suratelor toate,

golită-i de puf prin văi păpădia

şi nici Topârceanu să vină nu…

Mi-au îngheţat cuvintele prin ger

la colţul din fereastra unui gând,

lăsându-mă prin iarnă mai stingher

printre troiene-albastre lunecând.

În noapte toate-mi par schimbate

de parcă ochii tăi ar lăcrima ninsori,

şi-ar creşte pe alei statui îndurerate

de viscole uitate în vraja unei flori.

M-am rătăcit candva în frigul argintiu

trăiam plăcut un sentiment de teamă

când te-am pierdut în vis fără să ştiu

cum iarna-ntre…

Eu sunt bolnavul viselor pierdut

de paramedicii acestui anotimp,

şi preţ de-o clipă-n cer am petrecut

cu zei sosiţi din marele Olimp.

Le-am spus de lucruri pământene

cât medicii perfuzii îmi puneau,

iar ei din liră-mi dăruiau refrene

şi-n locuri printre stele mă chemau.

Le povesteam de ochii-nlăcrimati,

de frumuseţea gândurilor tale,

ei mă priveau din alte lumi miraţi

că nu găsesc iubirii-o altă cale.

Olimpu-i…

Ne vor pleca ninsori spre altă primăvară,

vor sta mereu ascunse în mii de galaxii

dar vor lăsa culoarea ce astazi ne-nfioară

prin florile din meri şi fluturilor mii!

Se vor întoarce păsări din ţări necunoscute

la cuiburi părăsite în toamna ce-a trecut,

şi-n destrămarea iernii cu friguri neplăcute

vor reclădi iubirea cu-al viselor sărut.

Va fi din nou o mare de frumuseţi virgine

când aripi de albine vor zumzăi…

Prea multe flori, iubito, culese-n dimineţi

de îngeri fără vină trimişi de Dumnezeu,

de parcă n-ar fi soare şi-n clipa altei vieţi

şi n-ar rodi pământul în lacrimă mereu.

Vreau să rămână umbra păcat necunoscut

cu greul ei blestem de-a te iubi pe veci,

să leg între cuvinte nostalgicul sărut

zărindu-te-n oglinzi cu visele când treci

Să- nmugurească pomii în nopţile cu lună

să-ţi dăruiesc potopul…

Iubito, flori de mac au colorat pământul,

E roşie natura-n jurul lor şi este foc,

Se simte mai profund când fredonează vântul

Şi parcă mai plăcut e-al fluturilor joc.

Acum apus şi răsărit acelaşi nume poartă,

E ca un vis feeric la tâmpla unei flori

Iar ochii tăi îmi sunt cărarea către soartă

Ce sufletu-o străbate de mii şi mii de ori.

E prea frumos, iubito, în câmpul plin cu maci,

Se simte-o armonie între suspin şi dor…

Din tot ce fi-va să se-ntâmple între noi

A mai rămas o nedeschisă poartă,

La care-aşteaptă fluturi cu aripile-n ploi

Şi-un anotimp uitat la început de soartă.

Ne-am rătăcit prin flori şi sute de cuvinte

Uitând că sunt zăpezi şi friguri ce ucid,

Şi nu ştim unde-am pus aducerile-aminte

Pierzându-le mireasma prin fiecare rid.

Prin jurăminte sacre şi zâmbete bolnave

Am tot sădit pustiuri şi ţărmuri fără mari,

Sperând ca…

E cod portocaliu de viscol şi ninsoare

sufletele se-odihnesc în trup,

doar gândurile pleacă-n depărtare

printre fâşii de vise ce se rup.

Ferestrele-s pătate astăzi de zăpadă

e-o simfonie albă-n jurul meu,

privesc îngândurat a fulgilor paradă

mirat de-al iernii noastre apogeu.

