deși încă tresari

suntem condamnați la neatingere



locuim împreună complet vidați în carnea unui cuc

iar eu îți explic cum se ridică fumul prin pleoape

și se colorează oamenii



puțină căldură strig

când arunc câte o pietricică rotunjită de gura mea

apoi îți simt strânsoarea

doar cât miezul se pârguie



ca să te iubesc

mâna își continuă peripluu prin nopți polare



ești un vecin de treabă

caut să îmi spun

ca să…

să nu-mi ucizi setea ca la ruleta rusească

știu că ți-e frig

cea care îți întinde pâine sunt eu

chiar dacă alunecă peste noi ferestrele celorlalți



ei sunt grăbiți

vor bea doar un ceai la masa ta



numai eu netezesc cearcănele chiar și în mijlocul zilei



întreabă-i dacă apa lor are cercuri



nu o să-ți vorbească nimeni

pentru că nu pot zări nici vitrina nici atelierul de reparații



să nu-mi prelungești agonia …

când te-ai mutat în mine nu m-ai întrebat

dacă gura mea te poate iubi ca pe un prinț

nici nu mi-ai spus că nopțile sunt lungi

și că sunt legate de sforile unor măști



 azi peste tot zboară  fluturi



e prea puțin loc între secunde îmi spui

și eu alerg pe scară sus-jos

încât se dilată pereții până încapi



știi

totul este dezmierdat de un colind



mai întâi mi se luminează glezna

apoi îți înfrunzesc mâinile

și…

o să te înghit de câte ori ne iubim fără măsură

știi că ai putea să mă ai



probabil te vei mai lupta cu ceilalți din mine o vreme



dacă se face frig povestește-mi cum atingi cu degetul

acele haine care răstoarnă halucinațiile în nopțile noastre



sunt locuri în care nu mai încape distanța



o să te dor de câte ori îmi strâng părul

 și o să mă ghemuiesc pe vertebrele tale 

ai să-mi numeri morțile cu buzele

și am să te…

auzisem din toată povestea asta

cum se evadează dintr-un străin

că ochii sunt porți deschise către cămășile celorlalți

am înțeles cum se beau oasele în cetăți înalte



știam că dinaintea mea se ridică ceața



acum se rotesc sărbătorile

cu pâinea legată de brâul lui Dumnezeu

și se topesc zăpezile în cântecul mamei



uneori mai răsfoiesc hărți

doar cât să se tulbure gondolierii



apoi mă cațăr în copac până la cuibul scăldat în…

visez că sunteți mari risipitori
transparenți
îndrăgostiți de fustele duminicii

niciodată fără viori

e ca atunci când miroși nașterea
din întuneric

ating bolovanii cu ultimile lacrimi

pentru venirea asta s-au decupat porți

de partea cealaltă a somnului
tablourile s-au hotărât să se spargă

e doar o continuare a copilăriei

parcă vă aud cum murmurați
veniți la apa izvorului

și mă vindec

când îți scriu

gravitația doarme în cel mai îndepărtat loc

 literele plutesc până în sanctuarul tău 

ca o lumină care învață primul vals



uneori îți mângâi cu degetul vinerea din adânc

și citesc amprentele la fiecare zbatere



nu știu când ai adus scara agățată de colțul lunii

și nici când vertebrele mi-au înverzit



poate că mirosul tău sparge vitrinele





îmi veghez trupul prin hainele subțiri

de scânteiile…

sunt zile cu buze pline
fiindca inimile locuiesc împreună
cu o talpă mai sus de străzi

despre venirea lor vă spun

așa e saltul în iubire
ca o bucată de cer băută cu vin
vedeți eu nu pot învăța
fără oameni

când deschid ochii
mă prelungesc în aer
și cânt

vedeți

nici o față de masă

 nu a putut acoperi femeia cu pantofi roșii 

 și nici cojile  genunchilor n-au culcat-o în fisuri

ea dansează în miezul zilei





cu mâna stângă așterne grădini

cu dreapta deșiră cuvinte

și toată muzica i se alintă în respirație

ca o nouă dragoste mai albă ca laptele



și ce putere ține în veșmintele ei

de parcă timpul și-a făcut cuib numai acolo

acolo unde sânii își deschid porțile…

uite-mă cum îți alipesc luna de buzunar - 

nimic nu zâmbește mai larg ca inima ta



e ca atunci când împodobesc bradul

și îți beau săruturile



îmi pare că lumea se pregătește pentru un nou salt

mai departe de singurătate



știi cum e să ai o femeie frumoasă

 desculță pe soare - 

timpul parcă-i o senzație de migdală



înlăuntru e tot



să păstrăm pleoapele deschise

chiar dacă amețim



  vom reinventa un nou…

există în noi o turlă cu praf de stele pe vârf

de ce zâmbești
sau
te-ai uitat prin ciobul meu
și mi-ai numărat baloanele colorate
înălțate deasupra altor nimicuri

știi
oamenii din mine
locuiesc ambalați în sfere cu brațele pe dinafară
uneori le ating degetele
suficient cât să explodeze lumina
așa cum licuricii împodobesc noaptea

vino și spune-mi că mă iubești
iarna prin orașe trec unicorni

odată am privit o fotografie

cu lumina aprinsă

în jur se ascundeau străzile neumblate

iar eu tremuram

tremuram în mijlocul acelui cântec

prin care creșteau rădăcini



mă aruncam ca o femeie cu pieptul transparent

și dacă nu ar fi fost iarnă

inelarul ar fi completat acel punct găurit

iar câmpiile mele ar fi curs înfometate de soare





când o apropiam de podea

atât de bine se mula peste tristețe

încât căderea era…

Fiu de Dac



Când bate Crivăț peste Bărăgan

Tu ține minte că e pâinea strămoșească

Și dacă ai în buzunar vre-un gologan

Păstrează stema noastră românească



 Și nu uita nicicând că un Mihai Viteaz 

Ți-a spus că Țara ta e cea mai sfântă

Să nu te lași în veci călcat pe-al tău grumaz

Și să nu uiți că ai o lie ciocârlie care cântă



Iar dacă munții tăi sunt vechi de mii de ani

E semn că Dumnezeu îți ține veșnicia

Tu știi!…