Încerc să prind un fulg la întâmplare

în palmele ce trupul ţi-au atins,

când ameţiţi de vânt şi de ninsoare

în nebunia clipei ne-am…

Împreună am dorit să căutăm cărarea

dintre cuvinte şi înţelesul lor,

aveam impresia că realitatea era o strălucire ştearsă,

o rara avis în deşertul existenţei noastre,

mă sfătuiai să presar puţină nepăsare

peste duritatea ei, nu credeai în nefericire

sau cel puţin aşa mi-ai lăsat de-nţeles,

pentru tine cerul, uscatul, mările şi oceanele

acestei planete strivite de-atâta albastru

erau surse de unde culegeai iubirea, frumuseţea,

culoarea viselor,…

Am luat buzduganul lui Prâslea cel mic

să mă bat cu zmei purtând platoşe grele,

şi-obosit de vrajă n-am putut să-l ridic

dincolo de neputinţa cuvintelor mele.

Nu-mi găseam rostul în atâtea poveşti

incercam să răstorn păduri printre stele,

să zidesc o minune ce mereu o-ntalnesti

prin aceste nelinişti izvorâte din ele.

Am făcut o armură din stropii de rouă

şi-am topit buzduganul pe o vatră cu flori,

trei…

Va fi din nou o primăvară caldă

cu ghiocei ascunşi pe sub zăpezi,

cu flăcări ce în muguri o să ardă

tăcerile ascunse prin livezi.

Vor înflorii caişi ca-n sărbătoare,

va fi un joc al norilor târzii,

vor adormi cuvintele-ntr-o floare

fără să ştiu din care iarnă vii.

Va fi un dans al umbrelor în rouă

zăpezile vor fi de-acum trecut,

un anotimp al viselor când plouă

ce va sosi din alt necunoscut.

Ne…

A plouat, iubito,-n iarna noastră,

a fulgerat ca-n vara ce-a trecut

şi tunete în depărtarea-albastră

deasupra unor măguri s-au pierdut.

Un curcubeu ne-a sărutat privirea

minune-ntr-un ianuarie de azi,

când din zăpezi se duce strălucirea

şi plouă iarna în păduri de brazi.

Sunt fascinat de-această reverie,

de anotimpuri ce nu-şi regăsesc

un rost pierdut în falsa nebunie

de care azi…

N-am despicat cuvintele în patru

să-ţi fie înţelesul mai uşor,

şi n-am jucat pe scena unui teatru

lăsând din suflet nopţilor decor.

Nu ţi-am vorbit cu replici regizate

trăgând cortina peste sentimente,

când spectatori din loje separate

vedeau pe trup armurile absente.

Iubeam doar ridul de sub pleoape,

eram sufleorul neputinţei mele

speriat c-aplauzele vor să-ngroape

frumoşii ochi in clipele…

M-aş fi lăsat ucis pentru-o privire 

lovit de fulgere iscate din senin, 

te-aş fi sădit prin orice amintire …

Iubeşte-mă cât norii-mbracă zarea

şi iarba unduieşte pe câmpie,

cât fulgerul străpunge depărtarea

ca-ntr-un popas uitat în sihăstrie.

Îmbracă-mă-n priviri când plouă,

în foşnetul copacilor pribegi,

şi din ce-i dat să ne-aparţină nouă

tu şoaptele pădurii să alegi.

Să fim întregi când fulgere despică

gingaşe umbre-n suflete pustii,

iubeşte-mă când pleoapa se ridică

prin ploi din alte galaxii.

Rămâi cu…

Cândva ştiam ce să-ţi răspund la întrebări

găseam gândul şi clipa zâmbind fericiţi,

după un timp plecau împreună,

unul spre amintiri, celălalt spre veşnicie

şi tot aşa,

poate atunci aveam prea multe gânduri,

prea multe clipe, toate se roteau într-un cerc,

pe marginea lui apăreau primăveri, veri,

toamne, ierni,

cuprins de ameţeală nu am oprit nimic,

ba nu, ca mărturie a trecerii lor mi-au lăsat

tâmplele albe, cearcăne sub pleoape,…

Am fost la cimitir să pun o floare

la groapa-n care n-am intrat,

şi printre cruci se strecura o boare

asemeni unui şarpe-njunghiat.

Priveam la groapa încă nesăpată

de la-nălţimea gândului pustiu,

primită-n dar ca singura răsplată

de la prieteni care nu mă ştiu.

Pe fruntea mea se legăna tăcerea

în umbra unor triste mărturii,

punând în lacrimi dureros plăcerea

de-a nu ajunge  mort între cei…